Liderul de la Elysée este intre timp in intrecere cu fosta sotie: care sa se casatoreasca primul.

Fosta sotie a presedintelui francez Cécilia Sarkozy nu se lasa mai prejos fata de Nicolas si se pregateste si ea de nunta. Potrivit presei franceze, ea urmeaza sa se marite in februarie cu Richard Attias, barbatul cu care a avut o relatie de iubire chiar in timp ce era prima doamna a Frantei. Paralel cu propriile planuri de casatorie pe care le are cu Carla Bruni, seful statului francez pregateste candidatura lui Tony Blair la presedintia UE, dupa cum sustine liderul deputatilor socialisti, Jean-Marc Ayrault. Fostul premier britanic Tony Blair a fost invitat, pe 12 ianuarie, la Consiliul National al UMP, partidul care a fost condus de Sarkozy. „Aceasta candidatura nu e acceptabila pentru ca nu e acceptabil ca primul presedinte al UE sa fie cineva care a sustinut si a participat la razboiul din Irak", a afirmat Ayrault. Din 2009 va exista un presedinte al Consiliului European, ales pentru doi ani si jumatate, care va inlocui presedintia semestriala a UE.

Nicolas Sarkozy a anuntat si ca Franta va opri transmisia canalului de stiri France 24, pentru ca nu doreste ca banii publici sa fie folositi pentru functionarea unei retele tv care „nu vorbeste limba franceza". Lansat in decembrie 2006 de fostul presedinte francez Jacques Chirac, canalul tv transmite in intreaga lume in franceza, engleza si in araba. Un nou canal, France Monde, va fi creat cit de curind si va inlocui France 24, fiind difuzat exclusiv in limba franceza. (S.M.)