Cateva milioane de euro, nu foarte multe, ne despart de
civilizatie in multe spitale din Romania, cateva sute de mii de euro sunt banii
care ne tin departe de civilizatie in cele mai mul­te scoli, cateva zeci de mii
de euro, nealocate unor campanii sociale, ne mentin in starea de popor
needucat, neinformat, la periferia societatii moderne si o suma mare, dar atat
de mica pentru orice milionar in euro din Romania, este pretul pe care l-am
avea de platit pentru a avea avertizoare de polei pentru trafic. De asemenea,
la fel de necesare sunt si aparatele de monitorizare a traficului, despre a caror
trebuinta vorbeste toata lumea, dar, culmea, intr-o tara cu atat de multi bani
la varful societatii, bugetul national nu poate onora aceasta plata, e prea sarac,
peticit, vlaguit, incapabil sa rezolve altceva decat urgentele nationale.

Constatarea este amara si ea nu lasa loc dubiilor. Nu ni se
pare ca suntem nepregatiti pentru situatii de urgenta. Noi abia facem fata, ca
structuri, infrastructuri si tip de reactie, pe timp normal, in zile obisnuite.
Fenomenele extreme ne iau prin surprindere, iar gluma sinistra cu “vara nu-i ca
iarna” ne ingheata si acum sira spinarii. Pentru ca acelasi personaj a clamat si
ca Romania “nu are nevoie de autostrazi”, si-atunci stai sa te intrebi daca nu
este acesta, de fapt, un mod de a gandi, un stil de viata.

Ce nu inteleg bogatii acestei tari, fata de care am un
respect deosebit, daca au muncit cinstit pentru banii acumulati ori au avut
vreo idee

Citeste si:

revolutionara, este ca degeaba isi impopotoneaza nevestele
cu diamante, sa le mai ierte pacatele, degeaba schimba “gip”-ul ca pe cravate,
degeaba o tin numai intr-un chef si numai intr-o calatorie exotica, tot aici se
intorc, si tot pe aceleasi drumuri cu saracii si dispretuitii vor circula. Tot
cu ei vor ramane inzapeziti, tot aici vor suferi de canicula si vor orbecai
prin intuneric, vara, atunci cand cablurile electrice vor ceda din nou, de la
prea multe aparate de aer conditionat in priza.

Daca nu intelege nimeni ca doar in casele noastre suntem
diferiti, in functie de confort, dotari, zona, acces, dar ca pe strada, in orase,
in tara noastra minunata suntem la comun, o armata de romani chinuiti de prea
marea viteza a civilizatiei occidentale, care vine peste noi si careia noi nu stim
a-i face fata, vom avea de suferit cu totii, saraci sau bogati, sanatosi sau
bolnavi, tineri ori batrani, fericiti sau nu.

Desi nu voi putea fi niciodata de acord cu vorba lui Karl
Marx, inteme­ietor, impreuna cu Friedrich Engels, al socialismului stiintific,
atunci cand zice: “Credinta este opium pentru mase”, totusi, nu pot sa nu-i dau
dreptate cand defineste birocratia ca fiind: “Un cerc din care nu poate scapa
nimeni. Ierarhia sa este bazata pe cunoastere. Cei din varf considera ca cei de
sub ei cunosc amanuntele, iar cei de jos ii cre­diteaza pe cei din varf cu o
cunoastere a ansamblului, si asa toti sunt pacaliti reciproc”. Aceasta-i, de
fapt, definitia celor 17 ani post-re­volutionari in Romania: fiecare politician
a crezut despre celalalt ca munceste si nu s-a mai straduit si el. Iar tara a ramas
ca si neguvernata.