Presedintele PSD, Mircea Geoana, a negat ieri informatiile aparute in presa cu privire la discutiile dintre lideri ai PSD si cei ai PNL despre amanarea alegerilor locale si suprapunerea lor cu cele parlamentare, sustinand ca nu a discutat cu niciun l
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a negat ieri informatiile aparute in presa cu privire la discutiile dintre lideri ai PSD si cei ai PNL despre amanarea alegerilor locale si suprapunerea lor cu cele parlamentare, sustinand ca nu a discutat cu niciun lider liberal pe aceasta tema.
Liderul PSD a afirmat ca exista "multe speculatii" cu privire la momentul alegerilor locale si parlamentare si a declarat ca nici nu s-a intalnit si nici nu a discutat cu presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, si nici cu alte partide, privind posibilitatea modificarii calendarului electoral traditional, informeaza Mediafax.
"Din punct de vedere moral, nu cred ca este firesc ca cineva sa se gandeasca la devansarea calendarului electoral doar pentru a scapa de eventuala aplicare a legii votului uninominal la Parlament", a declarat el.
De asemenea, Geoana a afirmat ca PSD nu va fi de acord cu prelungirea mandatului actualilor parlamentari, prin amanarea alegerilor parlamentare pana in 2009, dar, pe de alta parte, a apreciat ca organizarea a patru tururi de alegeri in urmatorii doi ani ar constitui un risc economic si social. El a mai spus ca PSD nu concepe ca viitoarele alegeri parlamentare sa se desfasoare altfel decat pe baza votului uninominal si a apreciat ca, in functie de adoptarea unei astfel de legi de catre Legislativ, partidele politice vor discuta, "inevitabil", despre consecintele politice si electorale ale oportunitatii organizarii simultane a alegerilor locale si parlamentare sau a pastrarii actualului ciclu de vot.
Liderul PDL, Emil Boc, a declarat ca amanarea alegerilor locale este o aberatie politica, juridica si constitutionala, si ca teama ca vor fi infranti ii determina pe liberali si social-democrati sa gaseasca solutii absurde pentru a se mentine cat mai mult la putere.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.