Dilemele Summitului NATO de la Bucuresti (II)

Ce s-a schimbat fata de perioadele anterioare si mai ales fata de momentul in care, la Washington, liderii Aliantei prezentau viziunea strategica asupra a ce urma sa devina NATO in secolul XXI? In primul rand, ca factor determinant, s-a modificat statutul si, in consecinta, discursul Federatiei Ruse, aflata acum in plina ofensiva de recucerire a pozitiei de actor international major, bazandu-se in primul rand pe aportul financiar fantastic pe care i-l aduc exporturile de gaze si petrol. Argumentul major al Aliantei a fost tocmai ca a putut sa stabileasca un cadru formal de discutie cu rusii, Consiliul RUSIA-NATO, considerat si acum drept dovada ca s-a creat un nou tip de echilibru in care fostii adversari sunt parteneri in constructia unui nou climat mondial de securitate.
Da, numai ca, intre timp, Rusia castiga timpul necesar refacerii complexelor sale militare si al pregatirii unei noi generatii de armamente sofisticate. Rupand apoi, extrem de brusc, echilibrul atat de grijuliu pregatit de diplomatia occidentala, prin anuntul retragerii din Tratatul european asupra armelor conventionale. Deschizand si adancind si un front intern de disputa in NATO prin oferta de a colabora la un scut anti-racheta NATO, ca raspuns la intentia americana de a amplasa o instalatie proprie de acest gen in Cehia si Polonia. Dilema nu e rezolvata, mai ales ca polonezilor se pare ca le-a trecut entuziasmul initial si ca acum ar avea multe obiectii, motivate sau nu de presiunea enorma a Rusiei. Asta dovedeste ca nimeni n-a avut urechi sa auda fraza enigmatica, ambigua si teribil de elocventa a lui Vladimir Putin care spunea ca "Cine regreta URSS nu are inima. Cine il regreta nu are inteligenta". Ramane de vazut daca discutia traditionala despre Maica Rusia si controlul iesirilor sale la mare se va face cu inima sau strict pe baza de calcule inteligente.
Pana atunci, la Bucuresti, liderii Aliantei vor trebui sa ia in discutie si cererea Georgiei de a adera la NATO. O dilema reala cu implicatii extrem de serioase. In cazul in care NATO si-ar exprima sustinerea pentru demersul georgian, ar insemna ca Alianta ar fi gata sa procedeze la o premiera absoluta in logica sa strategica. Ar putea declansa procesul de aderare al unei tari pe teritoriul careia se afla doua "razboaie inghetate", cele din Abhazia si Ossetia de Sud, cu un foarte inalt potential exploziv. Mai este valabil principiul ca nici o tara nu va fi admisa in Alianta pana cand nu rezolva definitiv orice situatie conflictuala de pe teritoriul sau si nu isi defineste o politica clara de parteneriat politic si de securitate cu vecinii? Logica ce nu poate fi aplicata acum Georgiei si relatiilor sale cu Federatia Rusa. Ce se va intampla daca liderii separatisti din Abhazia si Ossetia vor invoca precedentul Kosovo? Moscova a anuntat ca va recunoaste independenta celor doua republici. Ce va face Georgia? Cui ii va cere sprijinul in conditiile in care s-a dovedit ca fortele sale militare nu sunt capabile sa gestioneze situatia?
Ce ar putea face NATO? Ar putea decide trimiterea unei forte de pace dupa modelul Kosovo? Sau SUA vor trimite unilateral o forta de sustinere pentru realesul presedinte al Georgiei? Care va fi reactia Rusiei? in fine, ce va decide presedintele Basescu care, in calitate de gazda, are latitudinea de a adresa invitatia de participare pentru presedintele Putin, viitorul prim-ministru al Federatiei Ruse?
Si, dincolo de toate acestea, mai ramane dilema evaluarilor misiunilor externe actuale ale Aliantei...

---

Despre autor: