Cam prin decembrie anul trecut, de "Zapada Ministrilor", Ludovic, fratele eurocomisarului multilingvist, si-a pierdut nu doar permisul de conducere, ci si credibilitatea politica. Intr-o duminica cernita de nea, seful "Transporturilor" plecase dinspre Militari pregatit sa se lupte cu nametii rau prevestitori. Zabovise nu cine stie cat la o petrecere de prichindei si orele alea il bine-dispusesera, il deconectasera nesperat. Si-asa euforic trecu prin dreptul Palatului Cotroceni fredonand un slagar invechit. Arunca intr-acolo o uitatura scrasnita si injura printre dinti. Il enerva la culme vecinatatea, chiar si accidentala, a presedintelui si calca acceleratia, varsandu-si astfel naduful pe cel care-i prorocise deunazi, in studio la Radu Moraru, niscaiva probleme cu justitia. Stergatorul parbrizului abia razbea fulgii dolofani si aposi pravaliti alandala din causul cerului incarcat, altadata oranj. In vale, peste drum de Gradina Botanica, apasa cu furie sporita pedala. Largi ochii a sperietura si pufni inciudat: "Ba, nesimtitule!". Trase de volan in dreapta si masina se opri izbindu-se de un zid moale. Cobori impleticindu-se pe picioarele tremurande. Mintea i se impotmoli de-a binelea. Langa trotuar, aproape de carosabilul lunecos, il zari pe Robert (moderatorul acela suparat pe viata de la "Realitatea"), care tocmai se caznea sa se ridice din troiene. Parea ca fusese agatat cu oglinda ministeriala si trantit, insa lipseau martorii oculari. "Cu ce pot sa te ajut, ba!", il imbie camaraderesc Ludovic, surprins de rasucirea sortii, dar Robert baigui ceva nedeslusit si indesa discret o tasta a celularului. (Inregistra soaptele diafane ale zapezii.) Isi pipai cotul si gemu telegenic. Isi infranse durerea pulsatila si-i trimise un SMS colegului sau, Mihai, sa pregateasca platoul de filmare, c-are marfa super, cu rating baban. Ludovic statu ce statu si, cum "gaborii" nu nimereau strada cu pricina, iar parelnicul vatamat ramasese cu bilele intacte 100%, se topi netulburat in zarea fulguita. Isi aduse aminte de peripetie a doua zi, spre seara, dupa ce Robert il cerneluise aprig in paginile "Cotidianului". Si vreo doua, trei zile fu nevoit sa se ascunda ca "sobolanul", pana ce linsajul mediatic slabi intrucatva.

Eu-i zic canibalism mediatic, si nu exagerez neam.

Vasazica, judecand la rece, Ludovic (cica e de bonton sa te tutuiesti cu stapanii efemerului politic) n-a facut mare marsavie. Un eveniment neinsemnat de trafic. De trafic rutier, necum de trafic cu caltabosi. Un fleac, ca atatea altele pe soselele neaose, nimic spectaculos. Spectacolul s-a itit in clipa in care ministrul Orban s-a decis sa-si blatuiasca nefericita patanie. Iar minciuna a scos un cap zoios in ziar, apoi pe ecran, impunsa de jurnalistii noii zodii mediatice, intre care s-a amestecat si inevitabilul Tatulici. Usor, usor, ministrul mincinos a capatat slabiciuni lumesti si norodul, emotiv din fire, s-a induiosat, cainandu-l de la distanta. Intr-o natie de victime, cel mai lesnicios lucru e sa devii victima. Reala ori inchipuita. Romania, amorezata de facil si atoateiertatoare, n-are vocatie de calau si nici reflexe justitiare. E o tara in care putini risca sa arunce piatra. Trufia celebritatii premature si excesul de tinerete l-au imboldit pe ziaristul Turcescu sa-si execute in direct amicul, dar ma tem ca gestul sinucigas le-a zobit amandurora imaginea obsteasca. Amagit de statutul, perisabil totusi, de vedeta nationala, ziaristul roman se imagineaza un fel de instanta absoluta, si nu numai morala. Din ce in ce mai neatent la nuante si la problemele de fond ale societatii, manuitorul de cuvinte scrise sau vorbite si-a cladit din senzational soclu si din insulta, statuie. Un maniheism pagubos si primejdios s-a aciuat in presa autohtona, si de aici mirosul greu de sange si razbunare. Generatia postdecembrista de gazetari, reprezentata de Robert Turcescu, Andreea Pora, Mircea Mihaies, Grigore Cartianu, Laurentiu Ciocazan, Dana Grecu, Andreea Cretulescu si altii ca ei, n-a deprins exercitiul nuantei, al masurii, si demersul lor public are izul frustrarii. Si al nerabdarii de a se descotorosi grabnic de o lume considerata ostila si degradata. Adesea, fanatismul revansard si radicalismul zelos al acestei generatii, indiscutabil talentata, crispeaza, zgarie si-l duc pe cititorul avizat cu gandul la brucanii de odinioara ai "Scanteii" revolutionare. Parca-i si vad pe turcestii de acum iscalind, in negura timpului netrebnic, articole demascatoare, precum delatorul din "Orgoliile" nedrept uitatului Augustin Buzura: "ar fi o catastrofa daca acest om ar ajunge in fruntea Institutului nostru, deoarece este un tiran, este imoral si afemeiat, are un trecut dubios, unanim recunoscut, se trage din parinti chiaburi si a avut un socru deputat nationalist-taranist si poseda un copil care concubineaza uneori cu o asistenta divortata. (...) Sper ca opinia publica, prin scrisori ori declaratii, isi va spune cuvantul raspicat". Punct si fara virgula, nadajduiesc.