OK, deci sunteti morti de curiozitate sa aflati ce zice lumea din Titan despre bas­tinasii din Drumul Ta­berei. Nu va tineti respiratia, mai dureaza un pic, insa Yahoo lucreaza la asta.   Ieri, fondatorul companiei a pre&s

OK, deci sunteti morti de curiozitate sa aflati ce zice
lumea din Titan despre bas­tinasii din Drumul Ta­berei. Nu va tineti respiratia,
mai dureaza un pic, insa Yahoo lucreaza la asta.

Ieri, fondatorul companiei a pre­zentat cateva tehnologii la
care com­pania trudeste. Intre ele, o metoda de a pune pe o harta locurile si
lucrurile care starnesc interesul uti­lizatorilor de net. Cum functio­neaza? Sa
zicem ca in car­tier s-a deschis un patinoar, pri­maria n-a avut bani de
publicitate, insa utilizatorii de internet vorbesc despre asta. Yahoo
localizeaza traficul lor de mesaje, gaseste cuvantul cheie cel mai des folosit
- patinat, sa zicem - si pune pe harta din Yahoo Maps rezultatul, adica cuvantul
“patinoar” in zona in care el chiar se gaseste. Astfel incat curiosii sa se duca
la sigur in locul despre care toata lumea vorbeste. OK, recunosc ca asta va creste
inghesuiala, insa n-am apucat sa am o discutie cu seful Yahoo, ca sa gasim o solutie
speciala pentru Bucuresti. A zis ca vorbeste doar cu Videanu!

Acum, serios vorbind, tehnologia demonstrata la CES a gasit
cateva cuvinte pentru Las Vegas,
intre care mai multe restaurante si cazinouri. Insa aplicatiile pot fi serioase
si banoase in acelasi timp: harta care iti spune ce crede lumea ca e interesant
ar putea deveni un instrument de publicitate...

UMPC, GPS, HD.
Dincolo de asta, CES-ul din acest an pare sa creada ca birourile au fost scoase
in afara legii sau distruse in furtuni uriase de jur imprejurul lumii. Si asta
pentru ca tehnologiile mobile tin capul de afis. Lucrator la multinationala sau
pustan care asculta muzica pe strada, zambiti va rog, exista cel putin 100 de
instrumente noi de a va tine legati cu
lumea! UMPC-urile, adica PC-urile ultramobile, cam de dimensiunea unei carti de
luat in vacanta, sunt aici deja la generatia a 3-a. Cele mai multe, de la
Samsung sau Fujitsu sau OQO vin cu conexiune de date si abonament, ca sa nu mai
ai nevoie chiar deloc de un acoperis si de-o priza de internet. Cel putin un
model, cel de la OQO, cu Vista, va fi
disponibil si in Europa, chiar daca nu in Romania. Cobori un pic stacheta si,
sub 500 de grame incep telefoanele inteligente, cele mai numeroase ca modele
fiind cele cu windows mobile. GPS-ul devine de uniforma pe ele, la fel si
serviciile asociate pozitionarii: afli ce filme, solduri sau amici sunt in
jurul tau. Yahoo, cu platforma Yahoo Go,
promite si interactiune sociala: de pe telefon iti vei putea pune pozele din
excursie pe Flickr si admira pe ale amicilor, in timp ce discuti cu ei pe
Messenger. Bataturile la buricele degetelor sunt incluse in pachet. Asta daca
nu optezi pentru o tastatura Bluetooth mai marisoara, ca sa cresti viteza de
transmisie a banalitatilor...

Dincolo de asta, marea chestie la CES ramane inalta definitie.
O tehnologie care raspunde la intrebarea fierbinte a producatorilor: cum sa fac
sa vand un televizor cu 5.000 de dolari, nu cu 500? Nu e chiar usor, mai intai
trebuie sa muncesti, inclusiv la tehnologii noi, cum ar fi ecranele Oled, a
treia forta dupa plasme si LCD-uri. Apropo, cea mai mare plasma din lume are
150 de inchi, e facuta de Panasonic si incape, cu mare usurinta, IN EXTERIORUL caselor romanului obisnuit. Ca pe usa nu
mai intra, in nici o pozitie. Si tot apropo de HD, tehnologia Blu-ray pare sa se instaleze
in fruntea cursei, dupa ce inca un mare studio a anuntat ca nu va mai scoate
filme in formatul concurent, HD-DVD. Un nume mai bun pare sa fi batut o
tehnologie mai buna. Asta e high-tech-ul. Exact ca viata!

Lucian Mandruta, Las
Vegas


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.