O importanta televiziune ne-a asigurat recent ca Romania nu este lipsita de eroine ale luptei anti-macho.

Invitate de Robert Turcescu, Olguta Vasilescu si Daciana Sarbu ne-au reamintit ceea ce stiam cu totii: faptul ca mitocania este adesea singura calitate a parlamentarilor de sex masculin. Nu este mai putin adevarat ca neobarbaria mahalalei a transformat raportul clasic de respect sau curtoazie intre barbat si femeie in beneficiul altor categorii comportamentale: de la corvoada agricola la sat si pina la clientelismul sexual din mediul urban, gasesti nenumarate ipostaze deplorabile. Pe de alta parte, vorbim mult prea rar despre modelele de curaj, inteligenta sau devotament ale feminitatii din ultimul veac - fie ca ne gindim aici la infirmiera-soldat Ecaterina Teodoroiu (1894-1917), la scriitoarea Alice Voinescu (1885-1961) sau la taranca-martir din Nucsoara pe nume Elisabeta Rizea (1912-2003).

Atunci insa cind reprezentantele socialismului de tranzitie decid sa vorbeasca despre fiicele Evei, alte accente si nuante (sau, mai degraba, teze si antiteze) ies la suprafata. Precedentul occidental se numeste Hillary Clinton sau Ségolène Royal. Tinerele noastre doamne se declara din capul locului fiinte discriminate. In virtutea acestei conditii recent imprumutate, daciada autovictimizarii poate incepe. Denuntul sclaviei are o parafraza simpla: „Discriminare ubicua, sexism peren!". Asa cum Bouvard si Pécuchet scriau cindva la Paris enciclopedia ratarii, deputatele noastre reinventeaza demagogia cu ajutorul unui vocabular corect politic si televizual. Am aflat ca, desi muncesc 48 de ore pe parcursul unei zile si nopti, femeile nu primesc totusi salarii egale cu barbatii lor. Reclamele sint nedrepte, iar remuneratiile asimetrice. Pe scurt: femeia juna traieste in lanturi. Vinovatii pentru aceasta stare de lucruri? Vlastarele stingismului bucurestean au identificat rapid o vasta coalitie metafizica: Cartea Facerii din Biblie si traditiile din batrini. Compensatiile imediate impuse de negrele circumstante? Negocieri sindicale, discursul compa-siunii si indemnizatii electorale.

Desi aparent benigne, aceste interjectii sondeaza abisul mediocritatii si al oportunismului ideologic. E trist ca feminismul politic continua sa utilizeze sloganuri, iar nu argumente.

Mihail Neamtu este cercetator in stiinte umaniste