In 2003, cand s-a purces la revizuirea Constitutiei din 1991, s-a introdus un mandat prezidential de cinci ani, sub motivul ca decalarea scrutinului pentru Parlament de cel pentru Cotroceni va da electoratului posibilitatea de a alege un partid fara a mai fi influentat de un singur om. Fauritorii Constitutiei revizuite n-au prevazut insa ca la Cotroceni va ajunge Traian Basescu. Daca ar fi avut, fie si o clipa, imaginea anului electoral 2008, mai mult ca sigur ar fi renuntat la aceasta prevedere. Pentru ca, asa cum se anunta deja anul electoral 2008, parlamentarele vor sta sub influenta unui singur om mai mult ca niciodata in ultimii douazeci de ani. E suficient, din acest punct de vedere, sa raportam 2008 la anii electorali anteriori.

Data fiind inscrierea in campania prezidentiala (Ion Iliescu in 1992 si in 1996) sau finele de sedere la Cotroceni (Emil Constantinescu in 2000 si Ion Iliescu in 2004), pentru presedintii de pana acum castigarea parlamentarelor de catre partidele lor n-a fost o chestiune de viata si de moarte. In primul rand, pentru ca, in calitate de candidati, ei aveau interesul ca partidele sa-i sprijine in campanie. Cand au fost presedinti, la fine de mandat au fost chiar dispusi ca partidele lor sa piarda alegerile parlamentare. Nu de alta, dar nu-i prea incanta succesul altor fruntasi ai partidelor.

In al doilea rand, Romania nu cunoscuse pana atunci o situatie precum cea din ultimii trei ani. Situatia in care presedintele s-a aflat in conflict deschis cu partidul de la guvernare. In consecinta, candidatii la presedintie nu realizau ca un sef de stat, in conditiile Constitutiei noastre, nu poate face aproape nimic daca n-are si majoritatea in Parlament. Ultimii trei ani l-au convins pe Traian Basescu de un adevar: daca nu detine majoritatea in Parlament, nu numai ca ambitiile sale dictatoriale nu se vor implini, dar, mai mult, ca nu va mai putea avea un al doilea mandat. Constiinta acestui adevar a dus la o premiera in istoria noastra postdecembrista: aparitia unui partid prezidential.

Citeste si:

PD-L, pentru ca despre el este vorba, nu e un partid precum PDSR pentru Ion Iliescu sau CDR pentru Emil Constantinescu. Aminteste mai degraba de FSN-ul anilor 1990-1991 pentru Ion Iliescu. E un partid care il are drept lider absolute, recunoscut public pe Traian Basescu. E un partid care asculta de Traian Basescu mai ceva ca o pedala de frana de talpa soferului. Castigarea majoritatii parlamentare absolute de catre acest partid e astfel o chestiune de viata si de moarte pentru Traian Basescu. Desigur, daca PD-L obtine majoritatea absoluta in Parlament nu e sigur suta-n suta ca liderul partidului, indiferent ca se va numi Emil Boc sau Theodor Stolojan, nu va avea puseuri de independenta fata de Cotroceni. Pana atunci, insa, Traian Basescu si-a facut din castigarea parlamentarelor de catre PD-L obiectivul numarul unu al vietii si activitatii sale in 2008. Aceasta inseamna ca intreaga viata politica a Romaniei din 2008 va sta sub semnul bataliei crancene duse de Traian Basescu pentru ca PD-L sa invinga la locale si parlamentare. Pentru aceasta, presedintele va sacrifica totul: de la stabilitatea politica interna minima pana la politica externa a tarii.

Decalarea prezidentialelor de parlamentare impune o situatie noua in ce priveste puterea presedintelui. In 1992 si 1996, presedintele in exercitiu se afla la finele mandatului. Chiar daca participa la batalia pentru un nou mandat, el era privit de principalele institutii ale statului de drept ca un presedinte care putea sa nu fie reales. In cazul 2000 si 2004, Emil Constantinescu anuntase ca nu va mai participa la scrutin, iar Ion Iliescu isi incheia din punct de vedere constitutional mandatul.

In 1992, 1996, 2000 si 2004, institutiile statului de drept, dar si patronii de presa au vazut in presedinte un politician fara prea mare putere. In 2008, Traian Basescu va mai avea un an de mandat. In conditiile democratiei neconsolidate de la noi, institutiile statului de drept, de la Parchet pana la Serviciile secrete, si mogulii de presa stiu ca, indiferent de rezultatele celor doua scrutine, vor mai avea de-a face cu un Traian Basescu in plinatatea puterii. Vor rezista institutiile statului de drept si presa extraordinarei presiuni exercitate de presedinte asupra lor pentru a-i deveni instrumente docile in castigarea localelor si parlamentarelor de catre PD-L? De raspunsul la aceasta intrebare depinde insasi soarta democratiei romanesti.