„Cum sa fii un gentleman" , de John Bridges, si „Cum sa fii o lady", de Candace Simpson Giles, publicate la Editura Nemira, sint doua ghiduri pentru evitarea dezastrelor sociale.

Tratatul destinat domnilor lanseaza si raspunde la o lunga serie de intrebari care intervin inevitabil in viata unui gentleman: cum sa ofere bacsis, cu cine trebuie sa se certe cind nu e multumit de servirea dintr-un restaurant, cum sa manince anghinarea, cum sa-si lege papionul si cum sa pastreze discretia asupra eventualei diete pe care o tine. Micul tratat de maniere e o adevarata trusa de salvare pentru cei care n-au idee cum sa-si trateze prietenii vegetarieni sau divortati, cind si cu ce sa poarte pantofii cafenii, cum sa incheie o conversatie sau cum sa reactioneze la insulte. Solutia la aceasta ultima provocare e extrem de simpla: „Intrucit este gentleman, nu va spune nimic".

Manualul de bune maniere e util si pentru cei care nu stiu cum sa-si gestioneze dorintele, categorie in care intra domnii care simt nevoia sa-si vopseasca mustata. Li se recomanda, scurt si categoric, s-o tunda fara ezitare si fara regret, tratament aplicabil si firelor de par care se avinta dincolo de nari sau sprincenelor crescute excesiv o data cu virsta. La fel, unui domn, statutul ii cere sa nu scoata rotocoale asfixiante atunci cind trage din trabuc, „sa se abtina de a morfoli intre dinti resturile unei tigari de foi" si sa nu poarte cizme de cowboy la costum decit in cazuri clar specificate: daca e padurar sau crescator de vite. Sint insa si citeva dezlegari de la canonul elegantei: daca barbatul poarta sapca pentru a-si acoperi parul nespalat ori pentru a-si ascunde chelia, nu este nevoie sa se descopere cind intilneste o femeie.

Tinuta si conduita in momente delicate, cum sint inmormintarile, sarbatoarea bar-mitzvah sau intilnirea cu bolul pentru clatirea degetelor, dupa o cina cu homari, sint normate si analizate cu umor in paragrafele acide ale tratatului, insa un adevarat gentleman e cel care stie sa iasa din situatii pentru care nimeni nu l-a instruit in prealabil. Mai mult, daca deprinderile de socializare pot fi dobindite cu indrumarea adecvata, un gentleman desavirsit e cel care e pus la punct si atunci cind nu are privitori. Asa se face ca un domn veritabil, chiar si in cazul in care locuieste singur, nu va bea lapte direct din cutie decit cu pretul reputatiei. Iar pentru dimineata, codul de acces in clubul select al gentlemanilor rasati stipuleaza fara drept de apel regula conform careia e de datoria unui domn sa se ridice din pat si sa se ocupe de cafea. Buna rinduire din caminul unui domn mai cere ca acesta sa aiba „cel putin doua cirpe de spalat care sa se asorteze cu prosoapele" si „cel putin sase servete pentru cocktail, din pinza alba si groasa".

Ghidul conduitei de gentleman are ca pandant tratatul de eleganta recomandat celor care vor sa paseasca in cunostinta de cauza alaturi de un gentleman: „Cum sa fii o lady", semnat de Candace Simpson Giles. Situatiile pentru care doamnele ar putea avea nevoie de consiliere nu difera foarte mult de cele in legatura cu care au fost sfatuiti domnii. Comportamentul, evident, e cel care face diferenta dintre cele doua nobile specii. In situatia oferirii de bacsis, de exemplu, o doamna, care observa ca partenerul ei a lasat o suma meschina, nu va rotunji cota destinata chelnerului, insa se va gindi de doua ori daca data viitoare sa mai cineze in compania nechibzuitului insotitor. De asemenea, o lady nu va insista niciodata sa plateasca jumatate din consumatie, daca domnul se ofera sa achite nota. Va accepta, in schimb, „cu eleganta gestul" si ii va multumi.

Cea mai spumoasa diferenta dintre cele doua tratate este facuta de doua capitole cu totul exceptionale, care lipsesc din ghidul destinat gentlemanilor: audienta la papa si primirea la palat. Cele doua evenimente, climaxuri ale etichetei, cer nu doar o tinuta protocolara, dar si un cod strict de comportament, totul lamurit intru ajutorarea doamnelor care s-ar putea gasi intr-o atare companie.

Spre deosebire de tratatul destinat celui care-si construieste statutul de gentleman, cartea care face portretul unei „lady" e mai degraba o insiruire de constatari decit o colectie de sfaturi. O lady stie, asadar, sa-si asorteze pantofii la tinuta, sa se impuna, sa accepte flori si complimente, sa nu intrebe nimic din ceea nu este potrivit si, atunci cind situatia o cere, sa loveasca sub centura. Sint insa si lucruri pe care trebuie sa le faca si sa le deprinda, iar „multumesc" este cuvintul care deschide lista. In afara de asta, o lady trebuie sa nu se machieze la volan, in schimb trebuie sa semnalizeze fiecare schimbare de directie, sa nu parcheze linga o furgoneta si, cind e invitata la o nunta, sa nu eclipseze, cu tinuta ei, mireasa. Arma secreta a unei adevarate doamne e descoperita insa spre finalul tratatului: „Cind viata ii rezerva surprize neplacute, o adevarata lady incearca sa depaseasca situatia".

Mai mult decit reglementari ale manevrelor cerute de buna-cuviinta, cele doua carti sint inventare pline de umor ale gafelor si idiosincrasiilor care se acorda cu frecventa egala si la masculin, si la feminin. Folositoare celor care vor sa-si joace corect rolurile in societate, amuzante pentru cei care le-ar putea scrie ei insisi, tratatele de eleganta de buzunar au meritul de a se lua in serios la fel de mult cit se iau peste picior.

Ce contine arhiva Norman Mailer, pe www.cotidianul.ro/select