Andrei Chiliman, primarul sectorului unu al Capitalei, a supravietuit ninsorii. La fel Poteras de la sase si Ontanu de la doi.

Numele lor n-au fost acoperite cu zapada si nici purtate de viscol pe la buletinele de stiri pe 3, 4 si 5 ianuarie. Amanunte despre fuga acestor trei primari din fata nametilor nu se stiu, dar asta doar fiindca ceilalti patru au fugit mai tare. Bucurestiul s-a reintilnit cu iarna dupa o pauza dramatica, umpluta de jeg, canicula, cataclisme administrative si gaz de esapament. O zi si o noapte a nins ca altadata, ca in Cosbuc si Sadoveanu, cu fulgi mari, vijelie si ger polar, asa incit din tabelul nominal al zapezilor d'antan au lipsit doar lupii.

A fost frumos. Natura intr-o invazie-surpriza, intr-o vizita atletica prin urbanul anchilozat, intre Sfintul Vasile si Boboteaza. O demonstratie in forta a calendarului gregorian. Un trap de sanatate pe cadavrul incalzirii globale. Avem inca anotimpuri, padurile n-au ajuns toate mobila, balenele n-au murit, planeta inca poate fi salvata. Cool!

Imediat insa, electricitatea si circulatia s-au oprit cu o punctualitate pe care pot sa o explic: prefectii, primarii, ministrii si directorii de regii se trag din australopitecul japonez. Asa ca dupa micul extaz a venit paralizia. Peste Capitala s-a instalat izul catastrofei.

Un oras care si pe vreme senina se zbate intre tuberculoza si infarct e pe deplin indreptatit sa-si ofere, la un viscol, ragazul unei binemeritate come. Bucurestiul s-a lasat coplesit de propria oboseala si, cu sprijinul marilor rezerve de prostie administrativa, a tras un pic pe dreapta. Desi aveau la dispozitie avertizarile meteorologice, desi la Bucuresti se putea schia pe Muntii Magheru si in Poiana Universitatii, Videanu, Inimaroiu si Vanghelie au vrut in alta parte. Plecarea lor a reintarit legenda primarului-haiduc, care ia de la saraci cind vine lumea la urne si nu mai da niciodata nimic, cu atit mai putin socoteala.

Si acum sa lamurim o chestiune: un primar de sector inseamna nu atit „un securist de-al lor", „un bun profesionist" sau „un bandit de-al nostru" - adica nu litere. Un primar de sector inseamna, inainte de toate, cifre: intre nu se stie cit si citeva milioane de euro pe an, timp de patru ani. Fara taxe, fara martori, fara obligatii la banci. Cash, paravan de familie sau offshore-uri. Din bugetul local, terenuri, asfaltari, licitatii orientate, planuri de urbanism, concesiuni, parteneriate cu clientela. In cazul primarului general, potentialul e mult mai mare, iar numerele se inmultesc cu dibacia titularului. Asa incit, la capatul mandatului, cind pentru interesul public alti patru ani au trecut degeaba, primarul e un om facut. Si-atunci, la ce bun sa se complice cu zapada? Sau cu asfaltul, cu urbanismul, cu soseaua de centura, cu locuintele sociale, cu mizeria de pe strazi? In fraza imbogatirii individuale aceste parti de vorbire sint doar adjective plicticoase de PR. Iar chilimanii, poterasii, inimaroii, videnii, vanghelii, ontanii si celelalte specii de prada urbana vor sta de-a pururi cu zapada simbolica pe ei, fiindca la adapostul stratului protector de omat public, acolo unde gerul justitiei n-are cum patrunde, germineaza recolta viitoarei lor averi.

* Recent, Editura Polirom a reeditat „Zapezile de pe Kilimanjaro si alte povestiri" de Ernest Hemingway. O lectura placuta pentru perioada urmatoarelor deszapeziri-problema.