Imediat dupa 1989, presa noastra a deprins citeva lectii de baza ale presei libere. Una dintre ele: separarea comentariilor/opiniilor intr-o sectiune speciala a ziarului.

Tot cam atunci, editorialul a ajuns specie de mare prestigiu. Sensul cuvintului „editorial" (la origine, pozitia conducerii unui ziar despre un eveniment important la ordinea zilei) s-a largit si a ajuns ca acopere orice comentariu, orice articole de opinie. La noi, mai toate vedetele jurnalismului sint, de fapt, autori de „editoriale". Jurnalistul de investigatie, de pilda, are un renume palid. La fel si jurnalistul cultural sau jurnalistul economic. Opinia face deliciul publicului. Ma grabesc sa precizez ca nu mi se pare ca acest lucru este pernicios. Nu fac o judecata de valoare si nici macar una de utilitate. Descriu doar o situatie. Si nici macar nu incerc sa o explic. Continuu doar sa o descriu. Se constata, de asemenea, cu mare usurinta, ca in articolele de opinie de la noi forma primeaza. Nu logica, nu relevarea consecintelor, nu luminarea unor perspective noi, nu analiza. Cele mai citite comentarii din ziare sint cele scrise bine, percutant, din viscere. La nervi, autorul roman scrie cel mai bine. Un reputat comentator din Statele Unite mi-a spus, nu de mult, ca, daca este nervos, se abtine sa scrie. Nu i se pare corect. Intii se calmeaza si apoi scrie. La noi, dimpotriva, cind iti iesi din minti te apuci de scris. Mai mult, incerci sa iti conservi starea de enervare pina termini textul. E o terapie. Dar si o mica razbunare: „i-o tragi" aluia care ti-a stricat ziua.

„Geanta latina", vorba Maestrului! Singele circula repede prin vene, avem lacrima usoara, dar si pamfletul la indemina. Calofilia e suprema. Ca un cititor, marturisesc ca nu vreau deloc sa am o presa, ca in alte locuri, cu editoriale fade, care sa nu ridice nici un muschi pe fata mea. In plus, editorialul analitic este, vorba unui mare om de presa american, ca si cum intri pe cimpul de lupta la sfirsitul bataliei si impusti ranitii. E greu, poate chiar imposibil sa mai scrii astazi un comentariu care sa aduca un punct nou de vedere. Informatia circula repede in lumea revolutionata de modelul CNN („stirea nu mai este ceva ce s-a intimplat, ci ceva ce se intimpla acum"), reactiile vin imediat, analizele se fac aproape concomitent cu derularea evenimentului. Scrii astazi un articol, explici cum vezi lucrurile, dar ritmul vietii unui ziar il aduce la cunostinta publicului abia poimiine. Asa ceva te expune imediat unor riscuri cu grad mare de probabilitate. Fie te exprimi despre un subiect care, intre timp, a fost eclipsat de altele sau s-a dezvoltat intr-un fel imposibil de anticipat, fie spui ceva ce s-a mai spus. In fond, exista doar citeva comentarii logic posibile despre un eveniment, indiferent de complexitatea acestuia. In 2007, media functioneaza in timp real (televiziune, Internet, radio), asa ca, aproape intotdeauna, toate comentariile care se pot face sint puse „pe piata" in primele 24 de ore de dupa eveniment. Fatalmente, autorul de opinii pentru un ziar nu va putea decit sa ingine, poate cu ceva mai multa persuasiune, ceva ce deja s-a spus public. De aceea, comentariul de ziar devine tot mai personal, tot mai subiectiv si, pe cale de consecinta, tot mai dependent de starea autorului si de talent.

Apoi nu trebuie uitat contextul cultural in care aproape toate generatiile active acum s-au format. Figura scriitorului era sacra. A fi scriitor era un vis inalt pentru oricine. Toti cei care pun mina pe condei in Romania sint, in ochii lor, scriitori. Orice comentariu trebuie sa dovedeasca asta. Nu degeaba cel mai mare compliment pe care cineva il poate face unui autor de opinii la ziar este sa-i spuna ca are stofa de scriitor.