Umor si zeflemea

Statutul de saptamanal-etalon al revistei interbelice "Vremea" decurgea atat din continutul textelor sale, cat si din vesmantul grafic, din ilustratie, fotografii, din modul in care era paginata... Toate aceste elemente intrau in sarcina lui I. Anestin, grafician, caricaturist, scenograf, prozator umorist si coordonator al paginii teatrale...
I. Anestin era fiul unui desenator al Primariei bucurestene care avea sa-i transmita talentul sau plastic baiatului, actorul si graficianul Nuni Anestin, pe care regizorii de film din anii '70-'80 il distribuiau in roluri de pistolar legionar sau de partizan anticomunist pentru figura sa abraziva, taiata in unghiuri ascutite. Fizionomia aceea ascundea insa un boem mistuit de melancolii.
La "Vremea", I. Anestin crease un personaj, Ion Ion, care aparea in fiece numar, purtand palarie si camasa taraneasca, un anonim de treaba confruntat cu stupiditatile birocratiei, cu povara birurilor, cu sloganurile demagogiei si cu multe alte vicisitudini care tineau de prostie sau de obiceiul pamantului.
I. Anestin era un grafician harnic si inventiv, care a tiparit albume de caricaturi, a ilustrat carti si a scos trei reviste umoristice: "La zid", "Recreatia", "Gluma". Desi fusese strain de orice extremism politic - a colaborat pana si la saptamanalul stangist "Bluze albastre" -, in 1945 a fost epurat din presa, imputandu-i-se "caricaturile antisovietice" din timpul razboiului.
Un popular prozator si caricaturist caustic, atotprezent in presa interbelica, apartinand ca varsta generatiei Eliade - Cioran, a fost Neagu Radulescu, ilustrator - in decursul ultimului razboi, al ispravilor celebrului pilot de vanatoare Agarici/plecat sa vaneze bolsevici. Neagu Radulescu, marginalizat doua decenii, si-a reluat ulterior caricaturile spumoase si textele pline de umor consacrate lumii literar-artistice, sub acelasi generic interbelic: "Turnul Babel".
Un cotidian, in conditiile tehnice de-acum 70 de ani, nu putea sa aiba acuratetea grafica a revistei "Vremea", trasa la plane si nu la rotativa, pentru ca ritmul de aparitie nu ingaduia lucrul acesta. Insa "capul" unui mare ziar era studiat cu grija, ca si paginarea articolelor, jocul de volume al reclamelor, alternanta corpurilor de litera...
Pe pagina intai, in coltul de jos din dreapta, dar si in interiorul ziarului, caricaturile erau numeroase in cotidiane, fie ca era vorba de "portretul" unui om politic, al unui magnat sau finantist, ori de un desen cu legenda, sarcasmul sau ironia desenului fiind intarite prin dialogul dintre personaje.
Exista o traditie a caricaturii in presa romaneasca cotidiana, saptamanala sau lunara, cu radacini infipte pana inspre mijlocul secolului trecut, inspirata din ziarele franceze. Intr-o istorie a presei noastre, N. Iorga constata predilectia pentru haz, deradere si bascalie a gazetelor dambovitene, spre deosebire de cele din Iasi - mult mai asezate sau ponderate -, pentru a nu mai vorbi de sobrele foi transilvanene romanesti din epoca anterioara Reintregirii.
La mijlocul secolului al XIX-lea apareau gazete precum "Tantarul", "Nichipercea", "Cicala", cu numeroase caricaturi si pamflete versificate, marele umorist de-atunci fiind N.T. Orasanu. Caragiale insusi a infiintat mai tarziu "Moftul roman", iar la cumpana dintre secole a aparut George Ranetti cu "Zeflemeaua" si apoi cu "Furnica". In versuri, proza ori caricaturi, nu era crutata nici Dinastia, daramite oamenii politici. Uneori aveau loc si procese. N.D. Cocea a ispasit cateva saptamani de inchisoare pentru un pamflet antidinastic in Romania dinaintea primului razboi mondial. Prototip al caricaturistilor era mardeiasul electoral invartind toroipanul. Politicianul purta joben si monoclu, arendasii erau impulsivi, negustorii - burtosi, ofiterii superiori apareau si ei monoclati, impanosati, aveau pinteni si erau drapati cu fireturi, in vreme ce taranul, descult, imbracat cu camasa lunga aducea cu Ion Ion al lui Anestin din "Vremea".
Traditia satirei grafice s-a perpetuat si in interbelic. Exista chiar o evidenta conexiune intre cupletele si scheciurile lui C. Tanase, care imita multi oameni politici pe scena de la "Carabus", si caricaturile din ziarele epocii. Acestea ii sarjau lui Maniu fizionomia de constipat, accentuau abdomenul proeminent al lui Argentoianu, pince-nez-ul lui Vaida-Voievod, sprancenele haiducesti ale lui Tatarescu, afectarea sclivisita a lui A.C. Cuza ori pometii mongoloizi ai lui Titulescu...
Desigur, persoana suveranului era intangibila; ca si a celorlalti membri ai Casei regale. In acest sens, presa din Mica Romanie isi putuse ingadui nespus de mult. Dar caricaturile din ziare erau si cronica sociala abreviata, iarasi in deplina concordanta cu traditia si cu firea romanului, realista si vesela. Iser, Ross, Jiquidi intrebuintau tusele de catran ale generatiei lor, Anestin sau Neagu Radulescu aveau o linie mai destinsa. In ziarele timpului, cronica sociala realizata cu mijloace grafice era tipologica: matroana cu cotoiul in brate care tinea mini-casa de rendez-vous in mahala, ghicitoarea, carturareasa, perceptorul, birtasul incins peste o burta imensa cu sort, cu parul spulberat de calvitie si cu plaivazul la ureche, pisalogul siret care face aluzie la ultima lege sau dispozitie oficiala... Caricatura nu putea lipsi din ziar intrucat corespundea psihologiei cititorului mediu.

---

Despre autor: