Cota de popularitate a presedintelui francez Nicolas Sarkozy se afla in scadere, insa isi mentine sustinerea din partea a circa 54% din francezi, potrivit unui sondaj LH2 publicat luni de cotidianul Liberation, relateaza AFP. Potrivit s ondajului LH2
Cota de popularitate a presedintelui francez Nicolas Sarkozy se afla in scadere, insa isi mentine sustinerea din partea a circa 54% din francezi, potrivit unui sondaj LH2 publicat luni de cotidianul Liberation, relateaza AFP. Potrivit s ondajului LH2, presedintele francez a pierdut 2% in ceea ce priveste increderea din partea francezilor, comparativ cu luna decembrie.   PARERI. Dintre persoanele care au participat la sondaj, doar 34% considera ca Sarkozy "a luat masuri susceptibile de a ameliora puterea de cumparare", principala ingrijorare a francezilor, iar 63% considera ca presedintele francez "isi afiseaza prea mult viata personala". Aproximativ 60% dintre francezi considera insa ca seful statului "transmite o imagine buna Frantei pe scena internationala". In ceea ce priveste viata sa personala, Sarkozy si-a afisat fara rezerve relatia cu fostul model italian Carla Bruni inca de la jumatatea lunii decembrie, la doua luni de la mult mediatizatul divort de Cecilia. Potrivit altui sondaj, al Institutului CSA, publicat duminica in cotidianul Parisien-Aujourd'hui en France,  la intrebarea "Aveti incredere in presedintele Nicolas Sarkozy pentru a rezolva principalele probleme cu care se confrunta tara?", 48% dintre francezi au raspuns afirmativ, fata de 55% in luna decembrie.  Dupa opt luni de mandat, Sarkozy va organiza marti o mare conferinta de presa. El va aborda mai multe subiecte, printre care puterea de cumparare, o eventuala remaniere ministeriala, tensiunile diplomatice dintre Franta si Siria in chestiunea libaneza sau chestiuni legate de viata sa privata.  Saptamanalul Le Journal du Dimanche a afirmat in editia din 6 ianuarie ca Nicolas Sarkozy si Carla Bruni sunt pe punctul de a se casatori, cel mai probabil la inceputul lunii februarie.  


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.