Cum nu vom fi niciodata...

Echilibru extraordinar intre natura si stilistica arhitectonica, intre comportamentul uman si "civismul" spatiilor nu face decat sa sublinieze inca o data - in pofida celor care mai au naivitatea sa creada in destinul turistic, sau, oricum civic al Romaniei post-comuniste -, ca acest "echilibru" nu se poate stabili, deocamdata la noi in tara. Spatiile noastre publice nu sunt spatii estetic civice, ci mai degraba marcate de dezinteresul absolut al oamenilor. Acolo se arunca hartii, acolo isi fac veacul cainii comunitari, pe acolo doar "se trece", nu se intalnesc oameni decat pentru a comenta, eventual aceeasi arhicunoscuta conditie a vietii, acelasi continut uman fals, de a fi fost permanent o victima a istoriei, a unui dusman exterior; dar si acela de a fi, - ca roman -, cel mai smecher, de a injura guvernul si de a avansa intotdeauna solutii pentru orice: de la fotbal la politica.
Aceasta este, mai ales comunitatea creata intre blocuri, cea retrasa intr-un individualism salbatic care are un singur scop, supravietuirea si distractia. Degeaba "ies" romanii in strainatate, degeaba se declara uimiti de felul cum merge treaba in Vest. In logica existentei lor nu mai e loc de nimic. Fiindca ei sunt exponentii unei tipologii care nu permite schimbari radicale. Ei poarta cu sine peste tot o cocoasa in care se amesteca de cincizeci de ani un imens dezinteres fata de comunitate, fata de implicarea in evenimentele majore ale grupului in care traieste, o bolnavicioasa neincredere in apropiati, de la neamuri pana la vecini si, in sfarsit, egoismul feroce care il face sa se intereseze numai de propria bunastare, pe care si-o doreste doar pentru el, inaintea altora (si daca se poate - pe munca altora!). Romanii admira foarte tare casele austriecilor, presarate pe vai, la distante respectabile una fata de alta. Dar nicunde nu am auzit ca romanii sa-si manifeste dorinta de a scapa de la bloc, acest spatiu public de indobitocire comunista si de a dori sa delimiteze prin asta spatiul public de cel privat. Mii de blocuri noi se ridica azi in vecinatatea caselor, fara nici o reactie din partea celor care le ocupa fericiti. Sunt putini tinerii care cred in spatiul privat pe care il creeaza o locuinta, cat ar fi ea de mica, sunt putini, din pacate cei care sunt dispusi sa faca eforturi ca sa-si asigure confortul unui asemenea spatiu.
E deajuns sa observam ca dintre acesti tineri despre care vorbim, sunt extrem de putini care au doua slujbe si cu siguranta ca "a munci mai mult pentru a avea mai mult", nu exista, ca reteta in mentalitatea noastra. Invidia de sorginte romaneasca, cea care a generat cumplita "capra a vecinului" se rezuma doar in a-i uri pe cei care o duc mai bine, fara ca cei in cauza sa faca un minim efort pentru ca propria lor viata sa se schimbe in bine. Ori in conditiile acestea e aproape imposibil sa ne gandim ca Romania ar putea arata ca un spatiu normal, care sa atraga turisti cu un comportament european. Degeaba avem munti, mare, si delta, atata timp cat restul spatiilor populate nu au si nu permit nici o umbra de caldura, de estetica, de civism. Ba chiar mai mult, suntem in momentul istoric in care Romania se automutileaza, primariile din toate localitatile permitand construirea haotica a unor case si edificii care vor marca ireversibil viitorul acestei tari. Iar in felul acesta nu vom fi niciodata europeni.

---

Despre autor: