INTERVIU - Presedintele venezuelan, luat la intrebari de Naomi Campbell
Supermodelul Naomi Campbell i-a luat un interviu presedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, pentru revista britanica de lifestyle masculin, GQ, in ale carei pagini se rega
INTERVIU - Presedintele venezuelan, luat la intrebari de Naomi Campbell
Supermodelul Naomi Campbell i-a luat un interviu presedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, pentru revista britanica de lifestyle masculin, GQ, in ale carei pagini se regasesc interviuri cu personalitati din toata lumea.   Dupa ce a stat de vorba cu Chavez, Campbell a tras concluzia ca presedintele venezuelan este "un inger rebel", care nu se sfieste sa spuna ceea ce gandeste. Supermodelul de culoare este de parere ca, in nici un caz, Chavez nu constituie o amenintare pentru democratie, stiut fiind faptul ca el a fost aspru criticat, pentru ca incearca, prin tot felul de mijloace, sa se "eternizeze" la carma tarii. "Nu am urmarit sa il judec pe Chavez sau sa ii verific parerile politice (...) m-am dus pur si simplu la el ca sa fac un interviu cu Hugo Chavez omul", scrie vedeta internationala a modellingului in articolul sau despre interviul cu seful statului venezuelan.   SIMPATIE. Interviul realizat de colaboratoarea publicatiei britanice s-a bucurat de succes. La fel si vizita sa la Chavez, unde venezuelanii au fost, de data aceasta, mai bucurosi sa o vada decat acum zece ani, cand a pozat acolo pentru revista Sports Illustrated. Campbell nu a fost scutita insa de retorica familiara a lui Chavez, referitoare la Statele Unite si, in special, la presedintele Bush. El l-a calificat de data aceasta pe liderul de la Casa Alba ca fiind "complet nebun", iar pe secretarul de stat, Condoleezza Rice, "secretar de stat al unui guvern acuzat de genocid". In schimb, pe prietenul sau de la Havana, liderul cubanez Fidel Castro, Chavez il considera cel mai "stilat" lider, cu "uniformele lui impecabile", "pantofii lustruiti" si "barba eleganta".  Intrebat de diva modei daca presedintele George Bush a incercat sa il asasineze - o alta obsesie "americana" a lui Chavez - , presedintele venezuelan a spus doar: "Da, cred ca da...". Chavez a demonstrat ca nu este preocupat doar de politica si ca il intereseaza si alte domenii, fiind la curent pana si cu ultimele noutati in materie de showbiz, ca, de pilda, "reintoarcerea grupului Spice Girls". El este si un mare admirator al Printului Charles. Cat despre America, dupa discutia ei cu Chavez, Naomi spera ca "relatiile Venezuelei cu SUA sa se imbunatateasca intr-un viitor apropiat".   sanziana.stancu@jurnalul.ro


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.