CE BEM, CE MANCÃ…M
Zaharina este catalogata drept cancerigena
Mustarul analizat contine doar trei aditivi alimentari, insa acestia sunt atat de periculosi, incat produsul nu este recomandat multor categorii de consumatori.


Mustarul de masa "No. 1" are in compozitie, pe langa apa si mustar boabe, aditivi alimentari considerati de specialisti cu grad mare de risc. De pe eticheta citim urmatoarele ingrediente: "Apa, mustar boabe, acidifiant (acid acetic E 260), indulcitor (zaharina E 954), colorant alimentar (tartrazina
E 102), condimente".


ANALIZÃ…. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, descrie produsul analizat: "Are la baza boabe de mustar, apa si o serie de aditivi alimentari: acidifianti, indulcitori artificiali intensi E 954, coloranti chimici azoici de sinteza E 102".

Indulcitorul de sinteza si colorantul alimentar puteau lipsi din compozitia mustarului, mai ales ca sunt foarte periculosi pentru sanatatea consumatorilor.

Colorantul galben de sinteza, chimicaza, azoic, tartrazina, E 102, este incriminat in aparitia sindromului de hiperactivitate si deficienta de concentrare (ADHD) si in cresterea incidentei tumorilor tiroidene. De asemenea, poate altera perceptia si comportamentul, producand stari de confuzie, interfereaza cu metabolismului zincului si cu unele enzime digestive, ne atentioneaza profesorul doctor Mencinicopschi. Doza zilnica admisa pentru acest aditiv este de 7,5 mg/kg corp. Zaharina, E 954, este un edulcorant intens artificial, fara valoare calorica, incadrat in grupa 2B, ca posibil agent cancerigen la om. Exista suficiente probe ca zaharina este cancerigena la animale, dar pana in acest moment nu exista suficiente probe legate de aparitia acestor maladii la om. Specialistul nostru atrage atentia ca E 954 interfereaza cu procesul de coagulare a sangelui, cu glicemia si cu functiile digestive, perturbandu-le. Doza zilnica admisa pentru zaharina este de 2,5 mg/ kg corp.


CONCLUZII. Din cauza aditivilor continuti, specialistul nostru nu recomanda produsul analizat copiilor, femeilor insarcinate si care alapteaza, celor cu status proinflamator sistemic, persoanelor care sufera de maladii neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer) si proliferative (cancere), celor cu maladii dermatologice (psoriazis), persoanelor astmatice, alergicilor, celor cu afectiuni ale tractului digestiv, cardiovascularilor, persoanelor hipertensive, celor cu afectiuni hepatice si renale.


PrecizariRubrica se adreseaza persoanelor care doresc sa afle ce contin alimentele si bauturile consumate zilnic si efectele lor asupra sanatatii. Cititorii isi pot exprima opiniile la numerele de telefon 021.318.20.37; 021.318.20.43. sau pe e-mail bundeconsum@jurnalul.ro. Daca sunteti interesati de caracteristicile unui produs, expediati pe adresa redactiei (Piata Presei Libere, numarul 1-3, corp D, Sector 1, Bucuresti) eticheta acestuia pentru a fi "analizata" de specialistul nostru. Ca modalitate de lucru precizam ca profesorula doctor Gheorghe Mencinicopschi foloseste doar informatiile de pe eticheta, fara a sti despre ce produs este vorba.