A nins peste comuna primitiva Bucuresti

A nins cum n-a mai nins de mult. A nins prelung ca un sarut de dragoste. N-a mai cazut ca alte dati o biata matreata din barba rarita a slujbasilor ceresti, ci belsug de fulgi din aripile albe ale ingerilor. Curand aveam sa constat cu amaraciune ca doar in padurile mele de la Sangeru zapada e o bucurie, un dar copilaresc al lui Dumnezeu, reconvertit la dragostea de oameni dupa ce i-a pedepsit pentru mar, sarpe, Eva, Sodoma si Gomora. In lumea civilizata, in marile aglomerari, zapada n-are timp sa se copilareasca. Devine cosmar.


Si totusi ce frumos a nins acum cinci zile in Bucuresti. Mi-a fost dor de zapada ca de mama, care a murit. Orasul, cafeniu ieri, devine alb si pur. Cel mai poluat oras din Romania, cu o medie de viata cu patru ani mai mica pentru locuitorii sai, cu 80 la suta dintre copii condamnati sa faca polipi din motive de noxe, a fost purificat printr-un miracol.


Asta-vara, un director de meteorologie, semet ca o camila, facea profetia docta ca vom trai prima iarna fara pic de zapada. Toamna se va varsa direct in primavara, iar Craciunul se va confunda cu Invierea. L-am crezut. De dupa cortina orizontului ne pandeste fiara apocaliptica a incalzirii globale. Iata ca n-a fost asa. Imi venea sa chiui pe strazi, dar strazile erau pustii.


Tata, zice fiul meu, avocat, intors cu familia de la Predeal si intrat valatug in multele lui obligatii. Orasul e paralizat. Trei sferturi din strazi sunt impracticabile. Au disparut trotuarele. Suntem, ce naiba, un oras european. Aici sunt firme, ministere, tribunale, banci. Oamenii au treaba. Brutal, al mic m-a scoborat cu picioarele pe pamant. Caut, intr-o plimbare pe jos, luni dimineata, pamantul (in varianta asfalt) pe strazile Capitalei. Nu-l gasesc. Munti de zapada peste tot. Cate o oglinda retrovizoare, ca o ureche metalica, iese din tarana morfolita a zapezii, indicand ca sub acel morman se afla ingropata o masina. Carosabilul, acolo unde se mai poate circula, este disputat caineste de pietoni si de masini. Pietonii injura de mama. Autoturismele transmit acelasi mesaj prin claxon. Metropola care fabrica cea mai mare parte din exporturile Romaniei si o halca solida din PIB e retrimisa in comuna primitiva.


Au scris destui confrati despre primarul general Videanu. Iarna-i in Dubai, vara, cand prajesti omleta pe asfalt, isi cara soacra la Polul Nord sa-i repare o plomba. Omul are si el probleme personale. E milionar, plesneste de sanatate, conturile i se umfla mereu, impinse de norocosul microb al unui priapism financiar. De ce nu ne lasa in pace? Declara senin ca n-are nici o responsabilitate in privinta deszapezirii. Eu, zice, am doar obligatia sa coordonez. Co-or-do-nez! Silabiseste distant, lasat pe spate, ca nu cumva acadeaua persoanei lui sa faca atingere cu microbul vulgului. Pai, mai nea Caisa, nici Napoleon  - c-am auzit ca te crezi, ca si Traian Basescu, Napoleon - nu intra cu puscociul in lupta la Waterloo. Isi armoniza generalii, coordona armatele, conducea. Nu te-a trimis nimeni cu lopata in mana pe trotuar.


M-am suit la Sangeru, intr-una din aceste zile, pe un deal pe care il urcam in copilarie. E un povarnis cu arbusti sub sortul desfrunzit al padurii de stejari. Zapada a pus tichiute albe maceselor de un rosu aprins. Rezultatul? Un policandru de bijuterii in miniatura. Doi grauri ciugulesc alaturi crengile incarcate ale unui gherghin. Gherghinele sunt niste fructe mai mici decat macesele, cu un pigment mai stins. Dau graurii la o parte si ma infrupt din darul generos al padurii. Pe alta panta e un desis cu porumbe. Unii tarani le zic poroambe, fructe mici si rotunde ca aluna, de culoarea prunelor, cu gust dulce-amarui. In zapada proaspata, urme de fazani si iepuri. Peste ele pasul de discrete simetrii al unei vulpi. Dupa atatea ierni sterpe, castrate, iata o iarna normala.


Bucuresti. Luni dimineata. Balamuc generalizat. Orasul in care l-am vazut la televizor pe presedinte in cumpana anilor tipand cinci, patru, trei.........! Numaratoarea a fost acoperita de artificii, petarde, chiote de bucurie. Entuziasmul parea generat de prezenta presedintelui si nu de trecerea astrala dintr-un an in altul. Poti smecheri si viata cosmica daca esti destept. Am fost acolo, imi povesteste un prieten. Presedintele a fost primit rece. N-a mai fost entuziasmul de altadata. Asa a si plecat. Eu, prizonier al televizorului, am inghitit ce mi s-a dat. Incepem un alt an. Greu? Usor? Beteag? Peltic? Generos? Doresc numai bine tuturor. La multi ani!

---

Despre autor: