O prietena de familie, plecata inca inainte de a€™89 dincolo de Europa, ne-a apelat inainte de Craciun. Si cum o preocupa functionarea motoarelor economiei mondiale, desi se ocupa cu medicina, ne-a provocat la un colocviu despre ce se intampla prin lumea mare la sfarsitul anului 2007; dar si, mai cu seama, despre ce se intampla la noi. La un moment dat ne-a spus apasat ca noi, cei din tara, fiindca privim lucrurile din imediata lor apropiere, nu vedem "cat de mult a crescut rata progresului in Romania". Sunt cuvintele ei. Le-am retinut intocmai. Acum le reproduc intocmai. De atunci, de cand le-am auzit prima oara, ma tot intreb cat adevar si cat neadevar contin ele.

O analiza globala poate fi derutanta. Fiindca Romania este lovita de o polarizare dramatica. E adevarat ca zone intregi s-au schimbat radical in bine si sunt de nerecunoscut; dar sunt si multe zone care s-au schimbat prea putin sau nu s-au schimbat deloc, fiind inca sub apasarea saraciei. E adevarat ca numarul salariilor mari - in multinationale sau in companiile romanesti de succes - e in crestere. Dar cele mai multe dintre salarii sunt mici. O parte a populatiei si-a sporit cheltuielile, si-a intensificat imprumuturile de la banci, consumul a crescut; dar multor romani rareori le ajung banii de la o luna la alta. Salariatii, cei mai multi dintre ei, sunt obisnuiti, nu de azi-de ieri, ci de mai multa vreme, sa astepte cu nerabdare ziua de leafa. Fiindca isi leaga executia bugetului de familie de ziua in care "se dau banii": atunci isi fac cumparaturile, isi platesc datoriile, isi achita facturile la telefon, la intretinere, isi platesc chiria.

Dincolo insa de toate aceste adevaruri, care inca ne produc dureri de cap, tara se schimba. S-a schimbat si in 2007, va continua sa se schimbe in 2008. Confirmari in acest sens vin si de la statisticieni. Numarul indicatorilor buni e relativ mare. PIB-ul a continuat sa urce si in 2007. Deficitul sectorului public n-a mai muscat atat de puternic - cum o facea altadata - din produsul intern brut. Dezinflatia, desi a fost oprita la bariera, la sfarsitul anului trecut, nu s-a transformat in inflatie. Costurile unitare ale fortei de munca, desi au depasit iar nivelul productivitatii si al eficientei, n-au mai sfidat totusi legile economice, asa cum au facut-o ani la rand. Somajul nu numai ca nu mai atinge cote inalte, dar a coborat substantial. Industria nu mai atrage, ca altadata, subventii din fondurile ce ar fi fost normal sa ajunga la spitale si la invatamant. In sfarsit, dinamismul remarcabil al catorva dintre companiile romanesti - care au intrat in competitie cu multinationalele de la noi, intr-un climat economic mai putin ostil - nu mai este ca in trecutul apropiat doar rodul evaziunii fiscale, ci inglobeaza evidente performante manageriale.

Totusi, cele mai multe dintre aceste rezultate sunt calculate ca medii. Indicii cresterii economice, ai inflatiei, ai salariilor si ai somajului, care reprezinta un raport al miscarii economiei in momente diferite, nu au cum sa ne ofere dinamici detaliate. Mediile au capcanele lor. Fie ca sunt simple, fie ca sunt ponderate, cercetandu-le putem sa aflam si sa analizam fapte si intamplari ce compun miscari de anvergura despre preturi, consum, productie, exporturi sau importuri. Cat priveste insa calitatea informatiilor, ea este asigurata numai daca fenomenul analizat are un grad inalt de omogenitate. Sa zicem: posibilitatile romanilor de a se aproviziona cu paine, lapte, carne, faina, oua sau ulei. Sau de a calatori cu trenul, de a-si cumpara telefoane mobile, electrocasnice, mobilier. Fara sa ne spuna insa prea mult despre cum se alimenteaza populatia, despre calitatea consumului in general. Tot asa cum preocuparea unui segment al populatiei pentru bunuri scumpe, case ori limuzine ne poate da o idee despre formarea clasei de mijloc in societatea romaneasca, dar asta nu inseamna ca o mare parte a societatii nu-i saraca.

Citeste si:

Mediile nu ne spun insa ca tara s-a impartit in trei. O Romanie a marilor orase - Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara - in care, intr-adevar, rata progresului a crescut foarte mult. O Romanie a micilor orase, din care au cam disparut fabricile, cu o rata a progresului ce a crescut prea putin. Si o Romanie a satelor unde progresul e lent, mult prea lent.

Marea noastra problema in 2008 este ca productia si consumul s-au dezechilibrat ingrijorator. An de an s-au adunat pe piata prea multi bani neacoperiti cu tot atat de multa munca, asa incat cererea de consum a devansat oferta de bunuri si servicii, iar piata s-a dereglat. Exista alternativa? Bineinteles: pompa de oxigen pentru oferta. In loc sa fie umflate preturile, poate fi stimulata productia interna de bunuri si servicii. Producatorii ar fi pusi in situatia de a aduce in piata produse mai multe, mai performante si chiar mai ieftine. Iata calea spre bunastare.

Romania are nevoie in 2008, mai mult ca oricand, de produse competitive in locul iluziei multor companii, indeosebi de stat, ca pot sa-si mentina personalul hipertrofiat, sa-si pastreze schemele manageriale improvizate, sa primeasca credite si sa dea impresia ca restructurarile pot fi amanate. Dar nu mai pot fi amanatea€¦ Fara a intensifica restructurarile, nimeni nu le va putea spune romanilor nici cand se vor bucura de salarii mari, nici cand va creste puterea de cumparare a banilor nostri, nici cand vor scapa de inflatie si nici cand vom ajunge la bunastarea visata. Va fi, in acest sens, 2008 un an de cotitura?