Moto:"Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul" Mircea Badea,realizator tv  Complex comercial in holul unui mare hotel din provincie. La "Bar-Expres", unde-si beau ca­feaua in­telectualii urbei, s-a schim­bat vanzatoarea. A plecat cea in halat albastru ars pe la maneci si a venit cea in halat rosu gaurit la spate. Daca tii neaparat sa afli ce s-a intamplat cu prima, o vei descoperi vanzand acum, din spatele unei gauri de sticla, placinte reci de cateva zile trecatorilor pe trotuar. A fost mutata disciplinar la ghiseul din strada si, de va persevera in greseala, va fi mutata la camionul cu inghetata de pe trotuarul opus. Asta n-are insa nici o importanta pentru po­vestirea de fata. Cum n-are importanta nici faptul ca noua vanzatoare, lalaie, are vorba lata si fara sfarsit; o bleaga pe care nu te poti enerva chiar daca ai dori cu tot dinadinsul. N-are importanta cum arata si cum vorbeste, deoarece ea nu este eroina acestei schite. Am mentionat-o insa, pentru ca mie mi-e mila de personajele secundare. Nu le ia nimeni in seama.  Alaturi, un domn bine imbracat, intelectual, desigur, se straduieste s-o convinga pe Aneta, femeia de serviciu, ce inseamna munca intelectuala. Femeia il asculta uimita. O uimire concretizata semnificativ in tinutul mainii la gura. Cum sta crispata, ai impresia ca-i ghioraie matele si ea, pudica, nu vrea sa afle de asta domnul intelectual. Din cand in cand ofteaza si da ochii peste cap. Domnul a avut mai inainte un conflict cu vanzatoarea. Respectiva n-a stiut ca el bea cafeaua fara zahar. Jignit de atitudinea ireverentioasa a vanzatoarei, pe care, ca s-o pedepseasca, o s-o faca personaj negativ in romanul pe care nu l-a scris inca, domnul intelectual  se simte  acum satisfacut pe deplin. Femeia il asculta cu incordare. In realitate, matusa Aneta il aude spunand mereu "chiulasa", cuvant pe care ea il crede de mare rusine. De cate ori il aude da din cap, bucuroasa la gandul de cum va povesti ea acasa ce porcarii vorbesc uneori domnii. Restaurantul e aproape pustiu. La o masa din fundul salii, mare taraboi. Totul a inceput, ca orice mare intamplare, de la un fapt marunt. Domnul  in haine bune, argintiu pe la tample, ce mai incolo si incoace, un sef picat de la Bucuresti in control, a comandat o omleta. Cand i-au adus-o, a luat farfuria si a dus-o la nas. Ospatarita a sfeclit-o. Uitase sa puna pe masa furculita. Si a crezut ca, in semn de protest, domnul va manca omleta  cu nasul. El insa a pus jos farfuria, si fata i s-a incretit putin, ca si cum ar fi vrut sa dea drumul unui stranut devastator. Stiti, unul dintre acele stranuturi care rasuna in tacerea zumzaitoare a unui local ca explozia unei grenade de mana: Hapciu! Toti cei de pe la mese se intrerup din infulecat sau din palavragit si-l privesc cateva clipe curiosi. Din spatele draperiei care tine loc de usa a biroului, seful de sala scoate capul, nitel alarmat. Nu-i nimic, zice el ospataritei care s-a abatut pe acolo sa-si mai traga sufletul, a stranutat unul. Dinspre sala vine sunetul ca de trombon al suflatului in batista. Cei doi se uita unul la altul, fara sa-si spuna nimic. - Sper sa nu-i deranjeze pe ceilalti clienti! gandeste seful de sala. - Strasnic isi mai sufla nasul!, se mira ospatarita. Apoi, cu trasaturile linistite ca prin farmec, domnul de la Bucuresti cauta gales spre ospatarita. - Noroc ca sunt expert in omlete, vrea sa spuna zambetul lui binevoitor. A descoperit eroarea si asta ii da atata satisfactie ca-l incearca  generozitatea. In ce ulei ati prajit omleta?!, trece el la prima intrebare dintr-un interogatoriu ce se anunta inversunat.  Ospatarita se intoarce spre bucatarie. In usa acesteia s-au ivit, buluc, bucataresele. Sunt tare speriate. Vai de noi! - isi frang ele mainile atunci scoase din ciorba - in ulei de la sticla. Domnul ramane in contemplare launtrica, meditativ ca o barza. Vrea  sa fie clar ca acesta e raspunsul. Are  un capat al ghemului - asta e important - n-are decat sa traga puternic si sa ramana cu ata in mana. Si a ramas, intr-adevar. Biruite, dar si impresionate, femeile au recunoscut. E vorba  de ulei la sticla. De satisfactie ca le-a dat gata pe bucatarese,  desi nu e un specialist in materie de omlete, domnul se apuca de mancat cu pofta. Scapand din cand in cand furculita. Se crede urmarit cu admiratie de bucataresele ramase mai departe in usa bucatariei. Numai ca femeile, intoarse la ciorba lor, l-au uitat de indata. Cum se intampla deseori cu toti cei care descopera ceva fundamental pentru semenii lor.