Alegerile din SUA si Rusia, soarta Kosovo si schimbarile din Uniunea Europeana, deznodamintul pasnic sau dramatic al noilor ori vechilor conflicte din Orientul Mijlociu si Asia pot modifica radical scena globala. Foto: Reuters Prima femeie presedinte al SUA

In Statele Unite, anul 2008 va fi marcat de campania electorala pentru alegerile prezidentiale din noiembrie. Cea mai imprevizibila din ultimii 80 de ani, prima intr-o jumatate de secol in care presedintele in functie sau vicepresedintele nu candideaza. Cele mai mari sanse sint ca la Casa Alba sa ajunga din nou un Clinton - Hillary, de aceasta data. In acest caz, America va avea prima femeie presedinte din istorie si prima „prima doamna" de sex masculin - Bill Clinton. Hillary ar fi primul presedinte casatorit cu un fost presedinte, dar al doilea Clinton care preia functia suprema de la un Bush; iar impreuna, familiile Bush si Clinton vor fi condus SUA cel putin 24 de ani la rind! Hillary are avantajul ca este un candidat experimentat, atit in politici, cit si in confruntarea electorala, spre deosebire de carismaticul, dar „bobocul" Obama. Celelalte atuuri ale doamnei Clinton sint banii, cel mai bun aparat politic si strategic din tara si, desigur, popularitatea lui Bill. Campania din 2008 va costa intre 3 si 4 miliarde de dolari si va fi cea mai scumpa din istorie, iar in premiera ea se va desfasura in mare masura si pe Internet. Chiar daca ar fi ca Hillary sa piarda alegerile, un lucru e sigur: 2008 va fi anul democratilor, in timp ce republicanii sint in pierdere abrupta de popularitate si cu un electorat divizat intre candidati insuficient de puternici pentru a polariza o majoritate masiva. Cu toate acestea, politicile democratilor (mai ales Hillary) vor migra probabil de la stinga mai catre centru, din cauza dificultatilor economiei americane. Sa nu uitam insa ca noul presedinte va prelua mandatul abia in 2009, asa incit politica SUA va fi decisa de un George W. Bush care mai are o ultima sansa sa isi imbunatateasca imaginea inainte de a parasi Casa Alba. Criza economica insa ii va pa-raliza demersurile in plan intern, asa incit este posibil ca atentia administratiei americane sa se concentreze pe refacerea legaturilor cu aliatii, pe incercarile de solutionare a crizei israelo-palestiniene, pe imbunatatirea situatiei in Irak si pe „ingradirea" Iranului - fie prin negocieri, fie printr-o operatiune militara.

Maolimpiada rosie

Liderii comunisti de la Beijing vor fi mai interesati sa foloseasca Olimpiada pentru a demonstra chinezilor prestigiul pe care regimul l-a obtinut in plan international decit sa se faca placuti in ochii opiniei publice mondiale cu ocazia Jocurilor. Daca ideea initiala a fost de a acorda organizarea JO 2008 Chinei pentru a o forta sa renunte la abuzurile impotriva drepturilor omului, optimismul in acest sens ar trebui sa ramina moderat. Pe de-o parte, vor exista intr-adevar imbunatatiri de ochii lumii (la fel cum ele vor exista si in ce priveste reducerea poluarii), dar desfasurarea Olimpiadei fara perturbari majore va presupune, pe de alta parte, si o mina de fier care ar putea fi deloc delicata cu propriii cetateni. China se va dovedi totusi mai cooperanta in plan extern cu Coreea de Nord, Iranul sau in chestiunea Darfur, in mare masura insa pentru ca interesele sale se intimpla sa coincida partial cu cele ale partenerilor occidentali de aceasta data. Acordurile energetice cu Rusia si Iranul nu vor permite insa o „luna de miere" cu Vestul.

Foto: ReutersRedesenarea EuropeiDeclararea independentei de catre Kosovo este una dintre certitudinile anului 2008. Micuta provincie sirba infrunta opozitia Rusiei, bucurindu-se de sprijinul SUA si al marilor state europene, ceea ce va duce, in cazul recunoasterii independentei, la un reviriment al separatismului, in special in spatiul ex-sovietic. Cu toate ca Spania, Grecia, Slovacia, Cipru si Romania se opun independentei Kosovo, liniile directoare ale politicii externe vor fi stabilite in continuare la Berlin si Paris, capitale care-i sprijina pe kosovari. Chiar daca UE va promite Serbiei grabirea drumului spre aderare, miza independentei Kosovo risca sa-i aduca la putere pe ultranationalistii sirbi in cadrul prezidentialelor din februarie. Ambitii mari, Uniune mica

Desi UE a adoptat, in 2007, un nou tratat institutional care prevede crearea unui post de presedinte si unul de Inalt Reprezentant pentru politica externa comuna, testul independentei Kosovo va produce o criza profunda a politicii externe europene. Bugetul si repartizarea acestuia vor duce si ele la dispute intre marile economii europene, in ciuda faptului ca Franta va accepta reducerea bugetului Politicii Agrare Comune, care inghite 40% din bugetul UE. Divergente intre statele cu economii puternice si noii membri UE vor crea si limitele emisiilor de dioxid de carbon impuse fiecarui stat UE, care vor intra in vigoare in acest an.

Anul 2008 risca sa arunce noile state membre UE intr-o criza, pe fondul recesiunii economice globale, iar politicienii din Estul Europei vor ajunge sa regrete ca nu au redus birocratia si nu au innoit infrastructura cind inca era timp. Cresterea pretului miinii de lucru in aceste tari va face ca producatorii sa se indrepte spre fostele republici sovietice sau China, lasind in urma milioane de someri.

Franta va avea in 2008 prim-planul politicii europene, datorita ambitiilor presedintelui Sarkozy, care va reorienta politica externa catre SUA si va continua reformele fiscale si constitutionale. Aceasta va duce cu siguranta la ample miscari de protest, in anul care marcheaza patru decenii de la manifestarile din 1968. Un prim test pentru Sarkozy vor fi alegerile locale din martie.

Germania, cea mai puternica economie europeana, se va concentra mai mult asupra politicii interne, 2008 fiind un an preelectoral. Tensiunile din coalitia formata din crestin-democratii Angelei Merkel si social-democrati vor tine insa reformele pe loc.

Sub conducerea lui Gordon Brown, Marea Britanie va fi lipsita de vizibilitatea din perioada Tony Blair. Noul premier i-a condus pe laburisti la un minim istoric in sondaje si va trebui sa se tina de promisiunea retragerii trupelor din Irak si nu va indrazni sa convoace alegeri anticipate, asa cum a dorit in 2007.

Foto: Reuters Acum sau niciodata pentru pacea israelo-palestiniana In mai 2008, israelienii aniverseaza 60 de ani de existenta a statului evreu, iar palestinienii 60 de ani de la naqba (catastrofa). Daca nu vor reusi sa parcurga macar o parte importanta a drumului catre reconciliere in acest an, sansele viitoare s-ar putea reduce dramatic. Dupa esecul din Irak, cele doua parti vor beneficia si de contributia angajata a SUA, vadita la conferinta de la Annapolis. In acelasi timp, daca premise care sa favorizeze un acord acum sint mai greu de gasit, in schimb e usor de anticipat de ce in viitor perspectivele vor fi si mai sumbre. Daca acum, cind Hamasul este izolat in Gaza, Mahmud Abbas nu reuseste sa negocieze cu Ierusalimul, sa implementeze masuri favorabile palestinienilor si sa ofere astfel argumente moderatilor, radicalizarea continua va curma orice sansa ulterioara. La rindul sau, Ehud Olmert si-a revenit dupa lovitura suferita in razboiul din Liban, beneficiaza de spriji-nul Iordaniei si al Vestului si poate folosi agresivitatea Iranului pentru a mobiliza sprijin in sensul realizarii unei „axe de moderatie" arabe, cum o numeste „The Economist". Este la fel de adevarat insa ca toate aceste deziderate se lovesc de nenumarate obstacole majore.

Irak – dezintegrare sau doar segregare

Intrebarea care va plana asupra conflictului din Irak in 2008 va fi: se va dezintegra acesta in trei state, pe criterii etnice, va supravietui ca o confederatie sau va reusi un grup dominant sa isi impuna autoritatea prin forta? Raspunsul este dificil de dat acum. Cu siguranta trupele americane nu se vor retrage in numar mare pina la finele anului. Bagdadul va fi ceva mai stabil, dar asta nu va duce la o imbunatatire decisiva a securitatii in restul tarii. Epurarea etnica va duce la separarea si mai neta a zonelor dominate de siiti, sunniti si kurzi. Trauma istorica a siitilor, marcati de o jumatate de mileniu de statut inferior, ii va impiedica sa cedeze din puterea de acum, in timp ce sunnitii dominanti sub Saddam nu vor fi dispusi sa admita ca li se cuvine doar influenta corespunzatoare ponderii lor de o cincime din populatie. Prin urmare, eforturile internationale se vor muta asupra atragerii vecinilor Irakului – Siria, Iran, Arabia Saudita, Turcia si Iordania - in pacificarea tarii prin negocierea unei convietuiri siito-sunnite intr-un autentic guvern de coalitie. Rezultatele vor depinde mult de relatia dintre SUA si Iran. Afganistanul va evolua probabil pozitiv catre o situatie mai stabila decit in Irak, dar pe fondul careia talibanii se vor insi-nua in continuare in pozitii decisive. Britanicii se vor concentra pe Afganistan dupa retragerea din Irak, iar summitul NATO de la Bucuresti ar putea atrage mai multi parteneri internationali in sudul tarii. Combaterea productiei de opiu nu va inregistra insa progrese majore, iar daca situatia de securitate va fi mai buna, fundamentele economice ale reconstructiei inca vor lipsi. Un Pakistan alunecat in haos ar putea de asemenea exporta instabilitate.

Foto: Reuters Rocada la Moscova Prim-vicepremierul Dmitri Medvedev va deveni in martie noul presedinte al Federatiei Ruse, beneficiind de sprijinul actualului lider de la Kremlin, Vladimir Putin. Intr-un stat in care loialitatile se bazeaza pe distributia imenselor resurse, stabilitatea va depinde insa de rezultatul luptei pentru controlul monopolurilor Gazprom si Rosneft, adevarate state in stat. Daca va prefera puterea economica celei politice si va prelua sefia unuia dintre acesti giganti, Putin va conduce ofensiva Rusiei pe piata energetica europeana si va transforma petrolul siberian intr-o arma politica periculoasa. Cum sistemul rus nu permite unui fost presedinte sa-si pastreze influenta politica, constitutia Rusiei va fi modificata pentru premierul vizat deja de Putin. Ca prim-ministru, Putin se va confrunta insa cu efectele propriei sale politici din ultimii opt ani: inflatie, saracie si inghetarea preturilor la alimente. Pe acest fond, premierul Putin va cauta sa coalizeze Rusia, ca si pina acum, impotriva statelor occidentale. Independenta Kosovo, testarea unor noi tipuri de arme si cultivarea relatiilor cu China, Iran si Venezuela vor fi astfel teme preferate pentru Putin.

Confruntarea cu Iranul

Iranul nu va avea arma nucleara in 2008, dar va fi suficient de aproape de ea pentru a fi nevoie de actiune urgenta pentru prevenirea pericolului. Teheranul este un factor esential si in evolutia situatiei din Irak. In plus, Bush nu va fi probabil dispus sa plece de la Casa Alba fara sa fi rezolvat chestiunea iraniana. Calea negociata este similara apropierii lui Nixon de China, pe baza intereselor comune: un Irak unitar dominat de siiti, reducerea influentei talibanilor in Afganistan, accesul petrolului din Golf pe pietele vestice. Iranul este intr-o pozitie de forta, insa are nevoie de SUA ca inamic extern pentru a distrage atentia populatiei sale de la problemele economice interne. Acest lucru poate fi exploatat insa prin inasprirea sanctiunilor financiare pina la a sili Teheranul sa se „inmoaie". Ameliorarea situatiei in Irak ar favoriza de asemenea pozitia SUA. In cazul unui esec al acestor metode, ramine calea militara. Fie Bush va hotari sa faca un gest radical, fie Israelul decide ca nu mai poate astepta o actiune internationala si va actiona singur.

Pervez evita efecte perverse

Pervez Musharraf ramine singura solutie viabila intr-un Pakistan care, daca va aluneca in haos, va provoca un seism in intreaga regiune. Fragmentarea opozitiei intre Nawaz Sharif si fiul lui Bhutto ofera o sansa suplimentara partidului lui Musharraf in alegerile din februarie, pe care administratia le va influenta oricum in avantajul sau. Si mai avantajoasa, mai ales in ochii Occidentului, va fi colaborarea lui Musharraf cu Sharif, ceea ce ar avea si beneficiul atenuarii miscarilor populare. Acestea din urma sint cea mai mare amenintare la adresa stabilitatii tarii. Putere nucleara si „gazda" a numerosi militanti al-Qaeda, Pakistanul nu isi poate permite un razboi civil si anarhia. Pentru evitarea ei, va fi folosita la nevoie si represiunea singeroasa. SUA au si ele interesul sa evite o agravare a situatiei de securitate in zona, asa incit vor continua sa-l sustina pe Musharraf, in ciuda tensiunilor cu acesta din perioada premergatoare asasinarii lui Benazir Bhutto.

Reculul socialismului latino

Anul 2008 va aduce retragerea lui Fidel Castro si o apropiere intre traditionalii rivali SUA si Cuba, avind in vedere ca la Casa Alba locul lui George Bush va fi luat de un presedinte democrat.

Mostenirea lui Castro, care a anuntat ca intentioneaza sa se retraga in favoarea tinerei generatii, va fi preluata insa de Hugo Chávez, stapinul rezervelor energetice ale Venezuelei si inamicul declarat al SUA. Puterea lui Chávez este insa volatila precum pretul petrolului, iar presedintele a pierdut referendumul pentru obtinerea unui mandat nelimitat. Regimurile socialiste din Bolivia si Ecuador vor reduce ritmul nationalizarilor care au dus deja la disensiuni sociale si se vor indrepta catre o politica mai pragmatica, in timp ce Mexicul isi va liberaliza industria energetica.

Foto: Reuters Prietenie contra energie Lupta pentru resursele energetice va domina strategia marilor economii mondiale. In lipsa unei politici comune, asigurarea necesarului de energie va depinde tot mai mult de relatia cu Rusia a fiecarui stat membru UE. Racirea relatiilor cu Moscova va fi imediat penalizata prin cresterea tarifelor sau redesenarea rutelor oleoductelor din Rusia. Serbia va beneficia astfel de pe urma tranzitarii teritoriului sau de catre South Stream, Germania va fi rasfatata, urmind sa devina un nod energetic, in timp ce Romania va ramine cu gindul la proiectul Nabucco. Mai mult, Moscova va continua sa elimine companiile occidentale de pe piata rusa, indiferent daca Bruxelles-ul va lua o decizie similara sau nu. Controlul american al resurselor din Orientul Mijlociu nu va fi contestat, insa energia fostelor republici sovietice din Asia Centrala va fi adjudecata de Moscova. SUA isi vor retrage bazele militare infiintate in regiune. Topirea calotei arctice va duce la o lupta inedita pentru controlul resurselor Oceanului Arctic intre Rusia, primul stat care a revendicat Polul Nord, SUA, Canada, Danemarca si Norvegia.

2008 ii aduce pe Bush si Putin in Romania Summitul NATO din aprilie, dar si participarea la misiunile din Irak si Afganistan sau relatia cu Republica Moldova vor fi provocarile anului 2008 pentru politica externa romaneasca.

Summitul NATO de la Bucuresti este mai mereu numit „istoric", mai ales ca e foarte probabil sa fie un summit al extinderii. Surse de la Bruxelles sustin ca vor adera fie toate trei candidatele - Croatia, Albania si Macedonia -, fie numai prima. O alta componenta importanta a reuniunii de la Bucuresti va fi cea privind operatiunile Aliantei, in special misiunea din Afganistan, care, cel putin la nivel de intentie, se doreste mai complexa si cu o latura sociala mai puternica.

La Bucuresti se vor aduna nume grele ale politicii internationale, cei mai puternici oameni ai planetei, printre care presedintele american George W. Bush si, posibil, Vladimir Putin. In ce-l priveste pe presedintele rus, toata lumea, la Bruxelles, se asteapta la suspans pina in ultima clipa. Se pare ca Vladimir Putin, inca in functie la data summitului, este bine venit la Bucuresti, dar o invitatie oficiala nu va fi trimisa la Moscova pina cind, pe canale diplomatice, Kremlinul va garanta onorarea invitatiei. In prezent, inca se negociaza agenda politica a summitului.

Fiecare stat membru doreste sa impuna anumite subiecte. Pentru Romania este prioritar sa readuca in atentia Aliantei zona Marii Negre, dominata de conflicte inghetate. Bucurestiul incearca repunerea Marii Negre pe tapet sub alt nume. Fara sa mai pomeneasca oficial de conflictele inghetate, problema este inclusa sub un titlu mai atragator - securitatea energetica la Marea Neagra. Dincolo de evenimentul simbolic al summitului, politica Romaniei de parteneriat strategic cu Statele Unite va duce si la mentinerea, pentru anul 2008, a trupelor romane din cadrul coalitiei din Irak si din cadrul misiunii NATO din Afganistan, intr-un moment in care tot mai multe state europene planifica retragerea trupelor din Irak.

Romania va adopta o pozitie dife-rita de cea americana in privinta recunoasterii independentei Kosovo, Bucurestiul temindu-se de o repetare a scenariului la rasarit de Nistru, prin recunoasterea independentei Transnistriei in detrimentul Republicii Moldova. In ciuda acestui fapt, precum si a sutelor de mii de cetateni moldoveni care au cerut cetatenie romana, relatiile cu Chisinaul vor ramine tensionate. Cum 2008 este an preelectoral in Republica Moldova, presedintele Vladimir Voronin va cauta sa cistige voturi pe seama a ceea ce autoritatile comuniste de la Chisinau numesc „atentatul Romaniei la suveranitatea Republicii Moldova", o referire la nerecunoasterea de catre Bucuresti a etniei si a limbii moldovenesti.

Lupta dintre Est si Vest se va muta in regiunea Marii Negre. Detalii pe www.cotidianul.ro/select