Gastronomia a jucat intotdeauna un rol important in diplomatie. Nu de putine ori, negocierile care erau tergiversate "la masa tratativelor" isi gaseau o mai rapida solutionare atunci cand erau reluate, neoficial, la dineurile oferite diplomatilor.     Intr-o scrisoare din anul 1934, catre publicistul Constantin Bacalbasa, George Derussi - fost ministru de Externe al Romaniei timp de o luna (17 decembrie 1921-19 ianuarie 1922), insa altminteri diplomat de cariera, cu diferite misiuni la ambasade din Europa ale Regatului Romaniei - facea urmatoarea marturisire: "Cu toate ca am petrecut o viata in cariera diplomatica, invinuita, de altfel, pe nedrept de a fi adapostul tuturor lacomilor si mancaciosilor, marturisesc ca nu mi-a ramas din aceasta lunga activitate nici o slabiciune gastronomica".       RUSUL. In scrisoarea citata - publicata de C. Bacalbasa in volumul sau "Dictatura gastronomica" - , Derussi, referindu-se la rolul important pe care l-a jucat gastronomia "in contactul dintre oamenii de stat ai diferitelor tari", citeaza cateva nume de diplomati, delegati la congresele ce au urmat razboiului ruso-turc (pentru romani, Razboiul de Independenta) din 1877-1878. "Cronicarii spun ca cel mai bun bucatar il avea d. da€™Oubril, al III-lea plenipotentiar rus". Cine era insa baronul da€™Oubril? Alaturi de Printul Alexandr Gorceakov si Contele Suvalov, a facut parte din delegatia Rusiei la Congresul de la Berlin de la 13 iunie-13 iulie 1878. Se tragea dintr-o familie cu traditie diplomatica, tatal sau fiind secretarul legatiei Rusiei la Paris, pe timpul lui Napoleon Bonaparte. Faima de gurmand a tatalui a fost mostenita si de fiu.       TURCUL. La acelasi congres berlinez iesea in evidenta, ca rafinat gastronom, si reprezentantul "invinsului". Alexandru Caratheodory Pasa, primul delegat turc, era recunoscut ca o gazda desavarsita, imbinand eticheta europeana si cutumele orientale. Dupa ce negociase cu Rusia Tratatul de la San Stefano, in termeni favorabili Imperiului Otoman, ii revenise sarcina de a obtine o pace la fel de amiabila in 1878. Printul de Hohenlohe-Schillingsfürst, unul dintre delegatii germani la Berlin, in memoriile sale, publicate in 1906 de o editura londoneza, descrie cu lux de amanunte felul in care se desfasurau intalnirile diplomatice, inclusiv dineurile oficiale sau mesele secrete ale oamenilor de stat. Aminteste in paginile cartii si de "extraordinarul pilaf servit la una din aceste mese si din care comesenii, in cap cu cancelarul Bismark, se serveau de cate doua ori - ceea ce nu-i impiedica apoi sa trateze soarta Imperiului Otoman la fel cu pilaful lui Caratheodory Pasa".     Daca Hohenlohe s-a lasat impresionat de "pilaful pasei", Derussi n-a fost coplesit de dineurile fetelor imparatesti la care a fost oaspete: "Nici traditionalul Rindfleisch la masa Imparatului Frantz Iosif, nici monumentalele «Tas-Kebaburi» servite in castroane de aur masiv la Curtea Sultanului Abdul Hamid, nici macar meniurile schimonosite ale Tarului Ferdinand al Bulgariei nu mi-au lasat vreo amintire deosebita". Marturisirea avea sa-i faca pe unii dintre contemporanii sai sa considere ca tocmai aceasta "neputinta" de a aprecia bucatele puternicilor lumii a facut ca timpul petrecut ca ministru de Externe sa fi fost atat de scurt!