Video-revolutia a murit

S-a scris mult despre revolutia de la televizor. Jean Baudrillard a scris si-ntr-o carte ("Razboiul din Golf n-a avut loc", 1991) ca revolutia romana este o "video-productie". Filmul lui Radu Muntean, "Hartia va fi albastra", confirma - estetic, enfin, dar ceea ce devine poveste, se spune, a fost odata realitate - un haos ordonat de undeva, intretinut pentru ca romanii sa nu carecumva sa vada ceea ce se intampla, ci numai sa participe, crezand ca vad, ca inteleg, etc. Nu port pica nimanui, istoria are mereu doua dimensiuni distincte: una "a lungii durate", de zi cu zi, cealalta a evenimentelor al caror adevar se manifesta la fel de abscons ca acela al unei separari intr-un vechi cuplu. Fiecare stie de ce, dar nici un raspuns nu seamana cu al altuia. Dintre toti ochii, cei ai TVRL au fost cei mai mari si din sticla cea mai proasta. Important era sa te vezi la televizor, nu sa te uiti la televizor. Daca te vedeai, stiai ca vei conta in realitate. Daca te uitai, credeai ca stii adevarul, dar de fapt vedeai un reality show. Adica ceva nici fals nici adevarat, asa cum ii sta bine realitatii sa se manifeste in chiar momentele in care am vrea sa distigem autenticul de factice. Pocnetele armelor se auzeau, chiar daca nu era vorba mereu de arme. Au murit oameni, deci puteai vorbi de genocid. Iliescu era tanar si avea un vocabular mai bogat decat Ceausescu, deci era om - fata de dihania dictatoriala cu sinistra-i sotie. Gelu Voican avea mutra de terorist, deci trebuia sa se prezinte ca anti-terorist, ca nu cumva sa fie confundat.
Dar evenimentul era real. Tocmai de asta, nu mai conteaza sensul desfasurarii lucrurilor. O parte din PCR a cazut, a venit alta, dar insasi miscarea tectonica face ca orice altceva, de anvergura mai mica, sa nu mai conteze. Nu-i cer istoriei adevarul, adevarul se va afla dupa noi. Atata vreme cit e viu, adevarul nu se arata, asta-i o lectie pe care o invat uitandu-ma la televizor de fiecare data la 22 decembrie. Cred ca am revazut filmul procesului celor doi Ceausescu de vreo cinci ori. De fiecare data, terifianta transformarii lui Nicolae din statuia de la congrese in batranul care iese din TAB ca dintr-un canal, cu cusma cazuta de pe cap, zbarcit si nemachiat, se pastreaza. Daca vreti istorie pe scena, o aveti aici. Anul acesta, in sfarsit, 22 decembrie a murit. A devenit istorie. Am zapat, dar degeaba. Cu exceptia Flux TV, unde Iliescu dadea un interviu, nicaieri n-am gasit nici o dezbatere. Nici un documentar, nimic despre 22. Doar o stire si un interviu cu o fata de 18 ani nascuta in ziua Revolutiei. Vreme de 18 ani, iluzia unei istorii nationale s-a pastrat, la televizor, prin aceste emisiuni comemorative in care Iliescu se simtea, an de an, tot mai incoltit, dar era tot mai linistit. Pentru ca who the f... cares? A venit 2007 si, in fine, ultimul eveniment de istorie nationala a trecut in nefiinta. Prea bine, dar spuneti-mi emisiunea care va face vreodata ratingul revolutiei romane in direct.

---

Despre autor: