Partial motivata de realitate, aceasta neincredere este si cultivata ca substanta de contrast pentru mitul salvatorului prezidential, in razboi cu Parlamentul si Guvernul. Constitutia insasi favorizeaza conflictul institutional, in loc sa prevada mecanismul functional.
Un deziderat il constituie modificarea Constitutiei, prin care sa se precizeze clar forma de stat, separatia puterilor in stat, atributiile lor. Precum si mecanismele care sa previna sau sa penalizeze incalcarea acestor prevederi. Alegerea directa a primului ministru ar fi de natura sa precizeze fara echivoc responsabilitatea executiva exclusiva in stat si sa responsabilizeze deopotriva clasa politica si electoratul. Astfel s-ar diminua considerabil atat inselatoria electorala, cat si mentalitatea paternalista.
Restaurarea monarhiei constitutionale ar insemna revenirea la statul de drept, restituirea prestigiului national, garantarea reperului moral, fara ura si fara partinire. Monarhia parlamentara garanteaza separatia puterilor in stat si bunul mers al institutiilor statului. Iar nevoia romaneasca de personalizare isi regaseste profilul ideal in Regele Mihai (problema succesiunii este doar un pretext folosit impotriva Coroanei Romaniei). Presedintele Basescu ar avea posibilitatea de a candida pentru functia de prim-ministru. Daca i-ar conveni efortul executiv efectiv, cu totul altceva decat atacurile antiguvernamentale si indicatiile verbale.
Alte prevederi constitutionale de natura sa reabiliteze clasa politica ar fi stabilirea rolului fiecarei Camere parlamentare, specificarea atributiilor concrete legate de reprezentativitatea parlamentarilor, descurajarea traseismului, prin interzicerea migratiei politice intre partidele parlamentare si obligativitatea demisiei din Parlament in cazul demisiei dintr-un partid parlamentar. S-a facut mare caz de votul uninominal majoritar, iar cei mai sonori sustinatori au fost tocmai cei intrati in Parlament pe listele PNL si care, apoi, au plecat si au sporit artificial numarul parlamentarilor PD. Cresterea unui grup parlamentar in afara procesului electoral este imorala.
Increderea in (clasa) politica se poate reabilita si prin cresterea transparentei actului decizional. O lege a lobby-ului este necesara, pentru ca sustinerea deschisa a unui interes elimina suspiciunea interesului ascuns din spatele unui demers politic. Si creste stima opiniei publice fata de oamenii politici. Mai ales ca, fara o lege a lobby-ului, un parlamentar nici nu are cum sa-si onoreze angajamentele de reprezentativitate fata de alegatori, altfel decat recurgand la trafic de influenta. Iar, in plan economic, un comision cinstit este preferabil mitei plus evaziunii fiscale, si astfel scad riscurile unor tranzactii paguboase pentru tara si profitabile doar pentru onerosi.
Este previzibil ca blamarea clasei politice se va intensifica pana la demonizare, avand in vedere anii electorali 2008 si 2009. Dar Guvernul poate actiona preventiv, lansand initiativa modificarii Constitutiei. Totodata, PNL i-ar reteza presedintelui Basescu orice pretexte de blamare, daca premierul Tariceanu incepe anul cu o remaniere, prin care sa consolideze Guvernul si sa-l relanseze. Pe ici, pe colo, in punctele esentiale: Interne, Externe. O guvernare tare presupune si comunicare pe masura. La anul. Si La multi ani!
P.S. Requiem pentru Benazir Bhutto, floarea secerata a credintei in democratie universala.