>> Apogeul l-a constituit demersul de suspendare din functie a lui Basescu, finalizat cu respingerea actiunii de catr
>> Apogeul l-a constituit demersul de suspendare din functie a lui Basescu, finalizat cu respingerea actiunii de catre alegatori.
Ideea suspendarii din functie a presedintelui s-a conturat inca de la inceputul anului 2007, liderii PSD Mircea Geoana si Ion Iliescu justificandu-si initiativa prin "repetate incalcari ale Constitutiei" pe care le-ar fi comis seful statului. Initial, demersul suspendarii a fost anuntat "la pachet" cu depunerea unei motiuni de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu. Avea insa sa fie pusa in practica doar initiativa suspendarii, simultan cu numeroase incercari de modificare a Legii referendumului pentru a usura conditiile in care ar putea fi demis seful statului. Totul "asezonat" din plin cu declaratii dure si acuzatii incrucisate. Referirea presedintelui la "lichelism politic" - cu trimitere la Mircea Geoana, Dan Voiculescu, Norica Nicolai si Bogdan Olteanu - a precedat afirmatia potrivit careia exista oameni politici care nu fac altceva decat "legi pentru infractori", dar si aprecierea ca Parlamentul ar fi o "sandrama intrata in moarte clinica". Afirmatiile presedintelui au starnit furia "alesilor", ajungandu-se chiar ca vicele PNL Crin Antonescu sa vorbeasca despre un personaj "provincial", iar liderii PRM sa ameninte cu "o camasa de forta si o seringa foarte mare". La doua zile dupa inregistrarea cererii PSD de suspendare a lui Traian Basescu, seful statului a venit in fata camerelor reunite pentru a-i informa pe "alesi" ca doreste organizarea unui referendum pentru introducerea votului uninominal. A urmat punerea in scena a Comisiei de ancheta a faptelor presedintelui, in fruntea caruia a fost desemnat Dan "Felix" Voiculescu. Demontarea celor 19 "capete de acuzare" formulate de PSD si de comisia Voiculescu de catre judecatorii Curtii Constitutionale nu i-a oprit insa pe "alesi" sa voteze pentru suspendare, consemnandu-se strania alianta PNL-PSD-PC-UDMR-PRM sau "Alianta 322". Dupa un interimat asigurat de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, si dupa referendumul din 19 mai, in care circa sase milioane de romani s-au pronuntat impotriva demiterii sale, Traian Basescu avea sa se intoarca la Palatul Cotroceni. Intentia sa de introducere a votului uninominal avea insa sa starneasca noi dispute atat cu partidele parlamentare, cat si cu Executivul.
Dupa ce Traian Basescu a anuntat ca vrea organizarea unei consultari populare pentru reformarea clasei politice, majoritatea liderilor de partid s-au grabit a spune ca sustin introducerea uninominalului. Cum de la declaratiile "sforaitoare" la finalizarea demersului s-a dovedit a fi o distanta mare, dezbaterile parlamentare trenand foarte mult, romanii s-au vazut din nou chemati la urne, o data cu alegerile pentru Parlamentul European. Referendumul nu a fost insa validat din cauza neprezentarii numarului minim necesar de alegatori, astfel ca situatia uninominalului ramane incerta si la inceputul lui 2008 in conditiile in care Guvernul si-a asumat raspunderea pentru un proiect de lege dovedit a fi neconform cu Legea fundamentala de catre judecatorii Curtii Constitutionale.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro