D. Tepeneag si capitalismul de cumetrie (I)

Abia a terminat o trilogie (Hotel Europa) care l-a redemensionat ca prozator roman, si-a retiparit scrierile de inceput, a redefinit onirismul estetic care s-a istoricizat deja, in fine, D. Tepeneag n-a stat degeaba in ultimele doua decenii. Citeste cu atentie gazetele romanesti si, cand se intampla si ma intalnesc cu el, imi spune lucruri pe care nu le stiu. imi spune, de pilda, cine ma contesta, cine ma injuriaza, care sunt noile grupuri de interese si ce miscari fac vechile grupuri, bine plasate in societate, cu bani multi si puteri depline. Este vorba, se intelege, de grupurile din spatiul culturii. Le stiu si eu, dar nu asa bine ca acest parizian care s-a logodit cu revolta si se plimba de mana, la toate orele din zi, cu contestatia. Ii sta bine, este un om destept si simpatic, as spune chiar ca D. Tepeneag este insurgentul de serviciu al literaturii romane postbelice. Polemizeaza cu toata lumea, adversari si prieteni, este un spirit taios, spune lucrurilor pe nume, dar nu cade niciodata cu ceea ce cad, de regula, jurnalistii culturali romani: in mizerabila, detestabila injurie smecheroasa cu varianta ei, foarte prospera, zeflemeaua oboreana.
D. Tepeneag, banatean de origine - cum se stie - este un intelectual de clasa, are simtul valorilor si polemismul lui (accentuat, permanent) are, repet, o nota simpatic juvenila. Este suparat, acum, pe capitalismul de cumetrie din cultura. Adica pe formele de oportunism din critica literara, pe aranjamentele dintre grupurile de interese, pe N. Manolescu pentru ca i se pare a fi prea arogant si n-a scris niciodata despre Sorin Titel, pe canonizatori, in genere, pentru ca s-au zidit in modele literare vechi si nu accepta formule noi. Are un partener de dialog, Pasternague, spiritul lui de veghe, alter-ego ce sta mereu cu ochii in patru si observa neregulile din parohiile literare. Pasternague il provoaca mereu pe oniricul D. Tepeneag, "baga strambe", cum zic adolescentii, avanseaza judecati scandaloase pentru a-i permite, astfel, partenerului sau (autorul de pe coperta) sa intervina si sa domoleasca lucrurile. Daca are interes sa le domoleasca, daca nu, preia ideea si o duce acolo unde are interes sa ajunga. Un joc sau, cum i-a zis D. Tepeneag, "un sotron" care, trebuie sa precizez, nu-i deloc gratuit. Autorul "Hotelului Europa" are idei si de multe ori ideile lui merg impotriva curentului general. Este latura care-mi place cel mai mult la acest scriitor "experimentialist", imprevizibil, un prozator de idei, admirabil constructor de forme, scenarii literare. Ideile lui despre literatura sunt foarte serioase si, daca pot spune asa, juste (cat de juste pot fi ideile in literatura, taram al relativitatilor de tot felul!). Crede, de pilda, ca literatura este, azi, in criza, nu numai la noi, ci peste tot in lume; e de parere - si parerea este justa - ca se practica, azi, in critica romaneasca o tactica de eliminare, de tip orwellian, a adversarilor sau ca, pana in 1989, s-a practicat de catre unii scriitori un "oportunism idealist". Crede apoi, ca romanul s-a nascut, poate, poet, dar n-a revenit deloc cititor. Se scrie, cu alte vorbe, mult si se citeste putin. Un paradox care ar putea sa ne coste mult pe noi, oamenii de litere. Am si eu aceeasi impresie. Se publica, oricum, enorm, targurile de carte ne arata ca romanii au mancarici la degete si, daca au, nu pierd vremea, se apuca sa scrie si, daca scriu, trebuie sa publice.

---

Despre autor: