Corneliu Baba, pictorul dramei umane

Pictorul a contribuit substantial la bogatia contemporanilor printr-o opera puternic personala, racordata la traditia occidentala, realizata intr-un limbaj nevorbit de nici un alt artist plastic roman, idee sustinuta de studentii sai Henri Mavrodin, Zamfir Dumitrescu, Sorin Ilfoveanu sau Stefan Caltia, astazi artisti cu un loc sigur in peisajul contemporan. Cat despre vulnerabilitatea la care Corneliu Baba a contribuit, de asemenea, ea s-ar traduce prin obligatia impovaratoare pentru pictorii care i-au urmat: aceea de a depasi un superlativ absolut.
Dincolo de mode
Artistul, cu o vocatie cultivata de la o varsta frageda de tatal sau, pictor de biserici, a traversat un intreg secol, lucrandu-si asiduu talentul pe care il respecta, nerisipindu-si energia creatoare, cautand sa dea chip obsesiilor in tablouri a caror valoare s-a bucurat de recunoastere unanima. A iubit deopotriva lectura si muzica, plasandu-se sub fascinatia exercitata de George Enescu, caruia avea sa-i picteze un portret tulburator mai tarziu, descoperit in concertul sustinut candva la Craiova, orasul natal al pictorului: "Eram in transa, invaluit de un fel de exaltare, cu inima batandu-mi tare. Obsesia acestei siluete m-a insotit apoi intreaga viata si a conditionat studiile mele ulterioare, consacrate portretului sau."
Autoportret, 1922 A studiat intens fiinta umana, in omenescul ei cel mai profund, si natura, apropiindu-se de amandoua inca din tinerete, de la primele desene, realizate in 1916, anul intrarii Romaniei in razboi, alaturi de Antanta. Si-a cautat de la inceput stilul dincolo de mode si tendinte, intr-o epoca in care coexistau, initial, diverse orientari - expresionism, avangarda, Art Nouveau -, pentru ca, mai tarziu, sa opteze pentru un tip foarte personal de realism, care l-a impus, facandu-i totodata si un mare deserviciu. I-a ramas fidel crezului ca pictura este o taina, pe care n-o descifreaza si nici n-o oculteaza teoreticienii sau ideologii, idee pentru care a pledat in fata studentilor, intr-o cariera lunga, inceputa in 1939, cand era deja asistent la Catedra de Pictura a Scolii de Arte Frumoase din Iasi, la care el insusi studiase sub indrumarea lui Nicolae Tonitza.
Rege nebun, 1981 "Operele sale au fost recuperate de cultura oficiala"
La numai cativa ani dupa ce devenise profesor de pictura la acelasi institut, in 1945, a trait saracia lucie pe propria piele, caci in 1949 primise interdictia de a mai preda, din motive ramase incerte. A parasit Iasiul si s-a stabilit la Bucuresti. El insusi a marturisit-o mai tarziu, in "Insemnarile unui pictor din Est": "Cei doi ani care au urmat dupa plecarea mea din Iasi (1950-1952) au fost cei mai grei. N-aveam unde locui; nu intotdeauna aveam ce manca. Din cand in cand eram invitat la dejun de vreunul dintre noii mei prieteni. Cand foamea mi-o cerea, ma invitam... eu singur. (...) Ma intalneam cu Pallady, Darascu, Ressu. Vorbeam despre pictura si despre timpul care trece. (...) Criticam opresiunea care sufoca arta si desenam proiecte." Sunt anii in care a acceptat sa ilustreze "Mitrea Cocor", cartea obedienta a lui M. Sadoveanu, si "Bietul Ioanide", romanul lui G. Calinescu. Mai tarziu acesta a fost un motiv pentru acuza de pactizare cu regimul, pe care, pe alta parte, il condamna neincetat. Si alte detalii din cariera sa au fost folosite in scop denigrator: scrisoarea prin care cerea sa devina membru al Partidului Muncitoresc Roman, in 1962, si picturi cum ar fi "Odihna la camp" si cateve portrete sociale.
Spaima, 1977 Relatiile artistului iubitor de libertate cu regimurile care au condus Romania se vor clarifica, poate, peste 15 ani, cand ar trebui sa iasa la lumina cele 17 volume ale jurnalului sau. Acum ele sunt in grija Mariei Albani, legatar al mostenirii sale artistice si, data fiind dorinta autorului lor, pot fi publicate numai la 25 de ani dupa moartea acestuia.
Pana atunci, criticul de arta Pavel Susara, autorul unui ample monografii despre Corneliu Baba, pledeaza convingator: "Toata viata sa, Baba a rezistat demn, senin si fara eroism, presiunii si poate chiar tentatiilor de a face compromisuri." Teza pe care acelasi critic, admirator al artei pictorului roman, este ca, dincolo de cedarile artistului, prin interpretare abuziva, cultura oficiala si-a arogat opera lui Corneliu Baba: "Antropocentrice prin viziune, umaniste prin structura, narative prin iconografie si de un realism monumental prin constructia directa a imaginilor, operele sale au fost recuperate de cultura oficiala cu un respect adesea triumfalist. Titlurile sale de "artist al poporului", de membru al mai multor Academii de Stiinte si Arte din Est, precum si reproducerea panzelor sale in manualele scolare sunt probe tangibile ale statutului cvasi-legendar al lui Baba."
Spatiu estic, spirit vestic
George Enescu, 1955-91 Legenda s-a format de-a lungul multor decenii si se datoreaza in primul rand obsesiei pentru portret. Esta arta prin care pictorul si-a gasit un loc personal, odata cu prima expozitie personala in strainatate (la Bruxelles in 1964, adica tarziu), dupa participarea la expozitii de arta romaneasca la Varsovia, Praga, Budapesta, Belgrad. Helsinki, Atena, Viena. Au urmat apoi Londra, Tokyo, Beijing, Tel Aviv, Boston, New Yok, Washington, Chicago, Palma de Mallorca, Lisabona, Buenos Aires, Glasgow. Supravietuind clipei, opera lui Corneliu Baba, explica acelasi critic, respira acelasi aer ca marea pictura occidentala, raspunzand creator influentei exercitate de Goya, El Greco si Rembrandt. Ciclurile emotionante dedicate arlechinului, regelui nebun, spaimei (cu primul desen inceput in ziua cutremurului din 1977), precum si numeroasele portrete de personalitati culturale sau de membri ai familiei artistului, departe de normele artei academice, au fost o modalitate constanta de exprimare a conditiei tragice a omului, ramanand principalele sale reusite artistice. Corneliu Baba a pictat chipuri halucinante, apropiindu-se de nuantele cosmarului si al dramei, studiind revolta si suferinta, refuzand reteta, manuind tulburator culorile, lumina si umbra.
Prin spatiul geografic in care a functionat a fost un om al Estului. Dar prin afilierea artistica la traditia picturii europene s-a construit ca spirit occidental. A filtrat cosmarul trait in spatiul real printr-o constiinta artistica singulara, punandu-l in forme care tin de un spatiu spiritual ce transcende istoria. Multele sale tablouri, raspandite in diverse muzee si colectii, dintre care cea mai bogata este Colectia Baba de la Muzeul de Arta din Timisoara, au ramas marturie. Ea adevereste ce afirma artistul spre sfarsitul vietii in "Insemnarile unui pictor din Est": "Ideea care m-a urmarit este ca sansa picturii mele a fost tocmai dezavantajul de a trai in Est si de a participa la toate cosmarurile acestei epoci, care ma urmaresc obsesiv in drama picturii mele. Fantezia mea avea nevoie de un drum sinuos, de drama umana, vazuta in toata cruzimea, violenta si lasitatea care continua sa umple, de-a lungul secolelor, Istoria."
La doi ani dupa disparitia artistului roman, Muzeul de Arta Moderna si Contemporana din Liege a gazduit o mare expozitie, reveland portretul artistului de-a lungul unei cariere lungi si anevoioase. Cu 7 ani inainte de moarte, dupa caderea regimului comunist, in 1990, primise Premiul National de Arta din partea Ministerului Culturii.
Maria Albani (istoric de arta, legatar al mostenirii sale artistice) detine 17 volume din jurnalele pictorului, pe care insa nu le poate publica decit peste 25 de ani, conform dorintei lui Baba.

---

Despre autor: