Biserica Ortodoxa condamna ereziile lui Tismaneanu

Condamnabil, Raportul Tismaneanu tiparit de Editura Humanitas a ajuns in bibliotecile publice cu tot cu ceea ce colporteaza. Din acest moment, coordonatorii insailarii de texte, Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, impreuna cu editorul volumului, Gabriel Liiceanu, pot fi facuti responsabili in instanta pentru propagarea unor minciuni cu toate ca ele au fost contrazise de istorici adevarati, nu inchipuiti, ca majoritatea autorilor Raportului. Totodata, pentru ca echipa Tismaneanu a refuzat sa nominalizeze autorii fiecarui capitol, preferand o responsabilitate in grup, si alti "istorici" membri ai Comisiei, ca Horia Roman Patapievici sau Nicolae Manolescu, vor putea fi dati in judecata. Amintim ca, recent, in cadru academic, singurul istoric cu prestigiu din Comisie, Alexandru Zub, a declarat ca nu-si asuma nici un rand din Raport. Echipa Tismaneanu - printre care s-au aflat si se mai afla colaboratori ai Securitatii dovediti de CNSAS si nu numai - s-a grabit sa publice volumul Humanitas in care - afirmatia ii apartine - "prelucreaza" istoria tarii si pentru ca Biserica Ortodoxa Romana se pregatea sa solicite presedintelui Traian Basescu sa corecteze textul plasat sub antetul institutiei Presedintiei Romaniei. Capitolul dedicat cultelor - in care sunt terfeliti Patriarhi si mari duhovnici ai Ortodoxiei, ca Parintele Dumitru Staniloae - este practic o reluare a acuzatiilor la adresa Bisericii dupa modelul Mihail Roller, autor al manualului sovieto-roman al "Istoriei Romaniei". Daca Tismaneanu a afirmat la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" aberatia "comunismul este o erezie crestina" (!?), studiul stiintific al BOR considera ca autorii Capitolului anti-crestin din Raport "au intrat pe terenul Teologiei intr-un mod eretic". In exclusivitate, prezentam doua extrase, din preambulul si concluziile lucrarii avizate de Patriarhul Teoctist inainte de decesul sau subit, "Biserica Ortodoxa Romana in anii regimului comunist", aflata, din cate stim, in curs de publicare. Documentul integral - varianta oferita de regretatul Patriarh Teoctist - se afla disponibil pe site-ul ZIUA. Titlul si intertitlurile apartin redactiei. (A.E.)
Un Raport tezist
Aparitia raportului "Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania" (in continuare, raportul Tismaneanu) a generat in mediul istoriografic si in cel public o serie intreaga de controverse. Lasam la o parte acele abordari care pun in discutie insasi ideea de condamnare a comunismului si ne vom raporta numai la acelea care au semnalat erori in ceea ce priveste calitatea stiintifica a unor capitole din lucrare si caracterul tezist al unor abordari. in acest spirit dorim sa semnalam unele lipsuri pe care le prezinta capitolul dedicat cultelor si sa prezentam un punct de vedere propriu in ceea ce priveste evolutia relatiilor dintre Biserica Ortodoxa Romana si regimul totalitar comunist, de la instaurarea acestuia si pana in 1989.
Orice demers istoriografic se bazeaza in primul rand pe o reconstituire a faptelor intr-un "scenariu" adevarat. Adesea, adevarurile si semnificatiile mai profunde ale fenomenului istoric pot rezulta din cadrele naratiunii. Acest demers cu iz pozitivist pare drumul cel mai sigur catre obiectivitatea mult visata de orice istoric, nefiind ales in mod intamplator de catre autorii capitolului din raport dedicat cultelor. Pretentia lor (implicit exprimata) este ca prezinta pur si simplu un text cu fapte obiective, individuale, care s-au petrecut in mod real, invitand pe cititor sa le judece singur.
Lupii moralisti au devenit istorici
Din pacate, chiar la acest palier exista o serie de afirmatii cel putin contestabile. Una se afla la pagina 458: "Bisericile au facut nenumarate compromisuri cu regimul totalitar, morale, economice, ideologice si de cateva ori chiar dogmatice", afirmatie grava si complet nedemonstrata. De asemenea, la pagina 460 se face o alta afirmatie falsa: "Pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca mai multi clerici au ajuns in inchisoare din cauza ostilitatii manifestate fata de patriarhul Justinian si fata de noua putere politica, iar episcopi precum Nicolae Popovici au fost pensionati in mod abuziv". In primul rand, nu din cauza lui Justinian a fost pensionat episcopul Nicolae Popovici, asa cum se sugereaza in textul amintit si, in al doilea rand, nu este atestat documentar nici un caz in care al treilea patriarh al Romaniei ar fi contribuit la arestarea unui cleric.
Prezenta unor asemenea afirmatii ridica serioase semne de intrebare asupra caracterului obiectiv al celor scrise de autorii capitolului respectiv, fapt intarit de prezenta unor epitete precum "jenant" sau "penibil", atunci cand se face referire la aspecte ale activitatii BOR in perioada regimului comunist. Ele ne arata ca autorii au depasit simpla reconstituire a faptelor si s-au avantat intr-un nou palier, cel moral. Istoricul ca instanta morala este o idee care a revenit in forta in ultimii ani, fapt cu conotatii pozitive, dar si negative, deoarece diverse personaje si-au arogat competente de istoric in spatele unui discurs moralist.
Se pune insa intrebarea legitima: care morala, care istorie, mai ales cand vine vorba de Biserica? Aici, in mod obligatoriu, componenta teologica trebuie sa fie prezenta in analiza.
La o prima vedere textul despre culte cuprins in raportul Tismaneanu este o suma de fapte, nu foarte legate intre ele, a caror pondere in economia textului este in mod nefericit aleasa (vezi capitolul prea lung dedicat imputernicitului de culte si tratarea prea sumara a unor aspecte cel putin la fel de importante). Dar aceasta obiectivitate factologica exista doar la prima vedere deoarece, voit sau nu, inconstient sau nu, autorii textului au intrat si pe terenul Teologiei, din pacate la modul eretic, prin adoptarea unui "scenariu" de tip novatian. (...)
Invinovatirea fara drept de apel
Un alt doilea scenariu, tot de tip novatian, este legat de suferintele indurate de reprezentanti ai Bisericii Greco-Catolice in perioada 1948-1989. Reprezentantii acestui cult au incercat prin memorii adresate autoritatilor comuniste sa obtina statutul de Biserica legal recunoscuta. Pentru ca nu puteau ataca autoritatea laica careia i se adresau (care era de fapt vinovata pentru desfiintarea Bisericii Greco-Catolice) s-a recurs la solutia acuzarii Bisericii Ortodoxe ca fiind singura responsabila de toate suferintele indurate de greco-catolici. Din acele memorii scrise pentru o cauza dreapta, aceasta schema interpretativa a fost preluata si dezvoltata in lucrari istoriografice si discursuri publice. Din perspectiva unora care au mers la extrem, BOR devenea o institutie colaboratoare a regimului comunist, obedienta si in acelasi timp plina de ura la adresa celorlalte culte, "meritand", prin urmare, calificativul de "biserica colaborationista". In aceasta logica, un cult in ansamblul sau, ne referim la cel ortodox, este acuzat de pacatul apostaziei, in timp ce alte confesiuni sunt prezentate drept biserici "curate" sau "martire".
Iata doua scenarii, care s-au impus ca stereotipuri, inca din perioada anilor '50, si care au fost preluate fara discernamant si dupa 1989, in de abia infiripata istoriografie preocupata de problemele bisericesti. Autorii capitolului despre culte din raportul Tismaneanu reusesc performanta sa le combine pe amandoua in doar cateva pagini. Prin urmare, departe de a construi un discurs obiectiv, autorii amintiti, constient sau nu, aleg doar acele fapte, acele elemente care servesc cel mai bine teza pe care o "simt" ca adevarata. (...)
Echipa Tismaneanu "face ordine"
La fel, problema colaboratorilor si a informatorilor Securitatii aflati in interiorul Bisericii, trebuie atent reevaluata, deoarece si aici exista o serie intreaga de prejudecati.
Pe baza unor statistici partiale, quasirelevante, nu se poate afirma ca procentul de informatori din cadrul BOR a fost mai mare sau mai redus fata de celelalte culte. Securitatea a cautat sa aiba atatia informatori cat era nevoie pentru a tine sub control "situatia operativa". Apoi, ideea ca preotii ortodocsi au "turnat" reprezentantii altor culte este falsa, iar motivul era foarte simplu: numai cineva din interiorul cultului putea avea acces nemijlocit la toate chestiunile. In ceea ce priveste problema denuntarii de catre preoti a celor spuse de credinciosi in timpul spovedaniei, nu exista deocamdata atestat documentar nici un caz, la nici unul din cultele existente in Romania.
Peste toate, chestiunea informatorilor din Biserica ramane extrem de delicata, trebuind tratata de la caz la caz, deoarece nu se poate pune pe acelasi palier o persoana ale carei note informative au contribuit la arestarea si condamnarea cuiva si cineva care a fost constrans, prin diferite metode, sa semneze un angajament, pentru ca mai apoi sa faca in asa fel incat sa fie abandonat de catre Securitate.
Dincolo de aceste fapte concrete si de scenarii ramane vesnica intrebare a istoricilor: De ce faptele s-au petrecut intr-un mod si nu altfel. Naratiunea singura nu poate da toate raspunsurile, fiind nevoie de explicatii mai profunde. (...)
Concluzii de bun simt
In cuprinsul capitolului despre culte exista cateva randuri consacrate situatiei preotului Gheorghe Calciu - Dumitreasa. Tocmai de la cazul sau, dar si de la altele, precum cel al "Oastei Domnului", se pot trage niste concluzii care pot lumina mersul BOR dupa 1989, modul in care aceasta a inteles sa-si asume misiunea in cadrele noii societati romanesti.
Asa cum a aratat mai sus, BOR a urmarit permanent in anii grei ai comunismului sa pastreze intact mesajul Mantuitorului nostru, Iisus Hristos, rezistand incercarilor de transformare a Bisericii intr-o forma fara fond. Dar amestecul permanent al puterii politice si al organelor de represiune in viata Bisericii, tensiunea generata de actiunile represive repetate, preocuparea chinuitoare de a gasi cea mai buna solutie pentru supravietuirea religiei si Bisericii au generat inevitabil in interiorul corpului eclezial puncte de vedere divergente, chiar conflicte regretabile. Insa fiecare, in felul sau, a actionat din dragoste fata de biserica din care faceau parte. Intelegerea acestei stari de lucruri a permis in cele din urma reconcilierea si adunarea laolalta a celor care, pentru un timp, au avut atitudini diferite. Pana la urma, "fii risipitori", care suntem cu totii, fie biserica "oficiala" sau cea a "catacombelor", s-au regasit laolalta, in lumina Mantuitorului, cautand sa refaca deplin comunitatea de dragoste pe care sistemul represiv a afectat-o, dar nu a putut-o distruge.
Nu intamplator BOR se bucura de o incredere asa de mare in randurile populatiei.
Utilizarea discursului anticomunist pentru vendete si foloase materiale
Avand in vedere experienta proprie din interior, BOR vede chestiunea atat de delicata a gestionarii trecutului comunist al Romaniei in primul rand ca o intelegere a celor ce s-au petrecut, ca o asumare cu luciditate de catre fiecare a propriilor fapte, actiune insotita de exercitiul crestin al iertarii aproapelui, a posibilitatii reconcilierii. Istoria acelor ani trebuie sa devina un prilej de reflectie si de schimbare. Utilizarea discursului anticomunist pentru vendete personale, pentru slujirea de interese egoiste si pentru obtinerea de foloase materiale sunt insa lucruri care trebuie denuntate.
In aceasta cautare parca fara sfarsit in tainitele trecutului comunist, in goana dupa adevar si identificarea celor responsabili s-a uitat adesea din pacate de necesarul echilibru si raportare la adevar, unii istorici transformandu-se din aparatori ai adevarului istoric in pretinsi gardieni ai democratiei, fapt care i-a facut ca, in numele luptei pentru schimbare, sa cosmetizeze sau chiar sa falsifice in mod nepermis evenimente si fenomene istorice.
BOR este de acord cu aflarea adevarului istoric asupra perioadei comuniste, nu se fereste sa-si asume partea de responsabilitate pentru cele petrecute in acei ani, dar in nici un caz nu poate accepta un tip de discurs care o transforma intr-o colaboratoare a regimului comunist, in singura institutie din Romania vinovata, alaturi de PCR, de instaurarea sistemului totalitar in care, chipurile, s-a simtit bine si pe care l-a deplans dupa caderea acestuia, constituind o frana in calea implementarii democratiei in Romania.
Preotii sunt vinovati de distrugerea programatica a tarii?
Oare preotii ortodocsi sunt vinovati de saracia din tara, de coruptia endemica, institutionalizata, de subminarea programatica a economiei si furtul resurselor naturale ale tarii, de ingenuncherea demnitatii nationale, de atacul dus impotriva sufletelor copiilor, de atentatele concertate la morala, inclusiv prin intentia de legalizare a prostitutiei sau prin crimele avorturilor pe banda, de distrugerea din exterior si interior a institutiilor fundamentale ale statului, de lipsa unei strategii nationale, sau de razboiul dus impotriva identitatii romanesti intr-o Europa Unita si puternica?
BOR sprijina crearea unei societati libere si responsabile, iar ceea ce deranjeaza pe unii e faptul ca se pronunta in anumite chestiuni cu valoare morala, urmand consecvent valorile crestine. Din acest motiv Biserica este atacata si lovita, fapt care nu constituie o noutate.
In zorii epocii moderne ea era acuzata ca este unealta Fanarului, in perioada interbelica - de faptul ca face jocurile regelui Carol al II-lea sau ale Miscarii Legionare. Acum ea este acuzata de colaborationism obedient cu puterea comunista. In mod sigur peste 20 de ani va aparea o noua acuza la adresa BOR.
Raspunsul dat acum celor scrise in capitolul dedicat cultelor din raportul Tismaneanu nu reprezinta catusi de putin un atac, o incercare de blocare a cercetarilor sau de aparare. El exprima pur si simplu nevoia de clarificare a unor fapte istorice.
Biserica este aparata de Hristos si ea va ramane vie atat timp cat va merge pe calea Lui.

---

Despre autor: