In a treia zi de Craciun am revizitat Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, mai cunoscut ca Palatul Sutu, o cladire care nu apartine prin nimic epocii noastre, dar care supravietuieste in buricul targului, vizavi de Spitalul Coltea. Chiar daca nu l-ati vizitat niciodata, veti fi observat inalta marchiza de sticla de la intrare sau, in unele duminici, o multime de vanzatori si cumparatori de antichititati sau, mai bine spus, de obiecte innobilate de patina timpului, ingramadite in foarte micul patiu care inconjoara muzeul de azi.
Intrand in cladire pe la ora pranzului, am gasit doua expozitii temporare foarte diferite intre ele, una surprinzand prezentul, celalta exprimand trecutul: la parter, o expozitie de fotografie, atat de populara si iubita in ultimele doua secole, "Ipostaze inedite de culoare", care contine productiile absolventilor cursului de fotografie organizat de Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura, iar la etajul I o expozitie de pictura mai ampla, "Gheorghe Tattarescu si contemporanii sau in arta plastica romaneasca", deschisa pana in februarie 2008.
Imaginatia salvatoare
Dincolo de obiectele valoroase pastrate in interiorul Palatului, pe vremuri inconjurat de o gradina cu havuz si fastuos animat mai ales duminica, la baluri si la serile dansante, se pastreaza o cladire care face nota discordanta cu peisajul care o margineste azi.
Serviciile de portelan sau documentele din timpul domniei lui Radu cel Frumos sau a lui Vlad Tepes, roba de magistrat a lui C.A. Rosetti sau actul de infiintare a Spitalului Pantelimon, el insusi o opera de arta pentru ochiul contemporan, obiecte de mobier si tablouri de secol XIX sunt amplasate in spiritul unei conceptii muzeologice traditionale. Dar sunt insotite de explicatii sarace ce nu valorifica povestea sau povestile pe care le-au trait. Numai imaginatia vizitatorului mai poate anima nemiscarea care impietreste spatiul, astfel incat trecutul nu pare sa mai aiba vreo legatura cu prezentul. Astazi, Palatul nu mai reuseste sa exprime un stil de viata prin simpla expunere de obiecte. Poate ca numai concertele pe care le gazduieste din cand in cand mai pot trezi la viata un loc care, in secolul al XIX-lea, atragea stralucirea si fastul.
Palatul adormit
Spiritul locului s-a definit in timp, datorita personalitatii celor care l-au stapanit si l-au transformat intr-un palat in toata regula. Marele postelnic C. Grigore Sutu, imortalizat in cateva tablouri pe care le puteti vedea in muzeul de azi, descendent al familiei de fanarioti sosite, candva, din Constantinopol, a folosit cladirea ca resedinta. Edificiul construit in 1833-1835, dupa planul arhitectilor austrieci Johann Veit si Konrad Schwink contrasta flagrant cu cladirile vremii, si, in primul rand cu casele taranesti cu care se invecina.
Eleganta simpla a stilului neogotic i-a imprimat locului un aer nobil, vizibil chiar de la intrarea impozanta. Cupola adanceste spatiul din interior. De observat ca decoratiunile interioare pe care le vedem azi sunt cele originale, concepute de sculptorul Karl Storck, care a realizat si holul central, si scara in doua brate, pusa in perspectiva de oglinda de Murano, ce reflecta un ceas nemiscat. Remarcabil este si policandrul de alama, din 24 de sfesnice.
Salile de le etaj adapostesc obiecte de ceramica, sticla, portelan din Occident si Orient, stample, sigilii, arme, obiecte de imbracaminte, precum si elemente din istoria administratiei bucurestene.
Muzeul a fost infiintat in 1958, dupa ce palatul a servit mai multor stapani - Banca Chrissoveloni, CEC-ul, Institutul de Constructii sau Primaria Municipiului Bucuresti -, dupa moartea sotilor Sutu. Azi pare sa tanjeasca dupa miscare, dupa artisti care sa-si puna in practica imaginatia.