De Sarbatori

Am vazut ca sarbatorile crestine infloresc iubirea din sufletele oamenilor. Oricat ar fi de mica si de abil ascunsa intre pliurile sentimentelor. Ca prin miracol, se mai deschid cateva ferestre blocate de avalansa gandurilor, a intrebarilor, a nedumeririlor si neputintelor, poate chiar a bucuriilor nemarturisite, consumate discret, la adapostul zilelor - bune sau rele. Nu e nevoie de niciun aparat performant pentru detectarea ei. Pur si simplu se vede cu ochiul liber, cu toate ca, acolo, tainuita, singulara in unicitatea individualitatii fiecaruia, sta scrisa o poveste. Peste ea, asa cum a crescut si a evoluat, se intind aripile ingerului. Şi ce poate fi mai frumos pe fetele oamenilor decat pacea ingereasca, lumina iubirii fata de semeni, fata de tot ce-i inconjoara ?
Pentru romani, sarbatorile crestine au, de obicei, o vraja aparte. Pe cei cu suflet de crestin ii transporta, mai entuziasti ca oricand in timpul anului, rabdatori, plini de speranta - gratie si obiceiurilor ce insotesc aceste sarbatori - in cerul unei alte vieti; in amintirile copilariei, in lumea basmelor prin care pot sa dea o raita, fie si numai pentru cateva zile. Craciunul sau Sarbatoarea Nasterii Domnului ii urca de-a dreptul pe scarile intalnirii cu divinitatea. Infrunta gerul si toate vicisitudinile iernii pentru a-si revedea parintii, fratii sau rudele apropiate; trec peste mari si tari pentru a-si imbratisa familia. Cu bratele incarcate de daruri.
Dar mai sunt si altii, rataciti sufleteste, ce risipesc peste tot uraciune. Imprastie discordie. Se preteaza la jocuri murdare. Indeamna la dezbinare. Am putea spune ca, dupa '90 incoace, discordia, jocurile murdare si dezbinarea au pus stapanire pe romani. Dirijat, cum altfel decat de sus in jos, dinspre putere spre electorat, de la nivelul unor partide mincinoase sau, la fel de grav, de la unele posturi de televiziune care deservesc puterea, tot acest putregai pestilential e aruncat, aproape zilnic, pentru a anestezia simturile celor multi, cu sufletul nepangarit. Pentru a semana confuzie, in primul rand cea a valorilor, pentru a amesteca binele si raul, pentru a distruge ultima firimitura de armonie sufleteasca, pentru a da frisoane de neliniste, pentru a instiga la revolta impotriva tuturor si a nimanui; mai degraba la autodistrugere. Nu e de mirare ca, din nevoia instinctuala de aparare, lumea da navala in biserici spre a se ruga pentru izbavirea tarii. Dar si pentru a fi ei insisi ocoliti de gandurile de osanda, de judecata, ce se fac auzite dinspre unele canale mediatice, a caror "unitate de masura" pare a fi dictatura informatiei eronate; a triumfului inchizitorial. Ai senzatia, de pilda, ca unii jurnalisti din audiovizual, care nu prea au treaba cu profesia, sunt lasati, cu buna stiinta, de catre patronii postului respectiv, sa faca de ras breasla. Sa le fi luat banii mintile, intr-atat incat sa nu-si dea seama ca se transforma, pe zi ce trece, in distrugatori autorizati ?!
In realitate, pustiul sufletesc nu e strain de ei: si-i adjudeca, fara a-i devora. Altfel nu ne-ar intoxica - incruntati, austeri, fatarnici - cu argumente de doi bani. E greu de crezut ca dupa 18 ani de la iesirea de sub comunism ne afundam si mai tare in negura lui, ca asistam la un incendiu in care nu pier vrajitori, ci se nasc monstri. Spatiul lor predilect este cel al privilegiilor de a sadi moartea, de a intretine absurdul. Chiar si in preajma sarbatorilor de iarna, cand viata crestinilor se reinnoieste, se purifica prin miracolul Nasterii Domnului.
Se pare ca lor le ajunge propria nastere.

---

Despre autor: