Reprezentativa feminina de volei a Romaniei va evolua, la Halle, in perioada 15-20 ianuarie 2008, intr-o adevarata grupa de foc a ultimului turneu preolimpic, tricolorele pregatite de Florin Grapa urmand sa intalneasca puternicele selectionate ale Ru
Reprezentativa feminina de volei a Romaniei va evolua, la Halle, in perioada 15-20 ianuarie 2008, intr-o adevarata grupa de foc a ultimului turneu preolimpic, tricolorele pregatite de Florin Grapa urmand sa intalneasca puternicele selectionate ale Rusiei, Serbiei si Croatiei. Dupa ce au trecut ca prin miracol de furcile caudine ale preliminariilor olimpice de la Gabrovo, castigand competitia in dauna mult mai galonatei echipe a Bulgariei, fosta medaliata cu bronz european, voleibalistele noastre au avut parte de un ghinion teribil la tragerea la sorti a meciurilor de la Halle si au picat in aceeasi grupa cu Rusia, multipla medaliata olimpica, Serbia, medaliata cu bronz mondial, si cu incomoda selectionata a Croatiei. De altfel, sperantele de a se califica la JO 2008 erau infime din start, tinand cont ca voleibalistele noastre si-au depasit deja conditia, dar asa, sansele par a fi devenit nule, deoarece in cursa pentru singurul bilet olimpic de la Halle vor continua lupta doar primele doua clasate din grupa. "Nici la Gabrovo n-au fost prea multi care sa ne acorde sanse, dar fetele au jucat extraordinar, au crezut in valoarea lor si au rasturnat toate calculele", declara cu optimism directorul tehnic FRV, Alina Pralea, care a convocat deja pentru Halle toata crema voleiului feminin autohton. (T. RIST)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.