Intr-un an in care performantele in materie de politica au fost cam sarace, s-a consolidat pozitia unui „actor" public decisiv: aceea a „poporului".

Nu cred ca dilema din care nu prea iesea spre sfirsitul vietii Octavian Paler - anume, aceea daca Romania e cu adevarat un „popor" sau numai o „populatie"? - mai e de actualitate. De citiva ani incoace, constant, „poporul" da semnale evidente ca e treaz, in ciuda faptului ca exista mai multe centre de interese care isi arata mereu disponibilitatea de a-i mari doza de somnifere. „Poporul" e trez si intr-un alt sens: actioneaza, nu ramine blocat in lamentatie si semnaleaza politicienilor ca directia corecta este pragmatismul.

In anul 2007, „poporul" a functionat in cel putin doua rinduri ca un impecabil corector si, de asemenea, a fost, in tot acest interval, o foarte utila sperietoare.

Primul moment in care s-a vazut diferenta dintre ce vor o mina de oameni si ce vor majoritatea romanilor s-a consumat in luna mai. In urma cu 18 ani, in aceeasi luna, vedeam cum la urne mergea produsul finit al unor operatiuni sustinute de mancurtizare: „stupid people". In 2007, pe 19 mai, dupa numararea voturilor, opinia majoritara era aceea ca din urne iesise chintesenta vointei unui popor inteligent care sanctiona intr-un fel dur prostia unei coalitii orbite de minie si impermeabile la argumente.

Un al doilea moment de „corectura" populara a fost acela al dublului scrutin din 25 noiembrie, desi o serie impresionanta de interpretari de suprafata contabilizeaza in dreptul acestei date mai ales o imensa panica in legatura cu un absenteism masiv. Sigur, e si asta, dar efectele lui 25 noiembrie trebuie sa fie mai mult rafinate. As spune ca sentintele date de „popor" cu aceasta ocazie sint, deopotriva, drastice si rationale. E foarte bine ca „poporul" a amendat pretentii megalomane de putere (vezi cota PD-ului sub cifrele asteptate), e de remarcat ca poporul a sanctionat PNL si PSD (faptul ca si-au micsorat vizibil scorul electoral nu e o victorie a acestor doua partide, indiferent ce ar pretinde liderii lor), e memorabila optiunea pentru un joc politic de centru (a se vedea ascensiunea, prin vot, a PLD-ului si indiguirea PRM-ului si a PNG-ului); in fine, in cazul referendumului pentru votul uninominal, e de tinut minte si refuzul „poporului" de a se lasa mereu alintat, pentru a fi utilizat in rafuieli politice pe care nu le digera de fiecare data.

De acord: prezenta la vot nu a fost, nici in mai si, cu atit mai putin, in noiembrie, spectaculoasa. Insa si refuzul de a merge la urne are o parte buna daca il echivalam cu o sanctiune pe care majoritatea liderilor politici o merita din plin. Faptul ca cel putin jumatate dintre romanii cu drept de vot nu vor sa-si exercite acest drept inseamna ca oferta politica, retorica actantilor politici si garniturile de politicieni sint meschine si destul de invechite.

Probabil ca inteligenta poporului, plina de promisiunile unui viitor mai bun pentru Romania, ar fi fost si mai vizibila daca romanii aflati peste hotare ar fi fost beneficiarii unor politici publice punctuale care sa fie in stare sa depaseasca viziunea onomatopeica a sefului de MAE si care sa aiba ca rezultat concret fluidizarea procesului de vot al cetatenilor romani aflati in strainatate.

In conditiile in care 2008 va fi cum a fost 2007 si mai mult decit atit, vestea buna e ca „poporul" e in forma.