Cuvantul cu care se arata sarbatoarea nasterii Domnului a capatat in timp cateva noi intelesuri. Se zice Craciun icoanei pe care se afla zugravit staulul Nativitatii sI cu care, mai ales la tara, preotii nu uita sa umble din casa in casa, vestind oamenilor marea sarbatoare. Credinciosii se inchina si saruta icoana.
In vorbirea populara este numit de asemenea Craciun colacul, pe care tarancile il fac abia primavara, din aluatul oprit anume de sarbatori. Aceasta pita se frange intre coarnele boilor dimineata cand taranul trebuie sa iasa intaia oara la arat. Cu inteles figurativ si - dupa - cum arata Dictionarul Academiei Romane - in analogie cu Sf. Nicolaie, facatorul de minuni, adica de vanatai educative, " Craciun" mai inseamneaza si " ciomag".
Acelas dictionar, pe langa intrebuintarea onomastica si toponimica, retine derivatul foarte interesant a "craciuni", adica a "taia" pe cineva ca pe porc, in bucati, a-l dezmembra, a face varsare de sange cu o fiinta omeneasca; de unde, desigur, a iesit semnificatia mai rara, dar existenta, de "a necinsti", a silui o fata.
Cat priveste originea cuvantului "Craciun", fiind mai multe presupuneri, nimeni ní a putut da o lamurire indestulatoare. A facut - o Ovid Densusianu, in faimoasa " Histoire de la langue" . Insiram mai jos toate ipotezele etimologice:
1. Lexiconul dela Buda - deriva cuvantul (in) carnationem
2. B. P. Hasdeu - din crastinum
3. Schuchardt - din Cristi jejunium
4. Aron Densuseanu - din creationem
5. P. Papahagi - din calationem (calatio - insemna chemarea poporului din partea pontificilor la zi intai a fiecarei luni spre a i se aduce la cunostinta sarbatorile. Lumea raspundea mai ales la 1 Ianuarie, ziua cand altadata se serba Craciunul.
Nimeni nu poate sti ceva sigur in legatura cu numirea acestei sarbatori crestinesti, decat poate ca e de origine latineasca.
ZIUA, decembrie 1939