Nu este vorba nici de disparitia neasteptata in aceste zile de Craciun a marelui, uriasului, incredibilului si inegalabilului pianist de jazz, canadian cum e Radu Cosasu armean, Oscar Peterson. Nu este vorba, dar ar putea fi, nici de un film de prestigiu si palmares de acum cateva decenii, chiar patru chiar, care se numea "Craciun cu Elisabeta". Un film cehoslovac, din chiar anul in care trupele Tratatului de la Varsovia, mai putin Romania, intrau in tara lui Smetana si Dvorak, a soldatului Svejk, a lui Kundera si a lui Dubcek, dar si a lui Vaclav Havel si a Evei Herzigova, faimoasa frumusete blonda a Europei Centrale, cea care-si expunea sanii si ne indemna "Priviti in ochii mei, in ochii mei am zis!", cu ceva vreme dupa ce scriitorii romani se pregatisera trup si suflet sa lupte cu arma in mana si sa apere fruntariile Casei Scriitorilor - ce vremuri de elan si vitejie, realmente pline de patos si mai putin de logos, un film in regia lui Karel Kachyna. Din aceeasi mare generatie de mari cineasti care i-a dat lumii pe Milos Forman, Werner Herzog si Andrej Wayda, un film banal si dramatic despre banalitatea si dramatismul vietii. Si al mortii. "Pentru scriitori, viata si moartea nu sunt suficiente", nota lipsit de speranta si iluzii un alt mare operator si regizor al lumii, care nu a apucat sa faca decat filmul propriului sau destin: portughezul Fernando Pessoa. Un Craciun fara Gheorghe Craciun, prietenul nostru, care s-a prapadit mult prea repede tocmai cand recunosterea internationala ii dadea tarcoale. Sau poate tocmai de aceea.
In aceste zile de emotie si cumparaturi, cand marea sarbatoare a calendarului crestin, cand Nasterea Mantuitorului Isus Hristos ne indeamna la meditatie, ganduri si urari frumoase indreptate catre toti locuitorii lumii. Cu sau fara Premiul Oscar dupa care tanjim cu totii, tinandu-i pumnii lui Cristian Mungiu sa-l obtina si sa ne onoreze lungile asteptari. Un premiu Oscar pentru cinematografia romana ar fi un balon de oxigen pentru tot Neamul Romanesc. Venind in intampinarea multor suspine si nazuinti, facand dreptate, pe cat posibil, multor cineasti si necineasti care s-au straduit sa faca un pic-ceva pentru cultura si spiritualitatea romaneasca. Filmul lui Cristian Mungiu, care se bucura de "tot binele si toate curajiile" noastre, cu o vorba veche din Muntii Apuseni, poate aduce lumina sperantei romanesti in toate casele. In sensul ca orice de acum inainte este posibil, in sensul ca oricine se poate lua la tranta cu intreaga omenire si sa izbandeasca. Victoria lui Cristian Mungiu la Hollywood, dupa cea de la Cannes si prin alte unghere ale colhozului cinematografic international, ar putea deschide apetitul romanilor pentru succes. Pentru notorietate si prestigiu recunoscute, infirmand un intreg mental colectiv dominat de fatalitate, inertie si farmecul dulce al lenevelii intr-o eternitate de-o clipa. Daca pianistul Oscar Petersen isi incheie o glorioasa cariera, un Oscar pentru filmul lui Cristian Mungiu ar relansa, credem noi, in aceste zile cand consumismul bate de departe si sechelele comunismului rezidual si belelele anticomunismului conjunctural, energiile si virtutile unui intreg neam romanesc. Am dori ca Oscar sa insemne mult mai mult decat un nume de genial pianist de jazz, scriitor sau designer vestimentar. Anul 2007, anul lui Cristian Mungiu, sa ne uneasca pe toti in jurul ideii ca se poate trai si altfel decat am facut-o pana acum. Sunt cateva ginduri de Craciun pe care le oferim si noi sub indemnul unui moment de sarbatoare.
"Sarbatori Fericite si La multi Ani!"