SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
CÃ…ND OAMENII se savarsesc din viata foarte batrani, e o impietate sa vorbesti de moarte si de victoria ei. In pragul varstei de o suta de ani, sfarsitul nu mai e treaba mortii, ci a timpului. Despre o femeie trecuta bine de 90 de ani, copiii si nepotii nu spun c-a murit in somn, spun ca n-a mai coborat la micul dejun. Bunica, zic ei marcati de intamplare, cobora prima din camera sa la ceai si asta ne-a mirat foarte tare ca a intarziat. Toti oamenii mor la un moment, par sa spuna copiii si nepotii, dar cum sa intarzie bunica la micul dejun?


AM OBSERVAT un lucru ciudat, contrar legilor fizicii. O femeie frumoasa, care se stie privita de barbati si vrea sa se asigure ca intorc toti capul dupa ea priveste drept inainte, aparent indiferenta, dar privirea ii ramane totusi in urma. E ca si cum ar avea o acoperire de 360 de grade. Cum naiba reusesc sa faca asta femeile nu inteleg!


UN NEAMT, om de afaceri, excedat de multele paranghelii la care e invitat, e de parere ca romanii nu sunt cheltuitori, ca ei pur si simplu strica banii. In limba romana se spune ca sparg niste mii de euroi, in limba germana ca strica niste mii, pe care ar fi cazul sa le foloseasca mai bine. Expresia "arunca cu banii" nu exista la fel in germana. Unde ii arunca, de ce ii arunca si, la urma urmei, cum adica ii arunca?, intreaba omul de afaceri. Vrei sa spui ca-i strica?


UN CITITOR, care-mi trimite la redactie cateva poezii, le insoteste cu o scrisoare, in care ma lamureste ca are o "creata literara" bogata. Crezand ca e doar o greseala, merg mai departe si dau de formula "creata mea literara" si apoi de "creata de zi cu zi". Omul vrea sa scrie "creatia" si nu poate. E posibil ca sa pronunte creatie, dar de scris sa scrie creata. Am avut un coleg care scria scluptor. Ii explicam ca se spune si se scrie sculptor, el dadea din cap, in semn ca ii e clar, dar scria tot scluptor. Ai scris iar scluptor, ii spuneam. Colegul se uita la cuvantul de pe hartie si ma contrazicea: Nu-i adevarat, am scris corect, scluptor.


O VORBÅ ZISÅ la intamplare poate sa functioneze ca un stigmat. Despre un carturar cu o opera prodigioasa, o doamna spune: "Da, saracul, dar n-a  cunoscut femeia". De cate ori il intalnesc si-l salut imi vine in minte vorba, cu inflexiuni de mare cunoscatoare a subiectului, a doamnei si incerc sa ghicesc in felul de a fi al omului semne ale pacatului de a nu fi cunoscut femeia. Cand ii vad cartile in librarii, tot la asta ma gandesc, de parca trebuia sa fi fost un afemeiat ca sa scrie tratate de istoria dreptului.