Bradul inceputurilor

Calatorim prin Tara Motilor, acolo unde bradul se impodobeste, de-a lungul anului si de-a lungul vietii, pentru a marca inceputuri si treceri.


In Apuseni, astazi, nu e casa de mot in care sa nu se impodobeasca - la fel ca oriunde in tara - bradul de Craciun. Dar, ne spune Sabin Cioica, un cunoscut culegator de folclor de pe Valea Ariesului - "odinioara, nu la Craciun, ci la Anul Nou se impodobea bradul! Se puneau in el panglici tricolore si se aseza la plug. Mergeau cetele de flacai prin sat, cu plugul, cu brad impodobit!".


SIMBOLUL VIETII. Sabin Cioica ne atrage atentia asupra faptului ca, in satele din Apuseni, ca si in toate satele romane, bradul este "un simbol al vietii". Se obisnuieste a se impodobi in toate momentele care semnifica "inceputuri". Brad se face la botez - inceputul vietii, la nunta - inceputul unei familii, atunci cand incepe a se ridica o casa, dar si la inmormantare, cand e inceputul... vietii vesnice.


"La botez, in donitele unde se face prima scalda, printre alte obiecte se pune si o ramurica de brad, crezandu-se ca nou-nascutul va avea o viata lunga si neamul lui va fi nemuritor. Langa ramurica de brad se pun cateva monede (ca sa fie bogat), boabe de grau (sa aiba masa indestulata) s.a.m.d".


TRICOLORUL. Inca dinainte de Marea Unire de la 1 decembrie 1918, "impodobirea brazilor ritualici a fost un prilej de a aduce tricolorul in Muntii Apuseni". Cu ocazia casatoriei, pe Valea Ariesului se impodobeste si azi "steagul de nunta", care este de fapt un varf de brad de care sunt legate panglici tricolore. Iar "Cantecul Miresei", in Tara Motilor, era, in vremurile acelea tulburi pentru romani, nici mai mult nici mai putin decat... "Marsul lui Avram Iancu". "Steagul de nunta" era dus de doi "stegari", care se aflau intotdeauna in locul unde statea mireasa. Din cand in cand, varful de brad se arunca in sus, pentru ca toata lumea sa stie unde este mireasa in momentul acela.


Un alt brad ritualic este "armindenul de nunta". "Cu trei zile inainte de nunta, joia, era adus, intr-un car tras de vite si manat de «stegari», un brad falnic. Se curata de crengi si de coaja si erau lasate doar cateva ramuri verzi, in varf. Acolo, sus, se legau un colac si o sticla de «jinars». Armindenul se infigea bine in pamant, in curtea mirilor. In ziua nuntii, cand alaiul venea de la biserica, se juca o hora in jurul acestui brad, iar cei mai voinici dintre barbati (tineri necasatoriti) isi demonstrau «taria» urcand pana in varful lui. Cine reusea sa ia colacul si «jinarsul» din armindenul de nunta era considerat, dupa traditie, bun de insuratoare". Interesant este ca acest brad era lasat in curtea mirilor pana cand se credea ca dragostea celor doi tineri casatoriti a prins rod. Abia atunci se scotea, "dar nu se ardea, ci era dus la marginea unei paduri si lasat sa-l imbratiseze natura", ne spune Sabin Cioica. "Cand un ciclu se incheie, altul incepe. Si tot cu brad, impodobit insa cu panglici negre, se marcheaza sfarsitul vietii acesteia si inceputul vietii vesnice".


ETIMOLOGIE DACICÃ…. Folcloristul considera ca legatura omului de la munte cu bradul "vine din adanc de istorie". Insasi cuvantul - "considerat a fi unul dintre cele aproximativ 150 de cuvinte ale limbii romane care se crede ca sunt de origine dacica" - prin rezistenta lui in timp, ne vorbeste despre perenitatea acestei relatii. Bradul este "fratele" motului, care i-a inchinat, i-a "traganat" doine de dor: "Toata lumea stie-a canta/ Numai nu stie-a tragana/ Ca codrul si ca badea./ Codrul zice-a bradului,/ Badea zice-a dorului..."


Incepand cu botezul, continuand cu celelalte momente esentiale ale vietii, bradul este strans legat de existenta omului. Din pacate, pe masura ce gasim "inlocuitori" pentru brad in ipostaza lui cea mai cunoscuta - pomul de Craciun - pierdem si semnificatiile ancestrale ale acestui arbore-frate al omului

---

Despre autor: