Institutia sibiana s-a infiintat la data de 14 decembrie 1994, cand un grup de 11 actionari punea  bazele Bursei de Marfuri SA, avand ca principal obiect de activitate tranzactiile cu marfuri pe piata spot. La acea data, in Romania existau 13 Bu
Institutia sibiana s-a infiintat la data de 14 decembrie 1994, cand un grup de 11 actionari punea bazele Bursei de Marfuri SA, avand ca principal obiect de activitate tranzactiile cu marfuri pe piata spot. La acea data, in Romania existau 13 Burse de Marfuri. In prezent, dintre acestea, doar Bursa sibiana isi continua functionarea.
"Ne mandrim ca la 13 ani de la infiintare suntem singura dintre cele 13 Burse care a reusit sa supravietuiasca, si mai mult de atat, s-a impus in mediu drept o institutie de referinta", a declarat dl Teodor Ancuta, presedintele BMFM Sibiu, si singurul dintre cei 11 membri fondatori ramas in actionariatul institutiei.
In anul 1997, obiectul de activitate al Bursei sibiene s-a modificat, devenind cel de intermediere monetar-financiara, odata cu implementarea, in premiera in Romania, a contractelor futures, transformandu-se in Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu.
De-a lungul anilor au existat momente de maxima importanta, Bursa sibiana devenind, prin noutatile aduse in piata autohtona de capital, o institutie specializata in premiere. Dintre acestea se remarca lansarea in 1998 a contractelor pe optiuni, iar in 2000, in premiera mondiala, a derivatelor pe actiuni, BMFM Sibiu fiind inca singura institutie din Romania unde se tranzactioneaza instrumente financiare de acest tip.
In data de 31 ianuarie 2006, BMFMS a devenit prima Bursa de Derivate din Romania reglementata si autorizata de CNVM.
Anul acesta a continuat pe aceeasi directie, Bursa sibiana primind recunoastere internationala prin intrarea in actionariatul sau a doua nume de referinta din mediul financiar international: Banca de investitii Morgan Stanley si Bursa din Varsovia. Tot in 2007 a fost primit avizul CNVM pentru lansarea activitatii de market-making.
"Experienta acumulata pe parcursul anilor este inglobata in produsele listate si sistemele performante de tranzactionare si clearing. Clientii BMFMS au la dispozitie, in prezent, cele mai eficiente instrumente pentru aplicarea de strategii speculative care sa asigure un randament inalt, cu risc pe masura, utile in gestionarea riscului valutar si de portofoliu", a mai declarat Teodor Ancuta.
Pe viitor, BMFMS isi propune intarirea pozitiei Bursei la termen in piata de capital, cresterea lichiditatii pana la nivelul de 7 milioane de contracte in 2008 si atragerea de noi intermediari, cel mai ambitios proiect fiind insa implementarea unei piete a actiunilor la Sibiu, in parteneriat cu Bursa din Varsovia.
"Piata derivatelor este suficient de incapatoare si cred ca va fi din ce mai atractiva atat pentru micii investitori, cat si pentru jucatorii mari, cum sunt fondurile de investitii, a mai adaugat presedintele BMFMS. Oferta noastra va fi imbunatatita constant si avem in vedere, asa cum am spus, lansarea unei piete spot".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.