Pe afisul raspandit de o banca in tot Bucurestiul, un tanar vesel nevoie mare arata intrebator cu degetul spre privitor. Ideea ar fi ca e musai sa-ti depui banii la banÂca aceea, chiar tu, insul spre care inÂdiÂca ata
Pe afisul raspandit de o banca in tot Bucurestiul, un tanar vesel nevoie mare arata intrebator cu degetul spre privitor. Ideea ar fi ca e musai sa-ti depui banii la banÂca aceea, chiar tu, insul spre care inÂdiÂca atat de hotarat cu degetul tanarul. De cand a fost inventat afisul, motivul omului care tinteste cu aratatorul spre trecatori si gura-casca a fost reluat permanent la alegeri, dublat de sloganuri patriotice, la razboi, agreat de primarii. Pana si fabricantii de mezeluri pun in reclamele lor langa un morman de delicatesuri pe cineva care sa-l impunga pe client cu degetul. In timpul celui de al doilea razboi mondial, propaganda ruseasca si cea nemteasca au tiparit o multime de afise mobilizatoare cu acelasi continut: patria-mama inÂdrepÂtand ultimativ degetul spre popor. De curand am vazut o fetiscana imÂpusÂcand lumea cu degetelul ei osos dintr-un afis de editura. Asa se intampla intotdeauna, lucrul care se repeta la nesfarsit pare lucrul cel mai bun. NiÂmaÂnui nu-i place sa fie aratat cu degetul, nici macar dintr-un afis, totusi nimeni nu se scandalizeaza. FaÂbriÂcaÂnÂtii, bancherii, negustorii, guvernantii, generalii arata cu degetul tara, iar tara, in loc sa scuipe - fie-mi iertat indemnul! - pe aceste imagini obrazÂniÂce si nedemocratice, le ingaduie. Pana si presedintii au luat obiceiul sa le puna degetul in piept, in plina strada, alegatorilor. In afise, bineinteles. Sa ne imaginam cum ar fi daca noi, cei aratati tot timpul cu degetul, i-am arata cu degetul pe parlamentari, pe politicieni, pe presedinti. Ce s-ar mai supara! Cum ar mai invoca dreptul la intimitate si obligatia unor raporturi sociale civilizate! Exista o categorie de guristi care si-au facut din aratatul cu degetul spre publicul de televiziune un tic profesional. Am vazut, la o selectie de tanci, care maimutareau manelisti si vedete, acelasi gest pedepsitor. Copii aratand pasamite artistic, dar si imperativ cu degetul spre sala - ce urat! Copii deprinsi, inca inainte de a intelege, sa spuna si sa cante cu miscari si ticuri de cabotini. Eu, unul, nu mai vreau sa fiu aratat cu degetul nici de bancheri, nici de politicieni, nici de manelisti, de nimeni. Multumesc Cerului ca nici Patria-Muma nu mai are motive sa ma arate cu degetul din afisele ei mobilizatoare, fiindca nu mai am chef sa devin carne de tun si citat intr-un ordin de front. Trecand pe langa afisul care ma arata cu degetul, ca sa-mi fac pensie privata la o banca, l-am rupt. A fost pentru prima oara in viata mea cand am rupt un afis si recunosc ca am trait un subtil sentiment de invingator. Am luptat cu o hartie si am invins-o! Dar nu cu orice hartie, ci cu una care ma prevenea ca eram sortit sa fiu tot timpul aratat cu degetul.
Despre autor:
