COPIII REVOLUTIEI - De ce Ioana vrea sa fie Ioana, si nu victoria
Moto: "On na۪est pas s̩rieux quand on a dix-sept ans" (nu esti serios cand ai 17 ani). (Arthur Rimbaud)
Desi nu am fost un mare fan al lui Ceausescu, marturisesc ca mi-ar fi placut sa fiu printre acei pionieri (sau macar soimi ai patriei) care-i aduceau flori si-l pupau, toc, toc, pe amandoi obrajii, dupa rostirea unui text de intelepciune juvenila, alcatuit de aia mari. Tovarase Nicolae Ceausescu!


Pentru Ioana, Ceausescu a fost unul care a facut mult rau natiei romane, desi a auzit de la parintii ei ca pe vremea lui aveau mai multe decat acum. S-a nascut la 22 decembrie, intr-un spital in care medicii numai de gravide n-aveau timp. Sau chef. Stateau cu ochii-n televizor ca la un palpitant meci de judo in timp ce femeile se tarau in durerile facerii pe culoarele spitalului. Povestea Ioanei a inceput ca orice poveste: dupa un travaliu lung si epuizant. Al mamei. Fireste. Particular pentru povestea Ioanei (si, de altfel, a intregii sale generatii) este insa faptul ca acest travaliu s-a definitivat nu numai cu un bebe in plus, dar si cu un dictator in minus.


Mama spune ca: "Nu stiu la ce ora s-a nascut. Habar n-am. Dar stiu ca dupa ce am nascut-o am aflat c-a fugit Ceausescu. Nici macar nu pot sa-i fac astrograma din cauza ca nu stiu ora nasterii". Ioana spune ca. Doua puncte. "Am auzit de mai multe ori povestea asta." Am inchis citatul. Adevarul e ca nu e foarte vorbareata. O exemplara timiditate ii executa pe loc pe toti cei care sanctioneaza puritatea adolescentei contemporane, inlocuind-o cu desfraul si impudoarea. Habar n-am ce s-o intreb. Recunosc ca am venit la intalnirea cu ea avand cu mine un creier alb si tratat cu clor. Ma simt un pic cretina. Dar, de fapt, cretin esti sau nu esti, deci nu poti fi doar un pic, ci total cretin. Deci sunt total cretina. Incep sa-mi scormonesc timorata prin "albul pur, albul sigur" al creierului meu si nasc o intrebare tulburatoare: "Ce materii iti plac la scoala?". "Matematica." Punct. Continuu pe aceeasi linie percutanta: "Ai prieten?" "Da." Punct. Sunt din ce in ce mai disperata. Chiar nu pot sa gestionez un dialog cu un adolescent? "Il iubesti?" "Nu, nu-l iubesc, dar stau cu el asa, la harneala" (asta mi-as fi raspuns eu mie la aceasta intrebare daca as fi fost in locul ei). Raspunde normal, pe un ton vaporos, ca o zana din alt timp, pierduta in modernitate: "Da, il iubesc". Iar roseste.  


ELEVÃ… LA LICEUL "CONSTANTIN BRANCUSI". Nu prea are prieteni. Atitudinea ei rezervata si retrasa confirma asta, facand inutila cautarea altor argumente contra. Fara sa fie o simandicoasa, ii inteleg rezerva din cauza agresivitatii inhibitoare a lumii in care traieste. Nu tu club, nu tu discoteca. "As innebuni dac-as sti ca se duce-n club", face mama. "La ce vremuri traim acum, sincer, cred c-as ajunge la balamuc sa nu stiu fiecare gest pe care-l face. Odata s-a dus, dar pana la doua noaptea, cand a venit inapoi, n-am putut sa-nchid ochii." Cine poate s-o blameze, sa ridice primul piatra.

"On na€™est pas sérieux quand on a dix-sept ans", zicea Rimbaud aceste cuvinte adevarate, poate fie si pentru ca exista exceptii care nu fac decat sa confirme reguli. Ioana are optispe ani si e foarte serioasa.  Ca sa parafrazez Poetul, "suntem foarte seriosi cand avem optispe ani".


Ne place sa-i numim copiii Revolutiei. Acum la majorat, copiii Revolutiei se pregatesc de viitor. Le e si lor frica de bac, ca la orice copii (sic!). Le e si lor frica de viata, ca la orice copii. Copiii Revolutiei sunt niste copii care nu sunt decat niste copii care sunt niste copii. Unii sunt mai asa, altii sunt mai asa. Ioana e si ea un copil ca oricare altul. Mai sta pe net, mai trimite un se-me-se. In loc de final. Draga Ioana. Virgula. Stiu ca te mai cheama si Victoria, dar nu mai spun la nimeni, pentru ca-ti cunosc foarte bine sentimentele de bleaaaaah in privinta acestui prenume. Ce sa-i faci, asa era pe atunci, cum te nasteai, cum te numeai Victor. Sau Victoria. Zi mersi ca nu te numesti "22 Decembrie"! La multi ani!
Sfarsit.

Lui Victor ii e mai bine in Romaniade Vladimir IoanVlad Victor Ochea, nascut la 21 decembrie 1989, clasa a XI-a, Liceul "George Cosbuc", Bucuresti. N-am vorbit despre zilele Revolutiei, pentru ca cei de varsta lui o considera doar o imbulzeala si cateva pac-pac-uri, mult mai putine decat ai parte in 120 de minute de film american sau o ora de Counter Strike.

Vlad a avut norocul sa vada cum e si "pe afara", sa poata face comparatii si, la final, sa traga concluzia halucinanta ca el vrea in Romania. Parintii sai au plecat un an in Spania, la munca, aranjament facut cu "niste rude". Cum nu putea sa ramana singur, a facut rost de o bursa, sau schimb de elevi, sau ceva asemanator si a petrecut clasa a X-a prin preajma coridelor. Ce concluzie a tras el? Vreau inapoi. Pai de ce? Nu i-a placut din momentul in care a ajuns acolo. Aeroportul groaznic de aglomerat, fojgaiala, imbranceala. Era dezordine... Dupa cum spunea bunica lui si a confirmat si el, a fost cel mai hotarat membru al familiei cand s-a pus problema intoarcerii in tara, chit ca trebuia sa treaca iar prin aeroport. In liceul ala se preda in engleza, pe care o stia. Dar intr-un an a invatat si spaniola, ca pe strada nu se juca doar bridge. A fost discriminat, "dar putin", asa ca l-a deranjat nu mult. Intors in Romania, s-a dus iar la "Cosbuc", unde era din clasa a VI-a.

Aici colegi, prieteni, prietena, profesori, cunoscuti, liniste. Colegi. Cu astia se intelege bine si se intrece cu ei pentru titlul de mister popularitate. Prieteni. Chiulesc impreuna, dar in limitele decentei, cel putin el. Are numai 20 de absente, abatere care nici macar nu il aduce in centrul atentiei profesorilor. In schimb ii consolideaza atitudinea cu care incearca sa fie popular. Adica un tip caruia ii place sa fie primul (e sef de clasa, ales "democratic, de colegi"), temperat, studios, fara nota de tocilar. Prietena e buna pentru vorbit, pentru distractie, nu pentru casatorie sau facut copii, de altfel nici ei nu ii trece o asemenea prostie prin cap la numai 17 ani. Vlad ar vrea sa fie intai pe picioarele lui si dupa aia sa intemeieze o familie. E enervant, vorbeste ca un om mare. Si asta pentru ca stie ca mai are multe de invatat. Asa ca citeste. Dar cat de mult poate sa citeasca? Cum e doar un copil nestresat, fara probleme cu capul, citeste o ora-doua. Si dupa aia ce ar mai putea sa faca? La cafenea a fost in timpul zilei, si-a tinut prietena de mana, nu e internet addicted... Are o senzatie puternica de pierdere de vreme. La vara vrea sa se angajeze. Ca sa nu mai omoare timpul aiurea, ca sa mai faca niste bani, sa nu stea doar pe spinarea parintilor. Pai stiti cu ce se ocupa ai lui? Nu. Mama... nu lucreaza acum, dar tata e la un partid. Pai stiti in ce local a vrut sa ne intalnim? Nu. Intr-unul nu chiar de fite, dar suficient de scump. Oricum, a baut doar o cafea, ca de fumat nu fumeaza. Rar mai trage o tigara. Nu mi-a zis sa trec fumatul sub tacere, dar timp de vreo doua ore nici macar nu s-a uitat la pachetul meu de tigari. Asa ca mami si tati de la partid, stati linistiti si bucurati-va de un asa copil. Ia spune tu... ce vrei sa te faci tu cand o sa fii mare? Cand o sa fiu mareee... eu as vrea..., (daca imi spunea si "draga Mosule" il lasam pe el sa plateasca) sa ma fac student la ASE sau sa dau la Drept. Si imi place si jurnalismul sportiv. Nu vreau sa spun nimic aiurea despre jurnalistii sportivi, asa ca nu spun nimic. Dar am vorbit un pic despre economie si justitie si am ajuns la afaceri oneroase si politica, daa€™ subtire. Vlad Victor Ochea are 18 ani si il doare in cot de Revolutie. I-am aruncat de vreo trei ori carligul, dar nici nu s-a uitat la el, discutia a mers in alta parte, dar nu m-a deranjat deloc. La fel si dorinta lui de a trai in Romania, spre deosebire de un numar apreciabil al colegilor lui, care ar vrea sa emigreze.

Exista un singur motiv care m-a indemnat sa scriu materialul asta: voiam sa vorbesc cu un tanar de 18 ani. Si, daca stiam ca o sa ma intalnesc cu Vlad, ma hotaram mult mai repede. Putem sa ne culcam pe o ureche, are cine sa vina din urma.