Numarul de la 25 decembrie 1938 al Ilustratiunii este dedicat aproape in intregime sarbatorii Nasterii Domnului. Intr-una dintre pagini gasim povestea unui ciubotar si al nevestei sale.   Era un om garbovit, mai mult de necazuri decat de ani.
Numarul de la 25 decembrie 1938 al Ilustratiunii este dedicat aproape in intregime sarbatorii Nasterii Domnului. Intr-una dintre pagini gasim povestea unui ciubotar si al nevestei sale.   Era un om garbovit, mai mult de necazuri decat de ani. De unde venea nimeni nu stia! In satul acela pierdut in vaile Pirineilor, unde viata, pamantul si oamenii au aceeasi asprime, strainul fusese primit cu o uimitoare ingaduinta. Ciubotarul spunea ca se numeste Yves si ca vine dintr-un tinut unde e numai ceata si frig tot anul si unde fumul si funinginea din cosurile de fabrici intuneca si mai mult lumina soarelui. Acolo se intamplase pesemne ceva si, gonit de intamplarile vitrege, Yves ciubotarul si-a luat nevasta, bocceluta cu unelte si a plecat in lumea larga, sa-si caute norocul. Se lasase o iarna cumplita la munte, atunci cand pe poteca ingusta, care ducea spre vagauna unde era ascuns satul, urca din greu Yves cel garbov si femeia lui. Cu pantecul greu de viata noua ce rodea in ea, femeia abia mai putea urca. Era slaba, palida si picaturi de sudoare ii inghetasera pe frunte. Veneau dintr-un targ din vale, unde zadarnic incercasera sa gaseasca de lucru. Acolo Yves aflase ca un alt ciubotar, din satul pierdut in bradet si stanci, murise, si oamenii aveau nevoie de un mester sa le dreaga ciubotele si sa croiasca din piei fragede de caprioara ciubotele pentru femeile lor. - Dar, baga de seama!, spusese strainul. Muntenii sunt oameni rai, nu stiu daca o sa primeasca un venetic printre ei! Totusi, Yves si nevasta lui pornisera la drum. Pe culmile sterpe unde viscolea cu furie, femeia istovita abia mai putea inainta. Yves o incuraja: - Iata luminile caselor din sat! Acum ajungem, gasim un adapost si poate vreo femeie te va ajuta la nastere... Cand ajunsesera pe ulita satului, femeia batu la prima fereastra luminata. Dinauntru se auzeau voci vesele. Era o zi mare pentru toata lumea, numai bietul Yves si femeia lui uitasera sa o sarbatoreasca cum trebuie. Dar zadarnic au batut ei la toate portile. Muntenii, oameni cu sufletul negru, i-au izgonit cu vorbe grele, ba unii au dezlegat chiar dulaii si i-au asmutit sa-i sfasaie. Dar in noaptea aceea sfanta numai oamenii mai puteau fi rai. Zavozii cei mai salbateci se ascundeau in custile lor si pareau ca nu vor sa auda glasul maniat al stapanilor. In cele din urma, ajunsi la celalalt capat al satului, Yves si femeia lui au gasit un staul, care putea sa-i adaposteasca de urgia vifornitei pagane. Acolo, asinul si boul nu i-au izgonit si drumetul cu femeia lui s-au culcat in paiele uscate, iar boul si asinul s-au apropiat de ei si i-au incalzit cu trupurile lor mari si calde. Era noaptea Craciunului. Muntenii au vazut deodata o lumina mare, care cobora din inaltime asupra staulului de la marginea satului... Iar cei care s-au dus acolo au vazut cu ochii lor cum in iesle un prunc nou nascut dormea cu ochii deschisi spre lumina cea mare ce napadise satul. Asinul si boul suflau aburi din narile lor, ca si cum ar fi voit sa-l incalzeasca. Si atunci, la biserica satului, clopotele au inceput sa anunte cu glasul lor de argint Sfanta Nastere... Muntenii i-au primit pe Yves, pe femeia si pe copil in mijlocul lor. Si nici un strain nu mai e izgonit, ci e adapostit si ospatat omeneste. Le e frica oamenilor din Pirinei sa nu primeasca si al doilea semn al Domnului - cel din urma!     Publicistica Craciunul   Tudor Arghezi   (...) Nestiutor de carte si cunoscand cu toate acestea neamurile, orasele si pana si casele oamenilor, din maneca lui nesfarsita si din dasagii supusului sau dobitoc, el scoate pentru fiece horn de casa luminata o jucarie sau mai multe, darul lui pentru cei mici. Si fara s-astepte multumiri, mai generos si decat Dumnezeu, fantana tuturor darniciilor, Mosul Craciun purcede mai departe, ca pe nimeni sa nu-l lase fara cal de lemn, fara urs de bumbac sau cel putin fara trompeta. Si cand ii scapa cate o casa, aceea e a copiilor saraci, care nu indraznesc s-astepte poposirea unchiasului si-a magarului alb subt streasina lor. Pe-acestia, Mos Craciun ii lasa in seama doamnelor de caritate, care vin in mahala cu muscalul, de-si murdaresc poalele juponului prins c-un ac impletit. Pe cine iubeste intr-adevar batranul, aceluia-i aduce bradul incarcat cu lumini si maruntisuri, astfel cum creste pe muntele lui, unde are o padure. Adevarat arbore al stiintei, intr-insul inmuguresc portocale, carlionti si beteala de aur, armasari pentru trasura lor, vicleimuri, nuci poleite, pocnitori si zaharicale. E pomul fermecat, necunoscut de gradinari.       Traditii uitate     Pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, faimosul domnitor Nicolae Mavrogheni, ramas de pomina pentru luxul sau rafinat si totodata pentru aviditate, a desfiintat una dintre cele mai vechi traditii de Craciun. Pana la el, in ziua Craciunului se adunau la Curtea Domneasca plocoanele taranilor de pe Domeniile Domnului, ale boierilor si ale manastirilor cari erau in intarziere cu anumite dari, printre cari vacaritul, pogonaritul, hornaritul si albinaritul - impozitele puse pe cap de vita, pe pogonul de pamant lucrat, pe cosurile de soba si pe stupurile de albine - fiecare aducea cate ceva din produsul muncii sale, a campului, piei de animale, branzeturi sau oua. Toate aceste daruri erau insotite de crengi mari de brad. Vornicii dela Curte faceau o gramada enorma de crengi de brad si, apoi, in prezenta Domnului, ii dadeau foc. Apoi se cetia iertarea de dare pentru cei intarziati. Dar Nicolae Mavrogheni, care umbla intr-o caleasca trasa de cerbi si purta numai haine din brocart si matasa grea de Smirna, a desfiintat aceasta veche traditie, care il pagubea de venituri.     Prizonier al jucariilor   "Se innoptase. Incepuse sa ninga. Fulgi mari isi aninau pe lunecusul geamului matasea, ca o cereasca podoaba a vitrinei de Craciun. Priveam cu nesat roboteala omului care se trudea sa-i faca lui Mos Craciun palatul. Ma pitulasem si eu intr-un colt de vitrina, pipaind sumedenia de jucarii care miroseau a vapsea proaspata si a joaca... ce n-as fi dat sa raman asa, multa vreme, «prizonier»  sau pazitor, in coltul fermecat"   Ilustratiunea Romana, Craciun, 1938     Asteptam ca vitrina sa se umple ca de obiceiu, in preajma Craciunului, cu papusi blonde, cu soldati de plumb cu care faceam «manevre» inainte de a fi insirati la picioarele piramidelor de pusti, sabii si tobe, cu cai impodobiti, carora le smulgeam genele pentru a ma convinge de autenticitatea parului, si cu atatea alte ispite care, in imaginatia noastra, luau proportiile unor adevarate minuni. Una dintre bucuriile mele era aceea de a privi cum mainile iscusite ale vanzatorului randuia jucariile cu grija."   Ilustratiunea Romana, Craciun, 1938


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.