I-a vazut pe teroristi de-aproape. A si vorbit cu ei, in cele sase ore ale unui asediu punctat cu focuri de arma. Apoi, desi pareau complet incercuiti, teroristii au disparut fara urma. Intrigat, martorul nostru s-a intors dupa evenimente la fata locului, incercand sa dezlege misterul. A descoperit secretele blocului Romarta, o adevarata cazemata dotata cu pasaje secrete, trape si pereti falsi. A strans probe care ar fi putut conduce la identificarea, daca nu a teroristilor, macar a institutiei in slujba careia actionasera acestia. A pus totul la dispozitia procurorilor militari. Au trecut de-atunci 18 ani. Dosarul a fost ingropat. Amintirile, insa, nu s-au sters. Au ramas si semnele de intrebare. Devenit intre timp jurnalist, George Roncea continua sa lupte pentru aflarea raspunsurilor.
Nu a pretins niciodata vreo "diploma a revolutiei", dar vrea sa afle cine erau cei care l-ar fi putut ucide. El reconstituie pentru dumneavoastra firul evenimentelor la care a participat direct in noaptea de 22 spre 23 decembrie, in epicentrul simbolic al Puterii - zona fostului CC al PCR. Sperand ca aparitia acestor date ii vor face pe anchetatori sa ridice valul de pe Dosarele negre ale "revolutiei". Titlul si intertitlurile apartin redactiei. Fotografiile fac parte din Dosarul "Blocului Romarta". (Miruna MUNTEANU)
Dispozitivul din perimetrul Comitetului Central
Diversiunea teroristilor a inceput in seara zilei de 22 decembrie, iar startul a avut loc in zona centrala a Capitalei, in perimetrul fostului CC al PCR, actuala Piata a Revolutiei. Numai in acest loc s-au inregistrat 347 de victime (73 de decedati prin impuscare si 274 de raniti). Pentru comparatie, in intreaga tara, dupa inceperea operatiunii "teroristii care trag din toate pozitiile" s-au inregistrat - din data de 22 decembrie - 942 de morti si aproape 4000 de raniti. Opt la suta dintre totalul victimelor la nivel national s-au inregistrat asadar in jurul CC-ului.
In zona Ateneului Roman, a restaurantului Cina si a hotelului Athenee Palace erau desfasurate efectivele UM 01046 (marcate cu "a" in figura) - dupa cunostinta mea unitate de infanterie. In zona strazii Onesti si a flancului nord-vestic al cladirii CC al PCR se gaseau efective ale UM 01060 (marcate cu "b" in figura) - dupa cunostinta mea unitate de cercetare in dispozitivul inamicului. In fata fostului sediu al CC al PCR, precum si intre CC al PCR si Palatul Republicii, si intre CC al PCR si blocul Romarta erau desfasurate tancurile UM 01305 (marcate cu "c" in figura) si plutoane ale UM 01060. Au fost organizate doua puncte de prim-ajutor, marcate prin cruci in figura, unul langa magazinul Muzica si un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat in dispozitiv efective ale UM 01220 si UM 01026. Apararea CC al PCR pe parcursul a trei zile fiind o situatie dinamica, s-au produs deplasari ale efectivelor de militari, astfel ca figura este numai una orientativa. Pe figura mai apar si punctele de foc ale "teroristilor", raspanditi in zona hotelului Athenee Palace, in Palatul RSR, Institutul de proiectari si in blocul Romarta.
Inainte de 1945, in blocul Romarta a fost sediul Ministerului de Interne, mutat mai apoi in cladirea mai spatioasa a CC-ului (redevenita din nou, recent, sediu al Ministerului de Interne). Blocul Romarta, situat in zona zero a Capitalei, este o constructie gigantica, formata din doua corpuri de cladire lipite intre ele. Ansamblul constituie o adevarata cazemata ce domina Piata Palatului, cu iesiri in trei parti, care se intinde pe Strada Academiei de la numerele 35-37 la numerele 39-41, si a fost locul de desfasurare al unuia dintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.
Contactul cu "teroristii"
Printre acei martori, putini la numar, care au "discutat" si au stat fata in fata cu "teroristii" m-am aflat si eu. "Discutia" a durat aproximativ sase ore, pe parcursul acesteia consumandu-se in jur de 2000 de cartuse. Participantii activi la dialog au fost in numar de sase. De o parte s-au aflat trei "teroristi" blocati intr-un palier al unei scari din blocul Romarta, la etajul 2 al scarii A de la nr. 35-37, si de cealalta parte ne aflam noi, respectiv un sergent din regimentul de garda (UM 01050, cred), doi soldati aflati in subordinea sa si cu mine. Schimbul de cuvinte si de gloante s-a efectuat de-a lungul unui culoar ingust si lung de maximum cinci-sase metri. Ne-am vazut la fata foarte bine unii pe altii, am tras unii in altii ore in sir, din cand in cand, in perioade de acalmie a focului, noi incercand sa-i convingem sa se predea, ei incercand sa ne convinga sa ne constituim in ostatici.
Din data de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineata, iesisem pe strazi, impreuna cu cativa prieteni si trecusem prin tot ce se putea trece, reusind sa scap aproximativ intreg. Ma pierdusem de prieteni, dar imi facusem amici de conjunctura. Unul dintre acestia era cascador la Buftea, pe unde lucrasem si eu o perioada. Din momentul in care izbucnisera focurile de arma in zona centrului, participasem impreuna la asa-zise actiuni de scotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coborasem din hotelul Union, unde executasem o astfel de actiune, fara rezultate concrete, la putin timp dupa ce se anuntase la TVR prinderea lui Nicu Ceausescu. Ma aflam pe trotuarul de vizavi de blocul Romarta, pe partea cu barul Atlantic, cand, impreuna cu cascadorul, am zarit un grup de trei persoane pe acoperisul blocului. Unul dintre cei trei agita un mare steag gaurit strigand ceva neinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost ca teroristii se predau sau cam asa ceva. Am apucat sa vad cum unul dintre cei trei, imbracat cu un fel de combinezon ca al tanchistilor sau al parasutistilor, a ingenuncheat brusc pe marginea terasei incepand sa traga rar, la "foc cu foc", in directia noastra, a celor de jos. Unii au luat-o la goana tipand, altii s-au trantit la pamant ori s-au pitit care unde a putut. Tipul de pe acoperis tragea cu un PSL (pusca semi-automata cu luneta), fara sa se grabeasca, si fara sa aiba o tinta anume. Chiar langa mine, cascadorul, care a ramas in picioare, vociferand, a fost atins in pulpa. Glontele i-a sters piciorul, asa ca rana nu era grava. Am luat-o la goana catre bloc impreuna cu tanarul ranit, am "cules" vreo cativa soldati care se pitisera in scara blocului, si am urcat in mare viteza, pe scari, pana pe acoperisul blocului. Cei trei disparusera, dar le-am gasit steagul, pe care-l abandonasera, si am gasit amplasamentul de tragere, situat chiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedea ca-n palma atat jos, in Piata, cat si pe acoperisul Comitetului Central. Se pare ca unul dintre "teroristi" era ranit, deoarece am gasit o urma de sange, pe care am urmarit-o pe alte scari interioare, pana la etajul cinci, unde am pierdut-o. Soldatii au inceput sa sparga la intamplare usile de pe palier, in speranta de a gasi refugiul tragatorilor de pe acoperis. Eu, impreuna cu inca trei soldati si cu tanarul cascador ranit la picior, am coborat pe scari inapoi.
In punctele cheie ale Capitalei s-a tras nopti in sir. "Teroristii" au disparut fara urma. Au ramas doar mortii. Blocul Romarta, baza logistica a diversiunii
La etajul doi a izbucnit deodata in fata noastra o rafala, am dat inapoi, si am vazut tasnind dintr-un apartament trei oameni, traversand dinspre stanga spre dreapta coridorul taiat de scara pe care coboram noi. Primul impuls a fost sa fugim dupa ei, dar l-am oprit pe sergentul din fata mea exact inainte de a se aventura la capatul coridorului intunecat. Din intuneric au izbucnit focuri de arma. Spatiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentul cara dupa el o pusca mitraliera cu intentia de a-si fixa un punct de foc din mijlocul coridorului. L-am convins ca nu suntem pe camp, la instructia tragerii, drept care grupul nostru s-a instalat in holul apartamentului parasit de cei trei teroristi. Eram doi civili si trei soldati (dintre care doar unul, sergentul, era "bastan" cu instructia completa; restul erau "pifani", care abia-abia reuseau sa bage gloantele in incarcatoare).
Situatia se prezenta astfel. Noi in apartamentul "teroristilor" (cei trei, de care acum ne despartea un coridor lung de cinci-sase metri), ei fiind adapostiti pe un culoar care traversa blocul dintr-o parte in alta. La mijloc se afla scara interioara a blocului, inaccesibila si pentru noi si pentru ei. Deasupra noastra, la etajul superior, se afla o grupa sau un pluton de soldati insotiti de un locotenent major, care nu apucasera sa coboare pe scara dupa noi. Dedesubt, la etajul inferior, era plin de soldati. Blocul era practic complet inconjurat de efective numeroase de soldati. Cel putin trei TAB-uri aveau atintite mitralierele catre bloc. Mie mi se parea ca nu exista nici o cale de iesire pentru cei trei "teroristi" cu care aveam sa intram curand intr-un dialog incins.
Fortareata cu retea subterana de tunele
Partea de bloc in care ne aflam avea doua curti interioare mari, trei scari principale si vreo doua secundare si doua sau trei lifturi. Sub bloc se afla un adapost ALA. Subsolurile sunt pe trei nivele diferite. Blocul Romarta este compus din doua cladiri lipite una de alta, una de noua etaje si cealalta de sapte. Legatura dintre ele se poate face pe acoperis, dar si prin subsoluri, se pare. In cladirea care avea ferestre spre Piata Palatului, cea de sapte etaje, se aflau birouri si la subsol un gigantic garaj. Adapostul ALA se afla sub partea de cladire de noua etaje, unde erau apartamente de locuit si camere conspirative. Ulterior, am gasit in acest bloc chiar si o camera cu fund dublu, care avea mascata, prin constructie, o incapere de vreo trei-patru metri cubi, care putea fi accesata printr-o trapa din podea. La subsolul cel mai de jos al cladirii cu garaj, cea de sapte etaje, am gasit un grup de celule si un mic crematoriu. Intreaga constructie ce strajuieste Piata Palatului este o adevarata fortareata, cu iesiri multiple, cu scari interioare si pasarele de trecere de la o curte interioara la alta. Podul acoperisului este o ascunzatoare perfecta, iar unghiurile de tragere de pe acoperis acopera o parte insemnata din centrul orasului. Pozitia blocului este dominanta fata de toate cladirile din jur. Niste canale de ventilatie perforeaza blocul de sus pana jos, la subsol, asigurand aerisirea apartamentelor.
"Teroristii" erau romani get-beget
Fireste, toate aceste detalii le-am aflat ulterior, mult dupa ce se terminase totul. In seara de 22 decembrie 1989 nu stiam de ce facilitati dispun cei care-si stabilisera punctul fortificat in acest bloc. In apartamentul din care tasnisera teroristii am gasit mobila standard pe care o mai gasisem si in alte apartamente din bloc. Se vedea ca nu era un apartament locuit. Am gasit un aparat de radio portabil, sofisticat, destul de mare (o marca japoneza cred), noua casete audio care contineau cursuri de invatare rapida a limbilor italiana si franceza, unele franturi de hartie cu notatii greu descifrabile, doua harti mari si o carte despre Elvetia, editata de Editura Enciclopedica, plina de sublinieri fine si adnotari. In toata casa erau musuroaie de mucuri de tigari. O parte din ferestrele apartamentului dadeau catre cladirea CC-ului, celelalte dadeau catre o curte interioara a blocului. Pe latura opusa a curtii interioare, la acelasi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate pe acea parte, trageau catre noi gurile de foc ale adversarilor nostri.
Sergentul inzestrat cu pusca mitraliera incomoda era un baiat inalt, incotosmanat cu tot echipamentul de alarma, cu casca si cizme. Ionut il chema si facea parte din Regimentul 30 Garda (UM 01026 Bucuresti). Seful companiei dislocate in cladire era un tanar capitan (astazi lt. colonel, comandant al Regimentului 30 Garda "Mihai Viteazul) Cristian Mirea. Sergentul Ionut era un baiat curajos, dotat cu o intelepciune taraneasca si care a inteles repede ca instructia de front nu-i prea foloseste in noile conditii. Unul dintre soldatii sai a cedat nervos. A scos baioneta de la arma si a inceput sa sape o ambrazura intr-un perete despartitor, pentru a-si aranja un loc de tragere ferit. Pana dimineata a reusit sa strapunga peretele de caramida. Am luat arma lui, un pistol mitraliera, mi-am aranjat in jurul corpului vreo sase incarcatoare si, cum eram imbracat usor, cu adidasi si cu o geaca de piele de culoare inchisa, am incercat in cateva randuri, acoperit de sergent, sa fortez o iesire din punctul fix in care eram blocati, fata in fata cu "teroristii" nostri, care trageau remarcabil.
Am purtat niste discutii à la Urmuz cu cei trei din fata noastra. Unul dintre ei, mai matur dupa voce, ne-a cerut pe un ton foarte grav si sever sa incetam focul deoarece si ei sunt soldati ai armatei romane. Ne-au zis ca am incalcat juramantul militar, ca suntem tradatori si ca o sa fim judecati de Curtea Martiala. Noi le-am zis ca din contra, ei sunt tradatorii Armatei, ca si-au batut joc de regulamentele militare si au terfelit onoarea armatei tragand asupra civililor neinarmati si ca trebuie sa se predea daca nu vor sa fie sfasiati in bucati de multime cand vor ramane fara munitie. Ei au cerut sa vorbeasca cu un superior si au pretins sa ne constituim, eu si sergentul, in ostatici. Au zis intai ca vor un TAB, dupa care au pretins un elicopter.
Diversionistii aveau o excelenta instructie militara
Parlamentarile dintre noi erau intrerupte de lungi rafale menite sa ne tina la locurile noastre. Spatiul in care ne puteam misca mascat era extrem de redus. Interlocutorii de vizavi pareau mult mai relaxati decat noi. Am desprins oglinda de la baie pe care am amplasat-o oblic in dreptul usii, incercand sa vedem in lungul coridorului fara sa mai riscam sa scoatem capul. Unul dintre "baietii rai" a iesit din punctul sau de tragere acoperita, a inaintat pe coridor, cu un cockteil Molotov in mana, si-a aprins dintr-o singura miscare un chibrit pe pantalon dupa care ne-a trantit o sticla incendiara. L-am vazut foarte bine in oglinda si-mi amintesc senzatia stranie de derulare in slow motion a miscarilor sale. Era tanar, in jur de 20 de ani, inalt, imbracat intr-un soi de trening albastru. Ne-a incendiat holul si pana sa tragem noi dupa el se si adapostise.
Din cauza flacarilor, aerul devenise sufocant. Nu mai vedeam nimic din princina fumului inecacios si eram convins ca va urma sfarsitul. Am scris un biletel in care am trecut datele mele de buletin, si in care explicam unde sa fie anuntata familia dupa moarte. Mai tarziu se pare ca vreun locatar sau soldat a gasit biletelul, l-a predat procuraturii, si astfel am ajuns sa fiu convocat la colonelul Samoila Joarza.
Locotenentul major de la etajul superior a amenintat ca pune trotil peste nivelul la care se afla ei si ca-i face zob pe toti. Parea foarte hotarat, asa ca a trebuit sa ma strecor pana deasupra, cu riscul de a fi ciuruit de soldatii speriati de la nivelul superior, pentru a-l convinge sa renunte, ca sa nu ne faca praf si pe noi. Sergentul mi-a asigurat iesirea tragand rafale in lungul coridorului, iar eu am iesit pe sub linia de foc tarandu-ma in sus pe scari. Bineinteles, ca in cele mai tampite filme, arma mi s-a blocat exact la jumatatea drumului. AK-47 se decalibreaza daca este suprautilizata, iar otelul tevii era rosu de cat trasesem cu ea. Gheara extractoare a cartusului mi se intepenise si mi-am rupt unghiile incercand disperat sa o deblochez. M-a salvat sergentul Ionut care s-a prins ca sunt in dificultate si le-a captat intreaga atentie "teroristilor" tragand rafale cu mitraliera lui din cadrul usii. Am reusit sa repar puscociul meu, dar, la urcarea pe scari, la etajul superior, m-am trezit luat la ochi de o ceata de soldati cu ochii holbati de spaima. Am scapat de ciuruiala datorita racnetelor unui ofiter care i-a trezit din transa pe subordonati, ordonandu-le sa nu traga.
"Baietii rai" au disparut fara urma
L-am convins pe ofiter ca spatiul este prea mic pentru utilizarea trotilului, plus ca exista riscul ca sa mai fie oameni in apartamentele din jur. A luat legatura cu militarii de jos din Piata, care trageau si ei intr-o veselie catre ferestrele blocului, si a aranjat sa mi se faca un pachet care sa contina o conserva intreaga cu cateva sute de cartuse si trei grenade, pentru cazul ca teroristii incearca sa dea ei peste noi. Am coborat inapoi la sergentul Ionut, am postat un soldat la usa care dadea catre teroristi si impreuna am iesit la geamul apartamentului care dadea catre Piata. Am legat toate perdelele pe care le-am gasit, cap la cap cu o galerie, si am pescuit de jos cartusele si grenadele. Cred ca atunci mi-a fost cel mai frica, gandindu-ma cati soldati ma au in catare, civil cu geaca neagra, aplecat peste marginea ferestrei si executand ceva dubios cu o galerie si niste perdele. Singura mea garantie era sergentul in uniforma si cu casca pe cap, care ma tinea de umeri ca sa nu pic jos. Un coleg, aflat atunci in niste boscheti de vizavi de bloc, mi-a confirmat mai tarziu ca am avut dreptate. Soldatii din preajma lui trepidau cu degetul pe tragaci. Cu mare greutate i-a convins ca eu sunt dintre "baietii buni".
Gloantele trase de la distanta mica, de "teroristii" cu care ne combateam au gaurit peretele din spatele nostru si au strapuns tevile de apa. Ca atare, am scapat de teama incendiului, dar am zacut pana dimineata in apa pana la glezne. Discutiile cu teroristii s-au rarit dupa ce unul dintre ei fusese ranit. Probabil ceilalti doi il ingrijeau. L-am auzit cum a racnit dupa o rafala de-a noastra si mai apoi am gasit sange mult in zona lor. Trageau sporadic, doar cand incercam sa ne miscam, probabil pentru a-si economisi munitia. La sosirea zorilor, cand s-a mai luminat destul pentru a ghici cat de cat pe unde calcam, la ordinul ofiterilor de la etajul inferior s-a patruns in toate fortele, cu grenade si rpg-uri in teritoriul controlat anterior de "teroristii" nostri. Dupa ce s-a imprastiat fumul intepator al atacului, am pasit in bezna unde ar fi trebuit sa-i aflam pe cei trei, fara a gasi nimic. Am gasit tuburi si benzi de cartuse trase, cateva seringi hipodermice utilizate, haine murdare de sange. Se pare ca baietii rai se volatilizasera. A ramas un mister pana astazi, pentru mine, soarta lor.
"Teroristii" nu au vrut sa traga asupra balconului CC
In dimineata de 23 decembrie m-am despartit de sergentul Ionut pe care nu l-am mai revazut niciodata, dupa ce am predat armamentul si munitia aflate asupra mea. Aventura traita impreuna m-a obsedat luni in sir. Mi-au trebuit saptamani sa cunosc blocul respectiv in amanuntime si sa incerc sa pricep pe unde s-ar fi putut evapora "teroristii". Am facut schite, planuri, am facut fotografii, am cercetat subsolurile, acoperisul, am luat probe de cartuse trase de cei cu care "discutasem" in acea noapte de 22 spre 23. Avusesera o pusca de precizie - PSL, o pusca mitraliera, pistoale mitraliera AK-47 si pistoale Makarov sau Steicikin de 9 milimetri. Munitia de 7.62 era marcata si inseriata in anul de fabricatie 1965, ceea ce inseamna ca provenea, mai mult ca sigur, din rezervele de munitie ale garzilor patriotice. In toate unitatile militare evidenta munitiei este extrem de stricta, ceea ce permite urmarirea utilizarii acesteia. Nu la fel stateau lucrurile cu munitia si armamentul garzilor patriotice. S-a evitat utilizarea munitiei care putea fi urmarita.
Am studiat unghiurile de tragere si am descoperit ca "teroristii" aveau posibilitatea sa traga asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au facut-o, rezulta, logic, ca printre cei aflati in balcon se afla cineva care trebuia ferit.
Am gasit, la nivele diferite, apartamente unde erau depozitate mici bidonase metalice cu benzina si sticle deja pregatite cu amestec de benzina cu detergent pentru saponificare. Amestecul incendiar care rezulta este un fel de napalm, care arde mult mai puternic. Am mai gasit inca un apartament cu mobila identica cu cea din apartamentul teroristilor. Am patruns in adapostul ALA de la subsol, plin cu zeci de mii de dosare asezate ordonat intr-un labirint de rafturi, am cercetat gurile de ventilatie, scarile interioare.
Traseul teroristilor ducea la Viena si in Elvetia
Toate datele stranse au folosit procuraturii militare, care, deja, in februarie 1990, cand m-a convocat colonelul Joarza, avea o caramida de declaratii, peste 600, legate de cazul blocului Romarta. Colonelul Joarza m-a trimis cu capitanul Slavoiu sa facem reconstituirea aventurii din blocul Romarta. Materialele gasite in apartamentul teroristilor le predasem inca de la inceputul lunii ianuarie colonelului Duca, sef al CMJ sector 3, la care am fost indrumat de catre un prieten. Cele doua harti aveau urmatorul continut: prima, mai mare, de 50 pe 70 centimetri, era o harta a orasului Viena, adnotata cu un creion foarte fin, iar cea de-a doua era o harta rutiera pe care era insemnat traseul de la granita Romaniei cu Serbia, pana in Austria. Colonelul Duca mi-a spus, la o intalnire ulterioara, ca harta Vienei avea si insemnari cu cerneala simpatica, cu indici alfa numerici. M-a rugat sa nu pomenesc despre harta si in general despre discutia cu el, deoarece Marin Ceausescu tocmai fusese gasit sinucis la Viena, in subsolul legatiei.
Aparatul de radio pe care il gasisem in apartamentul din blocul Romarta, cica era mai performant si avea o gama de frecvente mult mai ampla decat cele normale, civile. Volumul cu Elvetia avea adnotari mai ales la pasajele care se refereau la landurile in care se vorbeste italiana si franceza. Mai erau accentuate acele paragrafe care se refereau la regimul bancar mai relaxat din anumite landuri ale confederatiei helvetice. Mai existau si etichete ale unui dosar din care lipseau filele, dar pe care se aflau urmatoarele inscrieri: "Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen, Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat /318842".
Facturile din apartamentul "teroristilor" erau destinate unor firme din Elvetia care se ocupau cu investitii de capital pe relatia Germania si Austria. Mai mult de atat nu am reusit sa aflu, dar desigur Parchetul avea toate posibilitatile la dispozitie pentru a descoperi legatura dintre cei care au tras in zona CC-ului, firmele din Elvetia, investitiile din Austria, hartile Vienei si eventual "sinuciderea" lui Marin Ceausescu, care se ocupa cu tranzactii cu armament si invartea sume colosale, pana sa se spanzure, deprimat.
Am mai predat colonelului si un fragment de hartie pe care se aflau urmatoarele note: "CE 545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi"; numerele de telefon: 13.65.65 si 14.54.46 si cuvintele: "of.serv. 9.30"; un nume - "Marinescu Dragos" si interioarele "261" si "551" insotite de cuvantul "sectia". Casetele audio cu cursurile intensive de italiana si franceza nu stiu pe mana cui au ajuns.
Colonelul de la CMJ sector 3 m-a rugat sa pastrez tacerea asupra lucrurilor pe care i le-am predat si asupra povestii mele si mi-a explicat ca este pe cale de formare o noua structura informativa, una patriotica, nu ca cea dinainte, unde ar fi bineveniti baieti simpatici si capabili ca mine. Dupa ce am aflat ca Voican era cel care se ocupa de treaba asta, am abandonat orice contact. Celor de la procuratura, cand m-au chemat, le-am explicat ca am promis sa pastrez tacerea asupra documentelor predate. S-au facut foc si para, asa ca i-am pus sa-l sune pe colonelul caruia ii predasem materialele si sa se inteleaga intre ei. Probabil ca s-au inteles foarte bine, deoarece in dosarele lui Voinea de la Parchet nu apar nici materialele predate colonelului Duca, nici hartiile, nici aparatura si nimic pe tema Elvetia, Viena, Marin Ceausescu. Chiria apartamentului care servea ca baza "teroristilor" era platita de un anumit Vidrascu Octavian, care trebuia sa apara, logic si in cartea de imobil. Administratorul blocului a refuzat sa-mi puna la dispozitie cartea de imobil, pentru a fotocopia semnatura misteriosului Vidrascu. Apartamentul respectiv, nr. 26 de la etajul 2, scara A a blocului din strada Academiei nr. 35-37, apartinea, absolut cert, unei institutii.
Pentru cei de la procuratura militara era o joaca sa afle carei institutii ii apartinea apartamentul conspirativ cu mobila standard. Dupa cum tot o joaca era sa descopere ale cui erau telefoanele notate pe fragmentul de hartie gasit in apartament. Cazul blocului Romarta are o caracteristica aparte, fata de alte cazuri in care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici exista proba nemijlocita a legaturii dintre misteriosii teroristi si institutiile care detineau spatii conspirative care serveau drept baze tactice si logistice teroristilor.
NUP-urile lui Joarza si musamalizarile lui Voinea
Parchetul Militar a avut insa o cu totul alta misiune decat cea a aflarii adevarului. De numele generalului Joarza se leaga anchetele finalizate cu NUP in cazurile Berechet - Zaharia, Tigareta II, Vila lui Magureanu, Distrugatorul Marasesti. "Onorabilul" general Samoila Joarza a fost numit de CSM, la cererea sa, pe o perioada de trei ani incepand cu septembrie 2007 pe functia de procuror militar sef birou al Compartimentului informatii clasificate din cadrul Sectiei Parchetelor Militare. "Compartimentul informatiilor clasificate asigura evidenta, prelucrarea, procesarea, pastrarea, manipularea, multiplicarea, transmiterea, distrugerea si arhivarea informatiilor clasificate pentru Sectia Parchetelor militare". Asadar, Joarza are timp berechet sa se ocupe de stergerea oricaror urme si distrugerea probelor aflate si acum in custodia sa personala.
De numele lui Voinea se leaga "spalarea" lui Ion Iliescu in dosarul mortilor de la Mineriada '90. Militarii au fost groparii adevarului despre evenimentele din 1989. La zece ani de la acel 22 decembrie 1989, cand viata mea si a altora a trecut printr-o mare cumpana si cu voia lui Dumnezeu am scapat intreg, s-a intamplat sa ma aflu fata in fata cu Samoila Joarza, ajuns sef al Sectiei Parchetelor Militare. L-am intrebat si atunci care mai este situatia dosarului CC-ului si al blocului Romarta. A sustinut fara sa clipeasca faptul ca domnia sa nu a avut de-a face niciodata cu dosarele din Decembrie 1989.
Specificitatea dosarului Romarta consta in faptul ca putea oferi veriga de legatura dintre teroristi si institutia de care acestia apartineau. Cei care au participat nemijlocit la evenimente puteau oferi o marturie si o serie de probe prin care se putea ajunge direct la punctul de comanda al grupelor care au actionat pe teritoriul Capitalei.
In decembrie 1989 am facut cunostinta personal cu trei dintre aceste personaje volatile, "teroristi" - a caror existenta a constituit ani de-a randul un subiect aprig de controversa. Reprezentantii Parchetului militar care sustin ca nu au probe care sa certifice existenta "teroristilor" mint. Aceste probe exista, iar generalul Samoila Joarza, inspector general in cadrul Parchetului Militar ca si generalul Voinea au strans toate aceste probe, pe langa multe altele, si le-au ascuns in fisetele Parchetului Militar, institutie in care nici macar procurorul general al Romaniei nu are putere de control.
Scandalos, in dosarul de la Parchet evenimentele din jurul CC si din blocul "Romarta" sunt prezentate complet trunchiat si mincinos, cu deformari grosolane, dar si cu subtile frazari menite sa conduca la ideea ca "schimburile de focuri s-au datorat unor impresii, pe fondul zvonurilor alarmiste, a lipsei de comunicare etc". (George RONCEA)