Organizatorii turneului de Mare Slem Australian Open, programat luna viitoare in perioada 14-27 ianuarie, au anuntat ca la aceasta editie vor fi luate masuri impotriva meciurilor trucate si a coruptiei din tenis. Conform AFP, masurile luate de organizatori includ deschiderea unei linii telefonice care va aduna informatii legate de orice act de coruptie ce ar putea aparea in timpul competitiei. O alta masura este interzicerea folosirii laptopurilor in incinta terenurilor de tenis.