La 5 noiembrie 2007, dupa intalnirea de la Washington cu premierul turc Recep Erdogan, presedintele George W. Bush a anuntat ca Statele Unite vor sprijini logistic incursiunea armatei turce impotriva taberelor PKK (Partidul Muncitorilor Kurzi) din nordul Irakului. O decizie dificila pentru Administratia de la Washington, care s-a trezit intre ciocan si nicovala. Planurile unui Kurdistan independent in nordul Irakului, incurajate in ultimii ani de americani, riscau sa alieneze definitiv cel mai important aliat al Statelor Unite din regiune. Or, in actualul context, Washingtonul nu-si poate permite ostilitatea Ankarei. "Dupa decenii de pasivitate in politica externa, Turcia se afirma acum ca un actor diplomatic important in Orientul Mijlociu", remarca prestigioasa publicatie "Foreign Affairs".
Nemultumirile Turciei
De mai multe luni, Guvernul de la Ankara se plange ca Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizatie considerata terorista, si-a gasit un "sanctuar" ideal in Muntii Qadil din nordul Irakului si ca, de acolo, organizeaza periodic incursiuni pe teritoriul Turciei. Nici autoritatile de la Bagdad, nici cele din zona kurda (care se bucura de o larga autonomie) nu s-au aratat capabile sa puna capat acestor raiduri si sa-i pedepseasca pe vinovati. Asa ca Turcia a hotarat sa rezolve singura situatia. La 17 octombrie 2007, Parlamentul de la Ankara a aprobat cu o majoritate zdrobitoare o interventie a armatei turce in nordul Irakului. Decizia politicienilor era rezultatul presiunilor venite din partea cercurilor militare.
Pe plan intern, Turcia a alternat regimurile autoritare cu cele care afisau o "fatada" parlamentara. Alteori, Turcia a promovat direct dictaturi militare. Ei se considera aparatorii mostenirii Kemaliste, lasata de Mustafa Kemal (AtatŘrk), intemeietorul Turciei moderne. Armata turca a dat patru lovituri de stat, ultima in 1980.
Dupa ce 20 de militari turci au fost ucisi in raidurile PKK, partidul de guvernamant AKP (Partidul Justitie si Dezvoltare) a fost nevoit sa accepte necesitatea unor represalii impotriva rebelilor kurzi din nordul Irakului. La granita dintre cele doua state au fost masati 100.000 de soldati turci.
La Bagdad, Guvernul irakian a protestat impotriva oricarei incursiuni straine in nordului tarii. Militiile kurde din nordul Irakului au amenintat si ele ca se vor opune oricarei invazii a Turciei in zona, indiferent de pretext.
Kurzii si masinatiunile marilor puteri
Pentru Washington, situatia este extrem de dificila. Statele Unite au incercat sa evite un conflict deschis intre cel mai important aliat al lor din regiune (Turcia) si cea mai stabila zona din Irak, nordul kurd.
In razboiul din 2003, kurzii irakieni au sprijinit intens invazia americana. Sperau ca, in schimb, SUA sa le recunoasca independenta si sa le atribuie provincia Kirkuk, extrem de bogata in hidrocarburi. Un plan care, desigur, ingrozeste Turcia. Autoritatile de la Ankara se tem ca infiintarea unui Kurdistan independent - si pe deasupra si bogat in petrol - va intensifica tendintele secesioniste si in afara granitelor Irakului.
Circa 26 de milioane de kurzi traiesc astazi in Orientul mijlociu, fara sa aiba o tara a lor, fiind impartiti intre Turcia, Irak, Iran si Siria. Idealul lor national a fost intotdeauna sacrificat pe altarul intereselor marilor puteri ori al puterilor regionale.
Statele care formeaza actualul Orient Mijlociu Rasaritean au fost fondate pe ruinele Imperiului Otoman, la sfarsitul primului razboi mondial, de marile puteri europene, conform intereselor lor. Inca din 1916, Franta si Marea Britanie isi partajau in zona sferele de influenta, prin "Acordul SYKES-PICOT". In 1920, "Tratatul de la SÚvres" trasa arbitrar granitele prin desert si munti, instaland la putere familii conducatoare contestate.
Inainte de primul razboi mondial, Imperiul Britanic incercase sa-i rascoale pe kurzi impotriva Imperiului Otoman, indemnandu-i sa ia sub control Mosul, o regiune foarte bogata in petrol. "Tratatul de la SÚvres" crea bazele unui stat kurd si ale unuia armean, pe ruinele Imperiului Otoman, dand Greciei restul teritoriului fostului Imperiu.
Nationalistii turci, sub conducerea lui Mustafa Kemal (AtatŘrk) s-au revoltat impotriva prevederilor "Tratatului de la SÚvres" si, dupa un razboi de trei ani, au obtinut revizuirea Tratatului in sensul dorit de ei. Astfel, se nastea Turcia moderna. Britanicii, care atasasera intre timp provincia Mosul la Irakul pro-britanic, isi pierdusera evident interesul pentru kurzi. Vechile promisiuni au fost uitate. Istoria pare sa se repete acum, cand Ankara ameninta Washingtonul cu ruperea prieteniei.
Statele Unite sunt nevoite sa tina seama de rolul capital al Turciei in regiune. Pe aici tranziteaza cea mai mare parte a echipamentului american din Irak. Bazele aeriene ale Turciei au jucat un rol fundamental in razboaiele din Afganistan si Irak. Asa ca Ankara are un atu important in orice negocieri transatlantice.
PKK si Abdullah Ocalan
In Turcia, kurzii reprezinta astazi o cincime din populatia tarii, dar ei nu dispun de nici unul din drepturile minoritatilor. Originea PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) se afla in manifestatiile de protest ale studentilor kurzi din anii '60 si '70. Dupa o rapida industrializare, Turcia a fost martora radicalizarii miscarii muncitoresti si a celei studentesti, dupa 1968.
De la inceput, PKK a reclamat infiintarea unui stat kurd, independent. Programul PKK sublinia importanta prioritara a chestiunii nationale: "Atata timp cat contradictia nationala ramane nerezolvata, nici o alta contradictie nu poate fi rezolvata", se scrie in programul PKK.
In 1978, guvernul social-democrat al premierului Bulent Ecevit a impus legea martiala in provinciile majoritar kurde. Doi ani mai tarziu, in 1980, militarii turci preiau puterea si dezlantuie teroarea contra opozitiei. Represiunea cea mai violenta s-a inregistrat in provinciile kurde. PKK este silit sa se refugieze in Liban si sa se antreneze in Valea Bekka din Siria alaturi de gherilele OEP-ului lui Arafat, aflat pe atunci in gratiile Moscovei.
Liderul PKK Abdullah Ocalan locuia la Damasc, fiind tolerat de guvernul sirian. In 1984, gherilele PKK au dezlantuit un razboi cu armata turca, care a raspuns cu o extrema brutalitate. Pana in 1990, circa 2500 de asezari kurde au fost evacuate, iar populatia silita sa emigreze. Guvernul turc a infiintat atunci "garda rurala", pe care a indreptat-o contra activitatilor PKK din mediul satesc. Razboiul dintre PKK si armata turca a facut circa 35.000 de victime.
Dar, odata cu destramarea URSS, regimul de la Damasc a fost lipsit de suportul sau traditional, asa ca soarta PKK a devenit precara. In 1993, la o conferinta de presa, Ocalan a anuntat o "incetare a focului" unilaterala, precum si abandonarea proiectului de creare a statului kurd.
In 1998, Turcia l-a silit pe Ocalan sa paraseasca Siria. Cum nici o tara nu s-a grabit sa-i acorde statutul de "refugiat politic", Ocalan s-a ascuns in Kenya, unde a fost capturat de serviciul secret turc, cu ajutorul CIA. Ocalan a fost adus in Turcia, judecat si condamnat la inchisoare pe viata.
Ramas fara lider, PKK a adresat guvernului turc o propunere de colaborare, promitand sa renunte la lupta armata. Rezultatul s-a vazut la alegeri. Pentru prima data, DTP - partid kurd recunoscut in Turcia, apropiat de PKK - a obtinut mai putine voturi decat AKP (Partidul Justitiei si Dezvoltarii), in regiunile cu populatie majoritar kurda. Amenintat cu disparitia, PKK a revenit la lupta armata si la promovarea ideii de stat kurd.
Kurzii din Irak, intre turci si americani
Cand ideea unui stat kurd parea definitiv ingropata in Turcia, ea a inceput sa prinda contur peste granita, in Irak - pe fondul interventiei americane impotriva lui Saddam Hussein. SUA si Israelul doresc formarea, in nordul Irakului, a unui stat kurd, in virtutea "logicii pretroliere", a interesului pentru hidrocarburi (Kirkuk). Regiunea se bucura deja de o autonomie cvasi-totala fata de Bagdad.
Zona kurda din nordul Irakului este prezentata, in mod obisnuit, drept o "poveste de succes" a ocupatiei americane. In realitate, este un dominou instabil. Atunci cand SUA a reunit trei provincii din nordul Irakului, cu intentia de a crea acolo un stat kurd, Administratia Bush nu a luat in calcul opozitia Ankarei. Liderii turci au considerat proiectul american drept o lovitura pe la spate.
Ca membra in NATO, Turcia a reprezentat timp de decenii flancul rasaritean al Aliantei, ocupand o pozitie strategica foarte importanta, in tot cursul Razboiului Rece, contra URSS. Influenta Ankarei a scazut considerabil dupa colapsul Uniunii Sovietice. Situatia s-a schimbat, insa, dramatic odata cu invazia americana din Irak. O Turcie ostila ar fi un adevarat dezastru pentru Washington. Un lux pe care Administratia Bush nu si-l poate permite. "Turcia trebuie privita de acum ca o importanta putere regionala" - concluziona STRATFOR la 23 octombrie 2007.
Victoria Ankarei
Problema gherilelor PKK a constituit principalul subiect de dezbatere al conferintei de la Ankara a statelor vecine Irakului. Au participat ministri de Externe ai tarilor din regiune, cei ai statelor cu drept de veto in Consiliul de Securitate ONU, cei ai statelor membre in G-8, si Secretarul General al ONU Ban Ki-moon.
Condoleezza Rice a dat asigurari Turciei ca, in ciuda angajamentelor americane fata de kurzii din nordul Irakului, SUA continua sa considere PKK drept un grup terorist si un inamic comun, si a reiterat sprijinul american fata de actiunile Ankarei impotriva gruparii rebele.
Conferinta de la Ankara a adoptat o rezolutie care condamna actele de terorism de pe teritoriul Irakului, dar si pe cele pornite de pe teritoriul Irakului impotriva unor state vecine. Rezolutia reprezinta astfel un prim pas spre legitimarea loviturile militare ale Turciei contra PKK. Intalnirea Bush-Erdogan din 5 noiembrie a confirmat, de fapt, intelegerile de la Ankara.
Este de observat ca SUA, desi declara ca PKK este o organizatie terorista, sustine in acelasi timp PJAK (Partidul Vietii si al Adevarului din Kurdistan), iranieni, care se opune Teheranului. Or, PJAK colaboreaza strans cu PKK de multa vreme. Sunt "organizatii surori". Pe de alta parte este aproape sigur ca, desi tinta declarata a invaziei este PKK, atacurile Turciei se vor extinde inevitabil in tot nordul Irakului.
Intr-o convorbire telefonica, Bush l-a asigurat pe Gul ca SUA vor actiona de partea Turciei, "pentru a combate terorismul PKK, care opereaza in nordul Irakului".
Premierul Erdogan a declarat pentru "Thomson Financial": "Vom desfasura o actiune militara, alaturi de SUA, contra gherilelor PKK din nordul Irakului". Adaugand apoi, semnificativ: "Ne asteptam sa actionam impreuna asa cum am facut-o, de pilda, in Afganistan". Turcia a deplasat in Afganistan 1000 de militari.
Este prima victorie a politicii externe a Turciei in fata intereselor enorme din zona ale SUA. Nordul "stabil" din Irak se va tranforma astfel, la randul sau, intr-un nou camp de confruntari, in acest "conflict fara sfarsit", care este razboiul din Irak.