A pregatit mii de studenti vreme de peste 20 de ani. A fondat Ivana Chubbuck Studios la Hollywood, loc de studiu preferat de catre actori, scenaristi si regizori. Puterea actorului, cartea Ivanei Chubbuck, profesoara de actorie cu aura de star, se ga
A pregatit mii de studenti vreme de peste 20 de ani. A fondat Ivana Chubbuck Studios la Hollywood, loc de studiu preferat de catre actori, scenaristi si regizori. Puterea actorului, cartea Ivanei Chubbuck, profesoara de actorie cu aura de star, se gaseste acum si in librarii. De la evenimentul organizat de Quality Books si B1 TV, miercuri, in Plaza Romania, nu a lipsit nici Monica Barladeanu.
Cartea, care a schimbat destinul multor vedete de la Hollywood, a fost si pentru frumoasa actrita un adevarat ghid in drumul ei spre celebritatea internationala, Monica fiind de altfel si singurul actor din Romania pe care Ivana Chubbuck l-a acceptat la cursuri. "Metoda Chubbuck mi s-a parut complexa si plina de resurse in crearea unui personaj, iar cartea - o nesfarsita sursa de idei cand te afli in impas creativ'', a pus Monica.
Volumul trateaza dupa metoda Chubbuck texte clasice si contemporane din piese de teatru sau scenarii de film. "Eu ii invat pe actori cum sa castige pentru ca asta fac oamenii si in viata reala - urmaresc un tel. Metoda Chubbuck s-a nascut din cautarea mea de a intelege si de a-mi depasi traumele personale - mai ales atunci cand ele s-au rasfrant asupra interpretarii si vietii mele. Nici n-am stiut cat de eficient si de profund va deveni acest concept'', marturisea Ivana Chubbuck. Generatiile anterioare de actori s-au ghidat dupa tehnicile traditionale ale lui Stanislavski, Meisner si Strasberg. Preluand teoriile acestor maestri si aducandu-le intr-un nou registru psihologic si de studiu aprofundat al comportamentului uman, Ivana Chubbuck a reusit sa puna bazele unei metode de lucru care aduce actoria la un nou nivel, invatandu-i pe actori cum pot fi utilizate suferinta si emotiile interioare nu ca scop in sine, ci ca masa de manevra in atingerea unui tel. Ivana Chubbuck isi dezvaluie in aceasta carte stralucita metoda care a stat la baza carierei celor mai multi dintre actorii de succes, intre acestia numarandu-se Brad Pitt, Charlize Theron, Djimon Hounsou, Elisabeth Shue si Halle Berry. "Ivana Chubbuck este principalul profesor de actorie al secolului XXI. Datorita cursurilor Ivanei, cariera mea a pornit pe un cu totul alt fagas, iar profunzimea cu care am inceput sa lucrez avea sa constituie o schimbare radicala. Cartea ei va fi o binecuvantare pentru orice actor in devenire si un dar pentru noi toti, care am avut destul noroc incat sa practicam acest mestesug magnific", spunea Halle Berry.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.