Mama Galina din Ucraina. Asa-i spun toti in prezent. In copilarie a trait o intamplare aproape ca in basmul "Fetita cu chibrituri" al lui Andersen. Acum locuieste cu 22 de copii.

In Odessa unor vremi trecute. Cu mainile intepenite de frig, o fetita isi freaca ochii rosii. Rochita? E motolita. Se misca incet. Aratare ciudata cu chip de inger. Vinetie, are puterea sa se culce pe piatra rece de la colt. Se adaposteste uneori in strada, deoarece are un tata alcoolic si violent. Palpaie o umbra, dar nimeni n-o vede pe fetita. Cristale reci de gheata zgarie lumina. In vis, sau poate n-a fost vis, apare zana. Deschide ochii. Simte ca se incalzeste. Alaturi, cateii tin loc de plapuma. Doua minute, o eternitate, atat le-a trebuit cateilor pentru a o salva. Pe Galina, "fetita cu chibrituri". Acum, Mama Galina, cum i se spune, locuieste cu 22 de copii in doua camarute si, de-a lungul timpului, a mai avut grija si de alti 20 de pusti ai strazii.


SOARTA. Atunci a invatat ca trebuie sa aiba grija de toti copiii nefericiti pe care soarta i-a trimis in strada. Pe Galina, acum apropiata de varsta pensiei, soarta a determinat-o sa aiba grija de copiii fara casa. Chiar si-a facut un mod de viata din asta. A "strans" pana acum o familie numeroasa, demna de Cartea Recordurilor. Mai mult, ea le-a dat o educatie aleasa.  O parte sunt acum la casele lor si ii multumesc. Mare parte din cei pe care i-a crescut au devenit pictori, muzicieni, juristi, toti cu studii superioare datorita educatiei primite in familia Galinei. Femeia se ocupa tot timpul de ei, dar are nevoie de ajutor pentru a le plati meditatiile la engleza, informatica, muzica, pictura. "Pe unii dintre copii, alcoolici sau aurolaci de la varste fragede, i-am luat aproape inghetati de frig de pe strada. Statul ucrainean nu se ocupa de copiii si maturii vagabonzi considerati irecuperabili", spune Galina.


In fiecare iarna, sute de oameni ingheata pe strazile din Odessa. "Dimineata trece o masina speciala si strange cadavrele pentru a le duce la morga", afirma Galina.  Femeia continua sa ia copii de pe strada si ii creste cu ajutorul primit de la fundatii, de la comunitatile crestine din orasul Odessa, de la preotii care ii indeamna pe enoriasi sa o ajute cu cele necesare. Momentan a obtinut o locuinta la tara si i-a dus pe copii acolo sa-i invete cu muncile gospodariei, sa se lupte cu sapa si lopata. "Mama Galina" a ajuns cunoscuta in intreaga Ucraina. Toti o cauta pentru a-i aduce copii abandonati. Pentru ca toti stiu ca ea nu refuza pe nimeni. Numai ca nu mai poate lua in grija decat adolescenti, deoarece legea nu ii mai da voie. Trebuie ca atunci cand va ajunge la varsta pensionarii, de care nu e departe, copiii sa treaca pragul majoratului.  


INCEPUTURI. Bunicul Galinei Martinova (50 de ani) a venit din Bulgaria in 1918 si a infiintat un orfelinat pentru copiii ramasi fara parinti in urma celui dintai razboi mondial. A fost impuscat, pentru ca ii accepta si pe fiii celor considerati dusmani ai regimului sovietic. Prin venele Galinei curge si mult sange romanesc, iar femeia, care a fost de cateva ori in Romania, ii simpatizeaza mult pe romani. Ea crede ca e posibil ca dragostea pentru orfani sa se fi transmis ereditar.

S-a nascut intr-o familie instarita, cu rude bogate in Bulgaria, cu tatal profesor si mama bibliotecara. Fetita avea posibilitati, dar atmosfera tensionata de acasa o facea sa plece. Tatalui sau ii placea sa bea, iar cand parintii se certau, Galina dormea sub scara unui bloc, in liniste. Prefera compania cainilor vagabonzi decat tipetele si bataile incasate de la tata. Si cainii au fost cei care i-au salvat viata. Fetita se intorcea acasa doar cand tatal sau se trezea din betie. Oamenii stiau despre ea ca doarme acolo cu cainii, o invitau de multe ori sa vina la ei in casa, dar ea refuza, pentru ca nu avea incredere in nimeni, ca si astazi, de altfel. Crede si acum ca un om nu poate fi mai fidel decat un animal.

Situatia prin care a trecut a facut-o sa creada ca oricare copil poate ajunge in strada. Din cauza unor afectiuni, Galina nu a nascut decat un copil. Ceilalti 41 de copii au fost "adoptati", majoritatea fara acte legale. Pe unii i-a luat din spitale, altii provin din strada sau au fost adusi de cineva, chiar si de militie. Nimeresc la ea in special copiii care nu sunt institutionalizati in internatele de stat. Militienii ii aduceau cate un copil, pentru ca era singura despre care se stia ca ingrijea si micuti fara un statut legal foarte clar. Deoarece nu se indura dupa aceea sa-i indeparteze, pustii deveneau membri ai familiei. Unii au plecat insa singuri, in special cei care nu puteau respecta regulile stricte: sa nu fure, sa nu fumeze, sa nu minta, sa nu faca rau cuiva.


BÃ…TÃ…IOASÃ…. Galina a luptat mult pentru unii copii pe care ar fi vrut sa-i infieze alte familii sau sa-i ia statul. A avut destule procese, dar le-a castigat pe toate datorita puterii credintei. Toti copiii sunt botezati in religia ortodoxa, se impartasesc des si ii cunoaste toata lumea credincioasa din oras. Toti copiii care au devenit adulti au studii superioare, chiar si cei pe care medicii ii diagnosticasera, inainte sa fie luati de Galina, drept inapti, debili, bolnavi psihic. Printr-o minune, toti au devenit normali, oameni in toata firea. Dar acest lucru a necesitat multa munca, timp de multi ani. Iar meritele femeii nu sunt recunoscute asa cum ar trebui. Insa Galina nu se da batuta in fata greutatilor: conduce energic o fundatie si se zbate sa obtina ajutor pentru a-i creste ea singura pe cei pe care i-a salvat.

Galina iubeste foarte mult copiii. Numai prin dragoste a putut sa faca oameni normali din niste fiinte considerate "irecuperabile". A fost nevoie uneori si de forta, atunci cand unii copii voiau sa consume alcool sau sa se apuce de rele, dar o facea iarasi din dragoste pentru ei, pentru ca lor sa le fie bine. A luptat si lupta cu cei care sunt in stare sa vanda copii sub paravanul unor asa-zise adoptii in strainatate. De aceea, poate, odata, cand a venit un militian sa-i ia un copil care nu voia sa plece, s-a impotrivit si s-a luptat cu omul legii pana i-a rupt o mana!


PREOTUl. Antonie Kumpata este parohul bisericii din satucul Baitalyi, aproape de Odessa.  Prieten cu Galina, preotul a infiat si el cinci copii, care locuiesc alaturi de fiul familiei Kumpata, care are un an si jumatate. In plus, el a salvat de pe strada alti zeci de nefericiti pe care i-a adapostit intr-o casa darapanata din lut din curtea parohiei. Primind o mana de ajutor, acestia au ajuns sa se poata descurca omeneste si au devenit credinciosi. "Am adus aici si o fata gravida, care ingheta pe strazile Odessei la minus 17 grade."  Vazand ca eforturile sale dau roade, preotul s-a hotarat sa ajute cat mai multe astfel de suflete fara adopst si s-a gandit sa faca un adevarat sat al celor mici si neajutorati. Mai intai, vrea sa ridice o casa de copii sub ocrotirea parohiei, iar terenul pentru viitoarea constructie deja il are. Ii lipsesc insa banii pentru materiale, asa ca acum cauta sprijin. El este ferm hotarat sa nu abandoneze proiectul, in ciuda tuturor greutatilor pe care le-ar putea intampina, pentru ca, spune preotul, imaginea copiilor abandonati sfasie inima.

Parintele povesteste cum aratau copiii pe care el insusi i-a adoptat: erau distrofici, aveau ochii incercanati, iar unii nu vazusera si nu gustasera vreodata carne. Aveau cosmaruri noaptea si nu se descurcau nici sa mearga la toaleta. Cand preotul si sotia sa au vrut sa le faca prima baie, tipau ca din gura de sarpe, pentru ca la spital fusesera spalati doar cu apa rece. "S-au acomodat greu cu casa. Isi ascundeau seara lucrurile de teama ca peste noapte cineva sa nu le fure si mancau pe furis. A fost greu pana au inteles ca totul se imparte in mod egal, ca fiecare primeste la fel cu celalat. Erau ca niste animale salbatice, iar acum sunt fericiti. Acum nu lipsesc de la slujba, dar niciodata nu i-am obligat sa vina. Fac asa pentru ca vor ei", spune preotul. De gospodarie are grija mai ales preoteasa, pentru ca parintele pleaca des sa caute bani pentru a indeplini visul destinat copiilor. Iar cand lipseste cateva zile, incepe sa i se faca tare dor de micutii ramasi acasa.

Povestea acestor oameni poate fi fara sfarsit, atata vreme cat vor exista suflete daruite cu lumina, care sa ii ajute. Iar lumina este cu atat mai puternica de Sarbatoarea Craciunului, cea mai frumoasa si mai iubita de cei mici si mari, de saraci sau bogati. Si sa nu uitam ca Fecioara Maria, cand trebuia sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, insotita de Iosif, din casa in casa, rugandu-i pe oameni sa-i ofere adapost. Adapostul, de fapt, era si este sufletul.