La 23 decembrie se implinesc 26 ani de cand cel mai popular director al Europei Libere, Noel Bernard, a decedat la München in urma unei actiuni a Securitatii. Fostul director al Europei Libere, Nestor Rates, a fost insarcinat oficial in urma cu cativa ani de conducerea americana a postului sa ceara serviciilor secrete romanesti date despre atentatele si asasinatele care au avut loc la postul de radio din München. In exclusivitate pentru Jurnalul National, Nestor Rates explica ce legaturi a gasit in dosarele Securitatii despre crimele de la REL, in special despre cazurile Noel Bernard si Emil Georgescu.

Jurnalul National: In ultimul timp, Europa Libera a revenit puternic in atentia opiniei publice o data cu premiera excelentului film documentar "Razboi pe calea undelor" al reputatului cineast Alexandru Solomon, dar si datorita dezvaluirilor de presa. Sunteti unul dintre protagonistii filmului. Intre altele, va referiti la un document din dosarele Securitatii pe care l-ati prezentat pentru prima oara in vara la conferinta de la Sighet. De ce este acest document atat de relevant?Nestor Rates: Documentul la care va referiti face parte din dosarul lui Noel Bernard, cel mai vestit director al Europei Libere, din arhiva SIE, dar se refera nu numai la el, ci la intreagul post. El marcheaza trecerea regimului Ceausescu la extinse actiuni violente in strainatate, cu Europa Libera ca obiectiv principal. Este, de fapt, planul unei ofensive criminale pe care Securitatea avea s-o desfasoare pe parcursul anilor a€˜80 contra Europei Libere si a celor care vorbeau la microfonul acestui post. Am detectat acest document in opisul dosarului Noel Bernard inca de cand am primit spre cercetare prima lui varianta, cu cinci ani in urma. Sarea in ochi prin faptul ca era plasat in opis la inceputul dosarului, desi celelalte documente erau insirate in ordine cronologica, cele mai vechi datand inca din anii a€™60. Mai atragea atentia si prin faptul ca era un plan de masuri foarte amplu, 10 pagini, emis cu doar cateva luni inainte ca primele acte teroriste contra Europei Libere sa se petreaca.