Londra, 21 dec /Rompres/ - Daddy Fantastic (Taticul Fantastic) si Bobby Dazzler (Bobby Orbitorul) sunt doua dintre numele pe care 40.000 de britanici au ales, anul acesta, sa le poarte in locul celor vechi, relateaza site-ul Ananova.  Dadd
Londra, 21 dec /Rompres/ - Daddy Fantastic (Taticul Fantastic) si Bobby Dazzler (Bobby Orbitorul) sunt doua dintre numele pe care 40.000 de britanici au ales, anul acesta, sa le poarte in locul celor vechi, relateaza site-ul Ananova.  Daddy Fantastic (numele unui personaj de desene animate) fusese pana nu demult Robert Sullivan, un tamplar din Gloucester. Bobby Dazzler (numele unui protagonist dintr-un serial TV) este un electrician pe care, in trecut, il chema Paul Lancaster. Printre celelalte nume excentrice inregistrate in 2007 de departamentul britanic care se ocupa cu acest lucru se mai numara Something Long And Complicated (Ceva Lung si Complicat) si, poate cel mai bizar, Mouth Who Wants To Know O'Mighty (Gura Care Doreste Sa-l Cunoasca Pe Cel Atotputernic).     Matt Damon, cel mai sexy erou al anului 2007 Actorul american Matt Damon a primit titlul de cel mai sexy erou, pentru interpretarea spionului Jason Bourne, in timp ce Johnny Depp a primit titlul de cel mai talentat actor din partea revistei People, informeaza Reuters. In cel mai recent numar al sau, People a dorit sa onoreze opt staruri ale caror cariere au stralucit in 2007. Matt Damon a fost numit cel mai sexy erou, dupa ce, in noiembrie, aceeasi revista People i-a acordat titlul de cel mai sexy barbat in viata pe 2007, onoare pe care, initial, starul din seria aventurilor agentului secret Jason Bourne a vrut sa o decline. In ultima vreme, in afara de partea a treia a aventurilor celebrului agent secret american, Matt Damon a mai aparut intr-o serie de filme foarte aplaudate de critici, printre care s-au numarat "Cartita" de Martin Scorsese si "Syriana" cu George Clooney.     12.500 de marci, intr-un vechi tranzistor Un berlinez a descoperit un testament si 12.500 de marci germane in cutia unui aparat de radio portativ din anii 1950 cumparat pe site-ul de licitatii online eBay, potrivit cotidianului Bild.  Singurul participant la licitatie, Klaus Matschos, 46 de ani, a cumparat radioul pentru un euro, plus taxele de transport de 3,98 euro. "Cand am deschis cutia, a cazut un plic. Initial, am crezut ca sunt instructiunile de utilizare", a explicat acest electrician din Dorsten, Renania de Nord-Westfalia (vestul Germaniei). El tinea insa in maini testamentul unui anume Gustav adresat fiului Heinz in 1990. Ca ultima dorinta, Gustav cerea sa fie inmormantat in cimitirul Louise din cartierul berlinez Charlottenburg. Banii, echivalentul a 6.250 de euro, urmau sa serveasca pentru plata funeraliilor. Scrisoarea era insotita de o fotografie a unei femei cu copilul sau. "Scrisoarea m-a emotionat. As vrea sa i-o inapoiez lui Heinz, precum si banii", a declarat Matschos, care a incredintat totul politiei.   Denzel Washington doreste sa revina pe Broadway Superstarul Denzel Washington sustine ca abia asteapta sa revina in lumea teatrului, pe scenele de pe Broadway, la trei ani dupa ce a facut senzatie in rolul lui Brutus din "Julius Caesar", informeaza vineri IMDb.com consultat de Rompres. Actorul laureat al Premiului Oscar este originar din New York si si-a cumparat recent un apartament in metropola americana de pe malul Atlanticului. El a marturisit ca isi doreste nespus de mult sa revina pe Broadway, locul unde si-a inceput cariera artistica in urma cu 30 de ani. "Iubesc teatrul si am cumparat recent un apartament la New York. Incerc sa-mi petrec cat mai mult timp acolo. Este timpul sa ma intorc acasa", a declarat Washington.   Un asteroid ar putea lovi planeta Marte in ianuarie Un asteroid descoperit recent are 1 la 75 sanse de a lovi planeta Marte la data de 30 ianuarie, a anuntat o echipa de astronomi, informeaza Associated Press receptionata de Rompres. "Sansele de impact sunt neobisnuit de mari. Noi de obicei lucram cu sanse mult mai mici cand este vorba de potentialul de impact al asteroizilor pe care ii urmarim", a comentat Steve Chesley, astronom in cadrul programului NASA de monitorizare a obiectelor cosmice din apropierea Terrei care au potentialul de a lovi Pamantul. Asteroidul 2007 WD5 a fost descoperit la sfarsitul lunii noiembrie si are dimensiunile apropiate de ale meteoritului Tungus ce a lovit Siberia in 1908, eliberand o cantitate de energie echivalenta unei bombe nucleare de 15 megatone si culcand la pamant peste 60 de milioane de copaci. Initial, asteroidul ce se afla in prezent pe o traiectorie intre Pamant si Marte, avea o sansa de impact cu Planeta Rosie de 1 la 350, dar aceste sanse au crescut in cursul ultimei saptamani. In cazul unui impact asteroidul va cadea probabil in zona ecuatorului planetei, zona in care se afla roverul robotizat Opportunity. Acesta insa nu este in pericol, aflandu-se in afara razei de impact.   Arabella Spencer-Churchill, nepoata lui Winston Churchill, a murit Arabella Spencer-Churchill, nepoata fostului premier britanic Winston Churchill si fondatoare a festivalului de rock de la Glastonbury, a decedat la varsta de 58 de ani, informeaza Associated Press. Arabella Spencer-Churchill, care suferea de cancer la pancreas, a decedat la locuinta sa din Glastonbury, sud-vestul Angliei, a anuntat sotul ei, Ian McLeod. In aceeasi zi, fiul ei, Nicholas Jake Barton, a fost condamnat la trei ani de inchisoare in Australia pentru implicare in trafic cu ecstasy. Nascuta la 31 octombrie 1949, Arabella Spencer-Churchill a fost fiica lui Randolph Churchill, fiul fostului premier britanic Winston Churchill, si a lui June Osborne. "Sunt deosebit de mandra de bunicul meu si sper ca ar fi mandru de mine, dar ... nu am putut sa fiu un Churchill", a afirmat ea intr-un interviu publicat in iunie in ziarul The Independent. Arabella Spencer-Churchill are de asemenea o nepoata, Jessica McLeod, 19 ani. Funeraliile Arabellei Spencer-Churchill vor avea loc in conformitate cu credinta sa budista, a precizat sotul ei.   Jessica Alba s-a logodit cu Cash Warren Doug Jones, colegul Jessicai Alba din filmul "Fantastic Four: Rise of the Silver Surfer", sustine ca aceasta s-a logodit in secret cu Cash Warren, tatal copilului cu care Alba este insarcinata, informeaza IMDb.com consultat de Rompres. La o conferinta de presa organizata la Festivalul Filmului de Aventura Jules Verne, Doug Jones s-a referit la Cash Warren, prietenul intim al actritei, cu care aceasta este insarcinata, ca la logodnicul ei. Rugat sa comenteze vestea ca Jessica Alba este insarcinata, Jones a raspuns: "Jessica si logodnicul ei se simt excelent impreuna si vor avea cel mai frumos copil din lume". Purtatorul de cuvant al Jessicai Alba a refuzat sa confirme vestea logodnei, insa actrita a fost vazuta purtand pe deget un inel de logodna.   Winona Ryder, fara tigari la filmarile Star Trek Responsabilii filmului "Star Trek" isi doresc atat de mult ca decorurile si costumele sa nu fie vazute de public inainte de lansare, incat au interzis pauzele pentru fumat, relateaza site-ul Contactmusic, consultat de Rompres. Winona Ryder se numara printre vedetele suparate ca trebuie sa stea toata ziua inchise intr-un complex in care nu este permis fumatul situat intr-o regiune izolata a desertului californian. Insa regizorul J.J. Abrams este hotarat ca decorurile si costumele sa nu ajunga in presa. "Winona este o fumatoare inraita si a fost enervata cand producatorii i-au spus ca nu are voie sa ia o pauza de fumat in apropierea platoului din cauza unei clauze de confidentialitate pe care a semnat-o. Winona si ceilalti sunt plimbati in masini de golf acoperite - pentru a-i ascunde de fani si paparazzi", a declarat o sursa. "J.J. a incercat sa o faca pe Winona sa inteleaga cat de devastatoare ar fi publicarea fotografiilor unor personaje sau scene cheie. Actrita a spus ca intelege, insa se urca pe pereti", a adaugat sursa.   Diana: soferul beat "mergea ca un clovn" Henri Paul, soferul autoturismului Mercedes in care printesa Diana si iubitul ei Dodi Al-Fayed au murit in 1997 la Paris, era beat si "mergea ca un clovn" cu mai multe ore inainte de accident, a afirmat un martor in cadrul anchetei judiciare la Londra, relateaza AFP. "L-am vazut beat", le-a spus anchetatorilor Alain Willaumez, barman al hotelului Ritz din Paris. Anchetele politiei franceze si a Scotland Yard-ului au ajuns la concluzia unui accident, cauzat de viteza excesiva si de un sofer, Henri Paul, de asemenea decedat, care bause prea mult. Potrivit lui Willaumez, Paul a stat 40 de minute in barul de la Ritz, incepand cu ora 22:00, in seara de 30 august 1997. "Mi-am dat seama imediat dupa modul in care avea ochii si cum vorbea ca era beat. Ochii ii straluceau, deschisi larg, si era vizibil intr-o stare anormala. Cand a plecat din bar, s-a lovit de un coleg. Nu avea mersul sigur. Mergea ca un clovn, a adaugat angajatul hotelului francez", a povestit Willaumez.   Jennifer Hudson si Queen Latifah, intr-un nou film Actritele Jennifer Hudson et Queen Latifah vor figura pe afisul filmului "The Secret Life of Bees", a anuntat presa specializata de la Hollywood. Filmul este inspirat de un roman de succes al lui Sue Monk Kidd, potrivit Variety. Jennifer Hudson, 25 de ani, distinsa cu un Oscar pentru filmul "Dreamgirls", va juca rolul prietenei principalului personaj al filmului, o tanara de 14 ani (interpretata de Dakota Fanning) care isi paraseste tatal violent in Sudul segregationist pentru a se refugia la trei surori apicultoare, excentrice si generoase. Queen Latifah si actrita britanica Sophie Okonedo, vazuta in "Hôtel Rwanda", vor interpreta doua dintre surori. Cea de-a treia ar putea fi cantareata Alicia Keys. Filmarile vor incepe in ianuarie in Carolina de Nord, iar filmul va fi lansat mai tarziu in 2008, a precizat Variety.     Keira Knightley se teme sa joace in comedii Actrita Keira Knightley, nominalizata la premiile Oscar, a marturisit ca se teme sa joace in comedii, deoarece s-ar simti jenata "sa se faca de ras" pe marele ecran si considera ca e prea "sumbra" pentru a fi amuzanta, informeaza site-ul celebritywonder.com. "Cred ca sunt pasionata de lucruri mai sumbre in acest moment. Sunt destul de speriata de comedii. Nu este un gen pe care l-am urmarit frecvent. Cred ca oamenii pot mereu sa citeze filmele amuzante, dar eu nu am fost niciodata capabila sa fac asta. Pot sa le citez pe cele tragice, dar nu si pe cele amuzante", a declarat actrita. Keirei ii place sa mearga la cinema pentru a vedea filme care o fac sa planga: "Cred ca peliclele care ma fac sa plang imi plac cel mai mult. Sunt milioane de filme care ma fac sa plang. Plang din orice".             Cher sufera de diverticulita Cher s-a internat in Germania la aceasi clinica unde a fost internata si prietena sa Farrah Fawcett care are cancer, celebra cantareata suferind de diverticulita, o afectiune a intestinului, informeaza MDb.com consultat de Rompres. Solista in varsta de 61 de ani a calatorit spre Europa unde a fost diagnosticata cu aceasta boala care se manifesta prin dureri abdominale foarte puternice provocate de o inflamare a anumitor zone ale colonului. "De cateva saptamani Cher s-a aflat in agonie. Suferea de niste dureri abdominale atroce si a consultat o serie de medici dar si vindecatori si chiar mistici orientali", a declarat un apropiat al solistei pentru publicatia americana National Enquirer. Medicii germani i-au oferit lui Cher o dieta speciala foarte bogata in fibre, impotriva inflamatiei si o tin pe solista sub stricta supraveghere medicala. in majoritatea cazurilor diverticulita este tratata cu un regim alimentar special si antibiotice. Cazurile mai grave pot necesita interventii chirurgicale pentru inlaturarea partilor inflamate ale colonului.   Woody Allen revine la New York Celebrul Woody Allen a renuntat la filmarile in Europa pentru a regiza un film in New York-ul sau natal, informeaza IMDb.com consultat de Rompres. Dupa ce o buna parte a carierei sale a realizat filme exclusiv in Manhattan, la New York, Woody Allen a parasit SUA in 2005 pentru a filma numai in Europa, incepand cu productia "Match Point". Insa celebrul cineast este gata pentru a reveni la New York si va incepe filmarile la noua sa productie in primele zile ale noului an. Conform speculatiilor din presa americana, Woody Allen a renuntat sa mai filmeze pe batranul continent dupa ce spaniolii au protestat fata de decizia guvernului de la Madrid de a-i acorda o serie de facilitati pentru realizarea filmului "Vicky Cristina Barcelona" in care joaca Penelope Cruz si Scarlett Johansson, pelicula ce a fost filmata in cursul verii trecute la Barcelona.   Au furat o plaja intreaga Politia ungara investigheaza un caz uluitor, in care persoane necunoscute au furat o intreaga plaja, cu tot cu umbrele, sezlonguri sia€¦ nisip. Ungaria - noteaza site-ul Ananova - nu are iesire la mare si, prin urmare, tone de nisip au fost desertate in apropierea raului Mindszentas, pentru ca atmosfera din zona sa fie una asemanatoare celei de pe plajele autentice. Administratorii regiunii, care au inchis plaja pe perioada iernii, au constatat ca 6.000 de metri cubi de nisip au disparut din senin, alaturi de umbrele si chiar terasele din lemn. "Este o nebunie. Nu m-am gandit niciodata ca e posibil sa furi o intreaga plaja. Ea fusese acoperita pentru iarna, iar cand am fost sa vedem daca e totul in regula, am constatat ca a disparut complet. Plaja nu mai e", a declarat seful consiliului local, Etelka Repas.  

Vile si bai antice restaurate la Roma Ruinele restaurate a doua opulente vile din perioada romana si a unor bai publice din aceeasi perioada vor fi deschise pentru vizitare incepand cu 22 decembrie, alaturi de o reconstructie tridimensionala pe calculator care va oferi posibilitatea plimbarii virtuale prin resedintele romane descoperite in centrul capitalei Italiei, informeaza Associated Press receptionata de Rompres. Complexul arheologic ce masoara 1.800 metri patrati dateaza din secolele II-IV d.Hr. si ofera vizitatorilor mozaicuri excelent pastrate, bai si incinte bogat decorate ce au apartinut rezidentilor bogati ai Romei. "Am descoperit o parte dintr-un complex rezidential locuit de nobilii si cavalerii romani, a precizat arheologul Paola Valentini. Vizitatorii se vor plimba pe o platforma din sticla intinsa deasupra acestor vestigii. Doua dintre vile erau locuite probabil de un senator, familia sa si sclavii sai si includ biblioteci, holuri, gradini, bucatarii si grajduri. Una dintre vile a fost abandonata in timpul unui incendiu in secolul al V-lea. De asemenea, printre vestigiile ce vor putea fi vizitate se numara o strada romana pavata cu roca bazaltica si o podea acoperita de un mozaic format din peste 500.000 de piese multicolore. Acest sit arheologic a fost descoperit sub Palazzo Valentini, o cladire de la sfarsitul secolului al XVI-lea in care s-au aflat birouri ale administratiei, in zona Lazio, in apropiere de Forumul Roman. Excavarile au inceput in anul 2005 si continua si in prezent.     Schengen: licitatie pentru fostele bariere de la frontierele Poloniei Bariere si panouri indicatoare instalate pana acum la frontierele Poloniei si devenite inutile vineri, o data cu extinderea Spatiului Schengen, vor fi scoase la licitatie in beneficiul refugiatilor, a anuntat cotidianul Gazeta Wyborcza. Vor fi puse in vanzare bucati de bariere, panouri cu inscriptii precum "Frontiera de stat ­ trecerea interzisa", "Fotografierea interzisa" sau "Comandantul garzilor de frontiera primeste plangeri si cereri in zilele de luni, intre orele 13:00 si 17:00". In total, circa 30 de obiecte vor fi scoase la vanzare, la pretul minim de 83 de euro. Licitatia, organizata de cotidianul Gazeta Wyborcza si organizatia neguvernamentala "Actiunea umanitara poloneza", se va desfasura intre 27 si 31 decembrie, pe principalul site de licitatii polonez, allegro.pl. Fondurile astfel obtinute vor finanta burse de studii pentru copiii refugiatilor in Polonia. In acest an, peste 7.000 de persoane, dintre care 90% sunt ceceni, au cerut azil in Polonia.    Acuzata de hartuire sexuala, la 81 de ani O femeie de 81 de ani din Noua Zeelanda este judecata pentru hartuirea sexuala a unui barbat de 76 de ani, de care s-a indragostit lulea, relateaza site-ul Independent Online. Octogenara este acuzata ca l-a urmarit pe cel care i-a cazut cu tronc pana in casa acestuia. Barbatul a sunat la politie si a reclamat-o pe batrana, iar la tribunal aceasta a pledat vinovat. Politia locala a precizat ca este pentru a saptea oara cand femeia incalca un ordin de restrictie care o obliga sa stea departe de cel pe care sustine ca-l iubeste. Barbatul s-a plans ca hartuirea la care a fost supus i-a cauzat probleme psihice si de sanatate. Intr-un final, batrana a fost gasita vinovata, dar nu a fost pedepsita in nici un fel, judecatorul cerandu-i doar sa-si lase victima in pace. Numele celor doi nu au fost dezvaluite.       Din coma insarcinata   Lisa Allinson din orasul Bolton, Anglia, in varsta de 34 de ani, a intrat in coma in urma cu sase saptamani. Nu mica i-a fost mirarea dupa ce a constatat trezita din coma ca este insarcinata si va avea un baiat, ea pierzandu-si memoria. O stare de precara a sarcinii i-a provocat un atac dupa care aceasta a intrat in coma. Lisa nu-si aduce aminte de sarcina, dar este fericita ca acum atat ea, cat si fiul ei Bejamin pot merge acasa. "Doctorii si chirurgii sunt stupefiati si cred ca este un miracol", a declarat sotul ei Andy, in varsta de 34 de ani.                        


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.