Directorul de cabinet al ministrului francez pentru Locuinte a demisionat ieri, dupa ce presa a dezvaluit ca acesta platea o chirie mica pentru un apartament din Paris, informatie care a generat o serie de critici, pe fondul polemicilor privind soart
Directorul de cabinet al ministrului francez pentru Locuinte a demisionat ieri, dupa ce presa a dezvaluit ca acesta platea o chirie mica pentru un apartament din Paris, informatie care a generat o serie de critici, pe fondul polemicilor privind soarta persoanelor fara adapost, relateaza AFP.
"Directorul meu de cabinet (Jean-Paul Bolufer) mi-a prezentat demisia sa in aceasta dimineata, pentru a-si obtine deplina libertate de expresie si a nu afecta activitatea pe care o conduc printr-o polemica inutila", a declarat ministrul Christine Boutin, intr-un comunicat de presa. Anterior, premierul Francois Fillon considerase "necesara demisia" lui Bolufer.
Saptamanalul Canard Enchaine a dezvaluit miercuri ca Bolufer platea o chirie de 6,30 de euro pe metru patrat (comparativ cu 20 pana la 30 de euro pe metru patrat, chiria medie in zona respectiva), pentru un apartament de 190 de metri patrati situat intr-un cartier luxos din Paris. Ministerul pentru Locuinte a confirmat aceasta informatie, explicand ca apartamentul ii fusese inchiriat lui Bolufer din 1981, cu tarif stabilit de catre Regia imobiliara a orasului Paris (RIVP).


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.