Cazul Bradisteanu
Economistul din cadrul Ministerului Finantelor Publice care a perfectat contractul de achizitionare a produselor medicale pentru sistemul penitenciar a fost trimis ieri in judecata, intr-un dosar disjuns din cel in care e
Cazul Bradisteanu
Economistul din cadrul Ministerului Finantelor Publice care a perfectat contractul de achizitionare a produselor medicale pentru sistemul penitenciar a fost trimis ieri in judecata, intr-un dosar disjuns din cel in care este cercetat medicul Serban Bradisteanu (foto). Potrivit procurorilor anticoruptie, Elena Dumitrescu ar fi elaborat in anul 2002 documentatia necesara garantarii de catre stat a unui credit extern de 20 de milioane de dolari, pentru achizitionarea de aparatura medicala. Dupa incheierea contractului dintre Ministerul Justitiei si societatea CC Med AG, procurorii sustin ca acuzata ar fi primit de la firma elvetiana 16.960 de dolari, pentru sprijinul acordat. Anchetatorii au pus sechestru pe bunurile imobile ale Elenei Dumitrescu. Cazul trimis ieri in judecata este o parte a dosarului in care a fost deja deferit justitiei medicul Serban Bradisteanu, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice si luare de mita. Medicul este acuzat ca ar fi primit jumatate de milion de dolari si trei milioane si jumatate de euro de la firma cu care a fost incheiat contractul pentru sistemul penitenciar. In schimbul banilor, Bradisteanu ar fi facilitat castigarea licitatiei de catre CC Med AG.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.