"Trenul accelerat Bucuresti - Mangalia pleaca In cinci minute de la linia cinci."
Se poate sa fie zi, se poate sa fie noapte. La fel cum iarna poate fi....


Marea e la fel de frumoasa si iarna. Poate mai frumoasa. In sunetul talazurilor furtunoase acordandu-se o parte din iarna nelinistii noastre. Covorul pe care-ti scrasnesc pasii e plin de scoici esuate, ce se lasa intrepatrunse, intr-un acord tacit, de enclavele albului zapezii. Mirosul e acelasi, poate un pic mai puternic Narile freamata aspirandu-l cu nesat, un elixir ce se scurge din plamani in tot corpul. Pescarusii, agatati in rafale de vant, se contopesc in tonul de culorii cenusii al peisajului, desconspirandu-siu prezenta doar prin tipete guturale, onoruri pentru stapanul domeniului.

E un cadru cunoscut dar pe care nu ai putinta sa-l recompui in imaginea verii. Te agati de repere stabile. Acolo-s umbrelele din stuf, mai cocosate si grabite sa se ascunda in peisaj, ca impovarate de grijile unor cozi la medicamente. Acolo e epava... A fost epava.


Fotografiile ingalbenesc. Doar o alta transpunere a ridurilor ce ti-au aparut pe frunte.
Poate ca, din cand in cand se incumeta sa sopteasca, neauzit, amintiri, inlantuind zambete si lacrimi, epave a ceea ce a fost...
Povestea merge mai departe.

Termenii seci ai unei stiri ar redacta faptul epava din Vama Veche nu mai exista, s-a scufundat. Randurile de fata se adreseaza nu ochilor, ci sufletului. Cititi-le cum se cuvine.