Situatia creata de majorarea deficitului de cont va incepe sa apese tot mai mult asupra cursului de schimb. Iar deprecierea leului poate deveni o necesitate, pentru a stopa importurile masive, Romania devenind o tara de consum, si pentru a revitaliza
Situatia creata de majorarea deficitului de cont va incepe sa apese tot mai mult asupra cursului de schimb. Iar deprecierea leului poate deveni o necesitate, pentru a stopa importurile masive, Romania devenind o tara de consum, si pentru a revitaliza exporturile.
Deja, semnale ca investitorii straini din piata valutara, speculatori sau hedgeri, sunt nemultumiti ca au aparut inca din noiembrie, atunci cand volumul tranzactiilor lunare a urcat la 39 miliarde euro, iar intr-o singura sedinta a iesit din piata 1 miliard de euro.
Iar efectele pot fi necrutatoare. Cel mai bun exemplu il da moneda americana, care in ultimii patru ani a pierdut peste 40% fata de euro, tocmai datorita cresterii ingrijoratoare a deficitului comercial si semnelor de intrebare legate de perioada de timp in care investitorii vor mai fi dispusi sa alimenteze balanta de capitaluri, bonurile de Tezaur americane fiind considerate cele mai sigure plasamente. Iata ca acum, dupa mai bine de sase luni de crestere constanta a exporturilor si, implicit, o reducere a deficitului comercial, marii jucatori internationali au reinceput sa parieze pe dolar, analistii anticipand o scadere a euro in 2008 spre 1,35 sau chiar 1,28 dolari. Revenind la piata romaneasca, o analiza realizata de Banca Comerciala Romana arata ca deficitul de cont curent va ajunge in acest an la 13,7% din Produsul Intern Brut (PIB), iar consumul din ultimele doua luni va incetini, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, evolutie care va avea loc pe fondul cresterii preturilor de consum si a gradului de indatorare a populatiei. Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei, contul curent al balantei de plati a inregistrat in primele zece luni un deficit de 13,34 miliarde de euro, in crestere cu 71,7% fata de nivelul consemnat in perioada similara a anului trecut, reprezentand 11,3% din PIB-ul estimat pentru 2007. Influenta determinanta asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balantei comerciale, care a insumat 14,03 miliarde de euro, mai mare cu 61,8% fata de ianuarie-octombrie 2006.
Daca anul trecut investitiile mari facute in economie au asigurat acoperirea deficitului de cont, la sfarsitul lunii octombrie, valoarea investitiilor straine directe se situa la 5,93 miliarde de euro, nivel cu 18,3% mai mare fata de sfarsitul lunii septembrie, insa mai redusa cu 25% fata de primele zece luni ale anului trecut.
Comisia Nationala de Prognoza estima in ultimele proiectii, publicate in toamna, ca deficitul de cont curent va ajunge la sfarsitul acestui an la 13,4% din PIB, nivel inferior celui indicat de Fondul Monetar International (FMI), de respectiv 14% din PIB.
"Deficitul de cont curent constituie cea mai spinoasa problema macroeconomica a Romaniei si va continua sa se adanceasca pana la un nivel de 13,7% din PIB in 2007, respectiv 14,7% din PIB in 2008, din cauza decalajului intre importuri si exporturi", se arata in raportul de tara al BCR, prezentat la sfarsitul lunii septembrie de reprezentantii institutiei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.